În curând voi fi acolo/aici și voi scotoci după Julio

Harta cortazariană subiectivă şi concentrată a Parisului. Iat-o: Rue de Seine, Quai de Conti, Pont des Arts, Le Marais, Boulevard Sébastopol, Parc Montsouris, Place de la Concorde, rue des Lombards, rue de Verneuil, Pont Saint Michel, Pont au Change, Chatelet, Tour Saint Jacques, rue de Cherche-Midi, Boul’ Mich, Carrefour de l’Odéon, Montparnasse, Porte d’Orléans, Boulevard Jourdan, rue de Médicis, Belleville, Pantin, rue Scribe. Lista aceasta este aceea a străzilor şi spaţiilor pariziene enumerate în primul capitol din romanul Șotron (Rayuela).  Toate aceste locuri o conţin şi întrupează pe femeia Maga, iubita lui Horacio Oliveira; toate aceste trasee sunt legate exclusiv de figura femeii iubite, de căutarea şi aşteptarea ei, de gesturile ei regândite de către bărbatul care a pierdut-o. De aceea, prima parte a romanului este o lungă epistolă de dragoste, prelungită şi scoborâtă peste o bună parte din străzile şi zonele pariziene. Există a întreagă „lume-Maga”, iar străzile, cafenelele, barurile, librăriile o conţin în chip memorial. Tot ceea ce respiră, mănâncă ori miroase Maga este stocat în aceste spaţii, toate ţigările fumate de ea, traseul este unul sentimental, fiecare loc (nu sunt doar străzi, ci şi colţuri de stradă, intrânduri etc.) are o amintire încastrată.

X, Y, Z, W versus Șișkin

Nu am mai povestit de atâta vreme cu X și astăzi ne-am luat prietenește la harță din pricina unor fraze ale lui Mihail Șișkin (din Scrisorar). Fiindcă-i o carte grozavă, care te lasă (și te îmbie) să scormonești prin intestinele textului preafrumos. Trădarea nu este trup, trupul este mereu singur. Când oamenii sunt împreună, nu are importanță unde sunt trupurile lor. Y mi-a spus că vorbele astea sunt o impostură, o ipocrizie. Eu am zis exact pe dos, că ele sunt crystal clear. Z mi-a replicat că la fel de bine puteau să fie suflete în locul trupurilor. Iar dacă frazele ar fi fost formulate identic (precum în cazul frazelor cu trupuri), nimic nu s-ar fi schimbat, de aici ipocrizia, păcăleala. Care păcăleală? am râs eu. Orice seamănă cu orice, dacă e să fim retori de treabă. Totul e aproape identic, am mormâit eu, plusând. W a zâmbit ca un fachir și s-a îngropat simbolic în nisipul de pe malul râului. A tăcut îndeajuns, apoi s-a dus la râu și a rămas în apa până la gambe, cu pantalonii suflecați. Ce sunt eu acum? m-a chestionat. Suflet ori trup? Parcă nu ar fi același drac! Ne ustură gura de atâtea oximoroane! Mai bine să stăm în cap.

X este internat la psihiatrie. Y are depresie cu inserții de autism. Y se plânge de hemicranie constantă. W vrea să fugă pe o insulă.

Doamna cu gânduri (gândurile sunt vechi de vreo 7 ani)

