Cabaret Voltaire – 100

februarie 6, 2016

La aniversară

 

O behemotiadă prichindea

februarie 4, 2016

Fetita 4 Bulgakoviana

Și iată așa ne-am strâns laolaltă pisici, pisoi și omuleți (o fetiță), plus pișicherul de motan desenat pe perete între formule matematice și o geometrie-antropologie-pisicologie leonardiană. E o lunetă de fapt sau un tunel alb prin care putem intra, sunând la clopoței (cozile atârnând ale pisicii și pisoiului). Nu știm ce-i dincolo, dar poate e o Moscovă cu jazz și carnaval, din para-lumea proiecțiilor calde, în somnul obligatoriu de după-amiază.

Ce anume cărți scrise în românește aș mai duce în coliba mea

februarie 2, 2016

Am precizat acum câtva timp care sunt cărțile din topul meu 3, scrise în limba română (și de ce). Le recapitulez, înșiruindu-le iar: „Zenobia” (de Gellu Naum), „Amintiri din copilărie” (de Ion Creangă) și „Levantul” (de Mircea Cărtărescu). Pe mesagerie au început să curgă întrebări despre restul cărților până la numărul 10. Ei, bine, nu am o listă fixă, așa că pomenesc aici niște titluri – de la 4 la 10 -, dar într-o înșiruire aleatorie, fiindcă aceste 6 cărți pot fi pe oricare loc, pot face schimb de locuri sau chiar pot face schimb între ele.

Iată-le: „Craii de Curtea Veche” (de Matei Caragiale), „Țiganiada” (de Ion Budai-Deleanu), „Nostalgia” (de Mircea Cărtărescu), „Exuvii” (de Simona Popescu), „Hidra” (de Corin Braga – în acest caz pot fi bănuită pe bună dreptate de subiectivism acut, dar așa stau lucrurile și nu am ce să fac, pur și simplu sunt adictă la acest roman, pe care îl recitesc aproape în fiecare vară) și „Închide ochii și vei vedea orașul” (de Iordan Chimet).

Nu vreau să aduc vreo justificare în sprijinul acestei liste, pur și simplu ea există așa cum este, iar cărțile sunt scrise tocmai în limba în care scriu și eu, de aici dubla mea perspectivă, de cititor și autor în același timp.

O iarnă clujeană (în 4 fotografii)

ianuarie 30, 2016

DSCF9014

DSCF9079

Lebada alba pe Somes

Spațiile pustii și înzăpezite au pentru mine efect benefic: ceva nou, proaspăt se naște de aici, o bucurie de viață ori, cum altfel să-i spun, ceva diafan. Din ținuturile înghețate se ivește, paradoxal, multă căldură și lumină interioară. Iar când pe Someș se arată, într-un chip firesc, și o lebădă amestecată printre rațe și pescăruși, care lebădă se simte acasă pritnre celelalte păsări și pe râul unde nu s-a născut și a ajuns (de nu se știe unde), atunci, în mod cert, este aici un semn, un marcaj pentru o lume ivită din ghețuri și zăpezi, dar al cărei sens este cu totul altul.

(fotografii de Yoshiro Sakamoto și de Rux Ces)

DSCF9017

Top 3 personal – cele mai frumoase cărți din literatura română

ianuarie 28, 2016

 

Readong 3

Într-o zi am povestit cu prietenii ori pur și simplu am schimbat vorbe cu unii-alții despre cărți. Și am ajuns să mă gândesc în chip obsedant la un top. M-am gândit să aleg doar trei cărți din literatura română. Și atât. Fără cărți de rezervă (deși ar fi destule, adică încă vreo cinci, să zicem).

Iar topul meu sună așa.

  1. Cea mai frumoasă carte din literatura română – romanul poem ZENOBIA de Gellu Naum.

(pentru că este un text inițiatic și misterios, care te uimește continuu, cu al său numinos)

  1. AMINTIRI DIN COPILĂRIE de Ion Creangă  – prietenii știu de ce :).

(pentru că este cea mai voios-proustiană carte din literatura română, scrisă cu parfum de epocă și cu gust de vacanță continuă)

  1. LEVANTUL de Mircea Cărtărescu

(pentru că este singura carte în care recapitulezi pitoresc și delicios întreaga literatură română dinainte de mileniul trei, simțindu-te bine de tot în lumea de aici; efectul este acela de insulă pe care se găsesc cărțile preferate, concentrate)

California este aici

ianuarie 27, 2016

cochilia crescătoare

ianuarie 25, 2016

Când o cochilie crește din cap și se întinde ca un ochean, lumile sunt mai multe și mai înalte decât cornițele. Poți să te așezi în cochilie, poți să sufli în ea ori poți să o folosești ca scufie și ca tunel pentru visătorie. Ea se subțiază la capăt până se face fir optic și neuron polimorf. Mai departe, fiecare din noi știe (sau nu știe) care e calea cochiliei alungite și către cine sau ce duce ea.

