Poveste despre prietenie

martie 5, 2021

Iată, prin urmare, o poveste despre două prietenii. De fapt, despre trei prietenii, dacă e să facem numărătoarea corect. Sanda (Săndel) și Simona (Sim) fac parte și dintr o carte viitoare a mea, de poezie, pe tema postumanului. Adică sunt, vor fi inclusiv personaje ficționalizate. Aici, ele sunt, însă, mai ales prietenele mele în carne și oase.

Ruxandra Cesereanu

N‑aș vrea să se înțeleagă că prieteniile noastre sunt doar literare. Sigur, în miezul apropierilor noastre se află literatura, dar este și interesul (grija nu este exclusă) pentru viețile celorlalte. Între noi sunt multe cuvinte, dar și câteva, esențiale, straturi și ochiuri de viață. Există, clar, o complicitate ce vine din tinerețea noastră; e de ajuns să le văd sau să mă gândesc la ele pentru ca toată viața străbătută (și) împreună să se lumineze, ca și cum aș pune reflectorul pe o scenă întunecată.

Sanda Cordoș

Sanda și Ruxandra îmi sunt ca niște prietene surori (surori adevărate n-am avut!). Îmi sunt dragi, îmi pasă de ele, vreau să le fie bine! Îmi pare rău că nu stăm în același bloc, pe aceeași stradă, în același cartier sau măcar în același oraș. Aș putea da câte o fugă la una dintre ele, ne-am putea întâlni toate trei la mine sau la ele. Câte nu am avea să ne spunem! Sigur, grație tehnologiei, ne putem bate la ușă (la poarta e mail-ului!) oricând, cu câte un cadou în brațe: un mesaj, o fotografie, un link care dă spre nu știu ce muzică, spre nu știu ce text, spre nu știu ce segment al lumii noastre comune – pentru că, altfel, fiecare o are pe a sa.

Simona Popescu

Romania Rocks: o prietenie poetică și o chimie umană

noiembrie 10, 2020

Romania Rocks (festival româno-britanic de literatură). Un dialog poetic (sau trialog poetic) între prietenul și Andrei Codrescu, subsemnata (RC) și moderatoarea Gabriela Mocan. Recitative și discuții despre poezia civică, implicare, comuniune și prietenie, co-auctorialitate, joacă etc.. O oră și jumătate – pentru cine are răbdare și poftă. Lecturi din Submarinul iertat (Forgiven Submarine), cartea scrisă împreună cu Andrei (și tradusă în engleză de el). Dar și lecturi din cărți și manuscrise recente: Scrisoare către un prieten și înapoi către țară (în traducerea lui Andrew Davidson-Novosivschei) și Pandemic 2020 (manuscris codrescian în lucru).

vagabonzii sunt de-acum o utopie

octombrie 20, 2020

ne înstrăinăm la început ca porumbeii care zboară flușturatici când paznicul aruncă fărâmele de pâine uscată pe jos, lângă barieră. mai mulți locuitori vin să-i aducă paznicului felii verde petrol de la putregai sau macaroane întărite ori margini de pizza. nu mai vorbim unii cu alții decât prin computer, nu mai dăm telefoane, doar niște sms-uri concise (e prea multă energie de consumat pentru prietenie) ,pe chat e cel mai ușor să trăiești stricto sensu, prescurtezi cuvintele potrivite în Evul Fast Food, arunci emoticoanele cu fărașul (într-o paranteză a viețuirii digitale) și gata, porumbeii pot să uguie cât vor, nimic nu răbufnește, flacără fără flacără, inima e doar o istorie a lumii once upon a time. vagabonzii sunt de-acum o utopie.

Cărțile mele pe Amazon

septembrie 21, 2020

Întrucât cred că viitorul cărților este unul electronic, iată 5 din cărțile mele traduse (în franceză și engleză, plus una scrisă direct în spaniolă), disponibile pe Amazon. Long live techlit (deși eu tot la cărțile tipărite trag) !