Haha într-o zi nişte pantofari au prins-o pe Doamna cu gânduri

şi au tras-o pe roată ca pe-o netoată

Doamnă cu gânduri eşti melancolică ori supersonică

ai inima umflată ca un zepelin

te vom împunge în ea ca să pocneşti

şi să te-nalţi la cer dar nu ca în poveşti

pelinul să iasă din tine cu sclipici

Doamnă cu gânduri îţi vom băga minţile-n cap

ca să nu mai boscorodeşti pentru pitici

Doamnă cu gânduri vom face din tine un spectacol cu zimţi

în piaţa publică te vom executa

mai întâi capul cu gânduri îl vom tăia fâşii

ca să zboare ce-i de zburat haihui în cele patru puncte cardinale

să se dezumfle cuvintele tale de nimfă-n sandale

apoi îţi vom preschimba ochii în zaruri şi gura într-un cazino

ca să joace ruletă hoţomanii traşi la indigo

gâtul ţi-l vom lungi până la lună

ca să te saturi de noctiluci şi de halucinaţii cu brumă

apoi din coastele tale vom face mătănii de vândut la bâlci

din degete o încrengătură de plastic pentru răscruci

dinţii tăi vor fi expuşi la muzeul de vrăjitoare

ca să se-nveţe minte femeile să mai fie ispititoare

Doamnă cu gânduri nu mai bolborosi necurat

acum îţi tăiem capul şi îţi croim un trup bulbucat

noi suntem infirmierii pocăiţi

noi suntem doftorii arhimandriţi

tămăduim toate sufletele şi minţile cu razna luată

atunci când globul pământesc distruge calea ferată

pe care fiecare creier călătoreşte cu şinele lucioase

dar Doamna cu gânduri nu-i auzea cum o spurcau

şi nu îi simţea desfăcând-o din carne şi oase

ea ajunsese deja printre blănuri geroase și somnambuliza.

Deși aș spune că Șișkin nu mai e neapărat rus, așa cum Murakami nu mai e neapărat japonez…

O carte superbă, din care transcriu începutul:

„Deschid <<Gazeta de seară>> de ieri și acolo scrie despre noi doi. Scrie că la început va fi din nou cuvântul. Dar, deocamdată, li se bagă în cap copiilor, tot pe stil vechi, că mai întâi a fost o explozie mare și tot ce a existat s-a împrăștiat în toate părțile.”

(Mihail Șișkin – SCRISORAR, traducere de Antoaneta Olteanu, Curtea Veche, 2012)

Scrisă cu delicatețe și forță, în același timp, cu simplitate și complexitate, încât nu există drum de mijloc și nici jumătate de măsură. Suplețea stilului fascinează, finețea texturii este, la rându-i, o mătase de cea mai bună calitate, care nu se deșiră, nici despică. Parcă-i un roman rusesc-franțuzesc mai degrabă. Hibridul acesta mă captivează cu asupra de măsură. Iubiți antici, medievali și renascentiști ajunși în mileniul trei, trecuți prin ciurul și dârmonul epistolarelor amoroase din romantism și postromantism. Lectura mea a fost sută la sută empatică. Deși aș spune că Șișkin nu mai e neapărat rus, așa cum Murakami nu mai e neapărat japonez…

Tabăra de scriere creatoare de la Ipotești (2007) – hâtroșenia lui Sandu Mușina (remember)

Aici, dansând alături de Caius Dobrescu pe scaun – amândoi țineau morțiș să dovedească (Sandu venise cu ideea) că se poate dansa și pe scaun 🙂

Sandu insistase să facem excursia la așa-zisul lac al lui Eminescu, măcar ca să respectăm canonul :))

Tot Sandu ținuse morțiș să arate că se poate dormi liniștit pe marginea lacului (vegheat, într-o primă etapă, de Florin Balotescu), chiar și atunci când acesta e doldora de poeți, profesori și poeți-învățăcei 🙂

rebeliune, cinism, spirit caustic – Thomas Bernhardt (un oaspete)

Am achiziționat Extincție. O destrămare, romanul incisiv al lui Thomas Bernhardt (Editura Art, în traducerea Gabrielei Danțiș). Citesc deocamdată pe sărite, doar ca să adulmec stilul autorului. După care mă voi apuca de lectura integrală, cap-coadă.

Iată o mostră din carte:

„Deoarece se vorbise numai despre vânători să poarte sicriele, am spus că și grădinarii trebuiau bineînțeles să ducă sicriele, ceea ce era neobișnuit în întreaga conversație, tot timpul spuneam sicriele, când de obicei nu se vorbea decât de un sicriu în asemenea circumstanțe. Vânătorii nu sunt deloc în situația de a duce sicrie, am spus. Vânătorii și grădinarii vor duce sicriele, am spus, două sicrie vor fi purtate de vânători, un sicriu de către grădinari.”

Notă:

Atâta reclamă am ingurgitat despre Zen și arta reparării motocicletei (autor: Robert M. Pirsig), încât nici nu mai știu ce să fac. Dacă are cineva sugestii legate de cartea lui Pirsig, este poftit să le facă aici.

in memoriam Alexandru Mușina – Budila Express (trenul care nu mai oprește niciodată)

Budila-Express

(fragmente)

1. Introducere

Cei care m-au iubit au murit înainte de vreme,
Cei care m-au înţeles
Au fost loviţi pe la spate şi înmormântaţi în grabă, cei
Care mi-au tras la xerox programul genetic au înnebunit
Şi-şi plimbă în soarele amiezii
Privirea tumefiată, creierul mirosind a cloroform.

