vagabonzii sunt de-acum o utopie

ne înstrăinăm la început ca porumbeii care zboară flușturatici când paznicul aruncă fărâmele de pâine uscată pe jos, lângă barieră. mai mulți locuitori vin să-i aducă paznicului felii verde petrol de la putregai sau macaroane întărite ori margini de pizza. nu mai vorbim unii cu alții decât prin computer, nu mai dăm telefoane, doar niște sms-uri concise (e prea multă energie de consumat pentru prietenie) ,pe chat e cel mai ușor să trăiești stricto sensu, prescurtezi cuvintele potrivite în Evul Fast Food, arunci emoticoanele cu fărașul (într-o paranteză a viețuirii digitale) și gata, porumbeii pot să uguie cât vor, nimic nu răbufnește, flacără fără flacără, inima e doar o istorie a lumii once upon a time. vagabonzii sunt de-acum o utopie.