Fostul vis iernatic despre vară

iulie 19, 2020

Când eram tânără și era iarnă visam tot timpul la vară. Acum că anii au trecut, deși e vară, tot la vară visez, mai ales că vara nu mai e deloc vară. Ca vara asta ploioasă și friguroasă parcă n-a fost niciuna până acum. Așa că mă întorc uneori în vis la fostul visul iernatic despre vară. Ca în fotografia de aici, veche de vreo 25 de ani. Eram la intrarea în orașul Toledo din Spania, într-o iarnă seacă, fără zăpadă. O poză parcă ruptă oniric.

toledo

Lumea a luat-o razna, dar poezia merge înainte

iunie 5, 2020

Lumea a luat-o razna (pandemia coronavirotică globală + problemele rasiale care au reizbucnit în America), dar poezia merge înainte.

Andreea Iacob a inițiat în cadrul Teatrului Național din Cluj un proiect numit FOCUS, care propune recitative actoricești pornind de la diferiți poeți români. Săptămânile trecute au fost „focusate” și „focusați”: Ana Blandiana, Marta Petreu, Simona Popescu, Ion Mureșan, Ion Pop . În săptămâna aceasta mi-a fost făcut mie acest dar. Actrițele și actorii Miriam Cuibus, Anca Hanu, Elena Ivanca, Alexandra Tarce, Adriana Băilescu, Florian Mihai Nițu, Sorin Misirianțu  interpretează fragmente din cartea mea de poezie – „California (pe Someș)”.

 

 

Lula (și Luleața)

mai 13, 2020

Nu am vreun cuvânt anume de care să îmi aduc aminte că ar fi fost special și obscur ori revelatoriu în legatura mea cu maman în copilărie. Nu am avut cuvinte-cheie de taină sau nu îmi aduc eu nicicum aminte. Dar întotdeauna am chicotit la felul în care numele lui maman era diminutivizat și alintat, fie de tata, fie de surorile lui maman. Una din surorile ei – Violeta (Ieta, marcată de o debilitate mentală) – îi stâlcise numele (neputând să îl pronunțe corect), iar această stâlcire primise, de fapt, alura unui alint special și a unui construct jucăuș, chiar dacă el nu fusese intenționat la începuturi. Aurora era (este) numele oficial al lui maman, dar i se spunea, în intimitate și familie, Lula și Luleața. Pentru mine, numele acestea două de alint, au devenit aproape magice și inițiatoare mai ales după ce maman a pierit. Căci fetița din ea continua să trăiască prin aceste două alinturi care conțineau tocmai latura ei statornic ludică, voioasă, sprințară. Într-un anumit fel, imaginea lui maman la senectute (bolnavă) s-a topit parțial, ca să iasă la suprafață această fetiță numită Lula și Luleața, această vietate ultravie, nespus de jucăușă și hâtră! Și nu era vorba doar de o fetiță, ci și de o femeie matură la fel de jucăușă, plină de voioșie și de bucurie de viață, ca și fetița care a fost ea și care am fost și eu, moștenindu-i veselia și plăcerea jocului. Numele ei de alint (surorile îi spuneau mai ales Lula, tata era cel care îi spunea mai degrabă Luleața) s-au preschimbat pentru mine în niște talismane, în niște obiecte lingvistice răsfățătoare, întrucât o întrupau în continuare pe maman, o înveșmântau copilărește, o făceau sonoră într-un chip ghiduș, chiar și atunci când ea nu mai era în carne și oase lângă mine. Pieirea ei era compensată de această identitate onomastică ștrengărească. Cele două nume de alint derivate din numele ei real o făceau poznașă și hazlie, iar latura aceasta mucalită de odinioară ajungea până la mine, acum și aici, după pieirea lui maman, într-un fel inițiatic. Așa încât, dacă nu am avut cuvinte de taină în copilărie, am făcut din chiar alinturile onomastice ale lui maman astfel de cuvinte, după ce ea nu a mai fost. Nu a fost un proces psihic sau o metodă intenționată, ci pur și simplu aceasta investire onomastică și convertire au venit de la sine, ca o formă de normalitate și de comuniune între cei vii și cei pieriți. Ne conținem unii pe alții în varii marsupii care ies la suprafață, într-un fel tainic. Uneori suprafețele care ies din adâncuri și care se ivesc sunt onomastice și poznașe și ne fac să fim norocoși că avem șansa să le înțelegem și să ne bucurăm de ele. Lula și Luleața erau o singură fetiță și o singură femeie, chiar maman a mea, nepierită, neîmbătrânită, sprințară ca îngerii atipici și poznașă ca protectorii care nu pot fi prinși în insectar, întrucât nu seamănă cu nimic de pe această lume.