După o iarnă lungă a venit vara caldă,
Fructele noastre nu au avut timp să se trezească,
Fructele celorlalţi se vând la suprapreţ. Dimineaţa
Ne primeşte totuşi cu braţele deschise, totuşi lumina
Mai bate în epiderma fanată totuşi vântul
Ne mai aeriseşte orbitele duhnind de amintiri.

Am pierdut totul. Portarii hotelurilor
Ne-au uitat, femeile fragede şi aristocrate
Ne-au uitat, hamalii din gări ne-au uitat şi liftierii,
Vânzătoarele de flori şi negustorii de nestemate,
Ne-au uitat străzile, ne-au uitat casele albe
Pe care urca iedera ruginie a vechii „la bella estate”.

Am pierdut totul.
În paradis, în clipa cea repede, în metalul închipuirii
Nimic din noi n-a rămas. Un avort
Rapid, aseptic, elegant.

Totuşi dimineaţa mai întinde
Braţele ei transparente, de caracatiţă, spre trupul
Învineţit de somn şi de vise, totuşi aerul
Mai face troc cu celulele spongioase, totuşi moaca roşcată
A servietei mai rânjeşte, tâmpă, fericită.

2. Senzație

Din când în când trompeta îngerului
Scoate sunete de fanfară. Din când în când ne așezăm la masă
Ciocnim ouă roșii sau pahare de vin, conversăm.
Din când în când
Dansăm în semiîntuneric cu femei
Proaspăt spălate și mereu stânjenite, din când în când
Ieșim în spatele casei, la munte, din când în când
Stingem lumina și transpirăm.

(…)

Din când în când se aude trompeta,
Mașini greoaie ca niște hipopotami stropesc
Pavajul încins, vânzătoarele din cofetării
Fac strip-tease și, goale, se bat cu frișcă, din când în când
Câte-un director se umflă ca un balon, se înalță
Apoi se sparge, dispărând din Univers, din când în când
Câte-un afiș
Multicolor ne promite Noul Ierusalim
În schimbul a treizeci de bani sau al tăcerii.

Sau traversăm zidul putrezit al Grădinii și culegem
Globuri de aur cu care îmblânzim viitorul, sau deschidem
Nasturii aerului și posedăm furioși
Trupul cald încă al iluziei.

Din când în când ne amintim de Gondwana,
De pelasgii mâncători de scoici, de Cung-Fu,

Ne amintim de sarea-n bucate, de Rosamunda,

De vasele din Micene, de sandaua

Filozofului, din când în când pomenim

Nume fără sens, însă dulci

Inimii noastre: Herbert Read, Marcuse,

McLuhan, John Berryman, Platon, Eminescu, din când în când

Vindem pielea ursului din pădure și ne

Cumpărăm jucării.

3. Context

Și apoi mă întâlnesc cu păianjenul blond,

Cu arlechinul domesticit, cu domnișoara de silicon,

Cu ursulețul Yoghi, cu marele gagicar.

Toți mă întreabă despre poezii, toți mă întreabă

Cum e noua mea viață.

Nu sunt triști, dar nici veseli. Trăiesc

Într-un aer de celofan, așteaptă clipa

În mare liniște, gata împachetați.

Ei mă întreabă despre poezie, acea trebuință

Țâfnoasă și plină de rușine a adolescenței,

Despre poezie, precupeață grasă și care

Ne-a luat pe nimic inimile de puștani și le-a pus pe ață,

Despre poezie, cuvânt plicticos,

Pe care dicționarele-l mai pomenesc

Din conformism și vocație inerțială.

Despre noua mea viață în ținuturile boreale,

Dincolo de sciții cei îmbrăcați în blănuri,

Și, bineînțeles, despre Budila-Express.

4. Defulare

(…)

Budila-Express! Budila-Express! Budila-Express!
Şi noi am ştiut, şi noi am iubit,
Şi noi am avut şi-am putut, am scris şi-am citit!
Budila-Express, garnitură cu bou-vagoane,
Garnitură dublată, uneori, garnitură bondoacă,
Iute şi verde-murdară printre grămezile de cartofi
Putrezind pe cîmpuri, pe lîngă peroanele
Pline de cioburi şi capace de bere,
Budila-Express, ruginind nevăzut
Precum tinereţea, la încheieturi.