 

Scoica

Despre viața și moartea mică a fotografiilor

ianuarie 22, 2016

Pierzi sute de fotografii, dar regăsești vreo duzină în loc, poze de care habar nu mai aveai, care erau într-atât de uitate încât părea că nu ar fi existat niciodată. Lucrate în alb-negru ele chiar  vin din altă lume, pe lângă lumea noastră mult prea colorată de acum. ȘI la fel de logic se duc în altă lume, fantasmatică, plină de firișoare de mătase și de piulițe transparente. Ca și cum nu ar fi de ajuns, clarobscurul are franjuri și margini luminoase doar cât să te călăuzească mai potrivit pe cărăruia de întuneric. Nu este niciun capăt aici, de unde se vede lumina la marginea negrului și nici nu contează dacă mai este un capăt: fotografiile își au viața și moartea lor mică, fără vreun mormânt de împrumut.

Fantasma

Pasteluri (de Ioana-Steluța Manea)

ianuarie 17, 2016

Iarna 0

 

Iarna 1

 

Iarna 2

 

Aceste fotografii minunate îi aparțin unei tinere doamne din Constanța, Ioana-Steluța Manea. O pastelistă de excepție, cu un simț nuanțat al al întrepătrunderilor dintre culori și al straturilor de lumină în peisaj. Există în toate fotografiile ei un soi de foc al Sfântului Elmo, rătăcit intenționat, ca să călăuzească spre altceva ori pur și simplu spre ceva. E vorba de o poetă sută la sută.

Ezra Pound (un portret-vitraliu)

ianuarie 10, 2016

Ezra Pound (1885-1972) este editat într-un cărțoi impresionant de aproape 700 de pagini (Opere I. Poezii 1908-1920, traduceri de Mircea Ivănescu și Radu Vancu, Ediție de Horia-Roman Patapievici, București, Editura Humanitas, 2015). Despre un autor “monstruos” (prin complexitatea, labirinturile și ostentația sa – „monstru sacru” adică), nu poate fi emisă decât o ediție urieșească, cu o cronologie erudită și performantă, cu un eseu despre poetica etapizată și stratificată a autorului și cu traduceri făcute de doi poeți cu charismă, M. Ivănescu și R. Vancu. Pound a fost tradus, parțial, în românește cu zeci de ani în urmă (în mai multe versiuni și oferte), însă această ediție depășește prin ambiție livrescă și transpunere în limba română orice încercare anterioară, nu doar prin amploarea ideatică, dar și la nivel de analiză mentalitară a poeziei moderniste, explicând detaliat formarea unui poet, ramificațiile culte care l-au structurat. Sistemul de note este și el impresionant și arborescent. Pe cât de meșteșugar (nu doar vizionar) este autorul Pound, pe atât de meșteșugari sunt cei doi poeți-traducători, care se completează reciproc. Poemele lui Ezra Pound din această perioadă se află sub mai multe influențe: mai întâi cea a trubadurilor provensali (cea mai asumată), apoi aceea a poeziei antice (latină în speță) și chineză (e speculată picturalitatea), apoi chiar a poeziei contemporane autorului care, la un moment dat, problematizează modernitatea decretată “cu nervii zob și distrusă”. În mod demonstrativ, Pound caută soluții pentru altceva, pentru o alteritate întemeietoare. Textele din etapa 1908-1920 par să fie fragmente dintr-un puzzle ori mozaic crescător, cu inserturi sentențioase și filosofice pe alocuri, fie narative și pe partituri generoase, fie succinte și concentrate. Multe poeme sunt intenționat absconse și dorit-inițiatice, sibilinice într-un chip fățiș, dintr-o predispoziție auctorială care îl va impune pe Ezra Pound ca pe ultimul profet spectaculos (dar și contestat) al poeziei în secolul XX. Ele pregătesc ciclul Cantos, ca un soi de note de subsol și curcubee de tranziție, așa încât aștept cu voluptate de cititor împătimit volumele următoare.

NPG Ax7811; Ezra Pound by Alvin Langdon Coburn

by Alvin Langdon Coburn, collotype, 22 October 1913


Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 181 de alți urmăritori