maman 2

Primavera în timpuri coronavirotice

martie 23, 2020

1957 (2)

Stau în casă, în autoizolare voluntară, din pricina pandemiei coronavirotice. În ciuda necazului global și a mâhnirii de a ști că atâția oameni au pierit și probabil vor mai pieri, pentru mine e un răsfăț să stau în casă (o spun cu egoism de cititor și scriitor), căci în sfârșit am timp să citesc, să recitesc, să ascult muzică și să văd filme în tihnă. Ori să mă gândesc la ce am eu mai apropiat. Nu fac deloc abstracție de ce se întâmplă în lume și în țara mea, dar fiind silită să stau în casă mă concentrez, vrând-nevrând, pe ale mele. Iar primăvara de acum, care e altfel față de toate primăverile, mai întâi pentru că maman nu mai este și tot mai întâi pentru că martie și peștii erau zodia lui maman când ea chiar credea odinioară că e Primavera și că lumea va renaște înzecit. Nu e o primăvară ca toate primăverile fiindcă am trecut prin temperaturi extreme, de la sufocare la îngheț, și fiindcă tot ceea ce se întâmplă în lume ne va sili să resetăm percepția noastră cosmică și microcosmică. Să o pornim de la început, dar altfel. Și, totuși, din ungherele memoriei mele de fetiță nenăscută pe vremea aceea, scotocind prin fotografiile lui maman găsesc varii imagini cu ea în primăvara de altădată (din 1954, să spunem). Și am senzația că maman-primăvara mă privește în față, fie enigmatic (tăios-misterios chiar), fie cu destindere de muză tânără. Privind-o, prin urmare, las primăvara de altădată, din 1954, să intre în primăvara stâlcită și bolnavă de acum, din  2020. Și astfel fac puntea între cele două primăveri ori chiar le sudez, iar ele se preschimbă și ajung la mine tainice, o materie psihică și emoțională care mă face și pe mine să mă înnoiesc și să o iau de la capăt. Totul, datorită privirii de altădată a lui maman. Oare nu chiar eu eram cea care o fotografiam și atunci?! Umbra mea cu mult dinainte de a mă naște se vede la picioarele ei.

maman 1957

Valyrium

martie 16, 2020

Rux Valyrium

Timpurile de acum sunt dificile și neliniștitoare. În România a fost instaurată starea de urgență, gest prudent la nivel colectiv, menit să combată răspândirea coronavirusului. Vă propun acum tuturor celor care intrați pe această pagină un exercițiu constructiv (și terapeutic chiar) de imaginație. Scriitorul și prietenul Andrei Codrescu mi-a trimis acest link

https:// deepdreamgenerator.com/

Dacă vă faceți cont, puteti să vă creați imagini (sunt 3 niveluri) de tip Deep Dream Generator. Eu m-am jucat astfel, iar imaginea care a ieșit este cea pe care am postat-o. Sper să îmi poarte noroc în vremurile care urmează, ca să rămân constructivă și dreamcatcher.

Nivelul la care am accesat site-ul Deep Dream Generator ca să produc imaginea postată acum a fost Valyrium (pornind de la o fotografie mai veche pe care mi-a făcut-o Mircea Struțeanu).

Deepdreamgeneratori din toate zonele și generațiile, apucați-vă de lucru, dacă vă tihnește și aveți timp și dispoziție ludică în vremurile noii ciume!

Leonor, the black angel

ianuarie 26, 2020

Pictorița suprarealistă Leonor Fini (1907-1996), deghizată în înger negru pictând muritudinea.

leonor-fini