Implantul houellebecquean

Implantul houellebecquean al percepției noastre cotidiene: o realitate simili-kafkiană, dar adaptată la sfârșitul de secol XX și început de secol XXI, cu o funcționărime absurdă și robotizată. Domină senzația acută de vid răspândit molipsitor, obsesia ratării, incompatibilitățile umane filtrate hilar, singurătatea gregară, societatea caricaturizată. Indivizii sunt fie plictisiți la maximum și goliți de viscere psihice, fie deziluzionați: criza și blocajul sunt locuri comune. Înstrăinarea  fadă e cauzată de o dizolvare treptată a relațiilor interumane: nu mai există pasiuni și trăiri intense, drept care inclusiv verbalitatea umană se modifică, devine plată, fără culoare, fără vreo frenezie; relațiile umane ajung să coaguleze exclusiv în schimburi de informații.

Personajele lui M. H. sunt (sau vor să fie) raisonneuri ai indiferenței, chiar dacă râvnesc, totuși, să iasă din indiferență și să se schimbe. Dar, oare, chiar putem să ne schimbăm pe dinăuntru? Sau rămânem aceiași, la fel, în ciuda unor modificări minimale și utilitare! M. H. pune chestiunea aceasta în chip pervers.

Houellebecq este un scriitor elevat care nu vrea să fie elevat; este un rafinat anti-rafinat, iar ceea ce îl interesează este o scriitură transparentă și frapant de directă (care să evite, totuși, neorealismul). Predilecția sa pentru mediul funcționăresc este motivată de fascinația pentru matricea tactică a indiferenței (a indiferenței ca stare existențială acută, vreau să spun) și pentru lumea livrată cititorilor într-o formă simplificată, renunțându-se la detalii, subtilități, nuanțe etc., chiar dacă acestea se mențin într-un background intuit sau măcar intuibil.

 

Reciclopedie roșcovană

Reciclopedistul Florin Bican rostuiește așa:

 

O poveste, o poveste

Este și dacă nu este:

Cuibărită în cuvinte,

Doarme așteptând cuminte

Să vii tu și s-o trezești

Dintre sute de povești.

(Reciclopedia de povești, cu rimă și fără tâlc)

Este și dacă nu este

N-ar putea fi să nu fie

Vorbe line-n chinovie

Am trezit, am dezblănit

Pentru o poveste tare

De răsfăț și de cicoare.

Cum spuneam și odinioară: suntem umpluți de povești și atunci când ele dau pe dinafară e sănătos să le rostim până la capăt, să le zburătăcim și-apoi să le-ngropăm în cărțulii (de preferință în miniatură și de colorat, dar e îngăduit și în cărți mari).

Tim Burton și băiețiușii-fetișoarele din Mehlancolika moahte a băiatului-stridie

De parcă nu i-ar fi ajuns filmele sucite, răsucite și dezblănite, Tim Burton scrie în cărțulie historia băiatului-stridie, care era un băiețiuș subțire fok, chibritos, amorezat de o fetiușă chibritoasă. Nu toate personajele piticuțe m-au cucerit, dar am stat la taclale, totuși, cu niscaiva omuleți:

1. Zgâicioasa (cu ochii cât talgerele lovite de streche)

2. Băiețiușul cu piroahne în ochi (ay, vay, yay) – pe el nu-l povestesc, fiindcă e limpede

3. Voodooțika (ochii-melci, cusături peste tot)

4. Fetișoara care s-a transformat în canapea (haha)

5. Roy-băiețiuș-toxycuș – (doar 3 fire de păr are pe creștet și mânuțe tot cu 3 degete)

6. Jamesiuk (oho, e cel mai drăguț băiețiuș din historie, are un ochi făcut knock-out și un ursuleț grizzly de pluș)

7. Mumiuț (băiețiuș-mumie-ghemotoc-de-lână-vie)

8. Gunoiela (ahaha)

și mai ales :)))))

9. Regina Pernă-de-ace (unde ești tu, Alisiuk?!), înțepăcioasă ca o floare de gheață)

10. Cărbunelul mi-a plăcut și el (am desenat cu el pe o pernă de hârtie creponată)

(prelucrare, parafraze și adaosuri după traducerea lui Marius Chivu)