Instalațiile invadatoare

decembrie 1, 2021

Dialoghez mai ales cu tatăl meu Domițian (care are aproape 87 de ani) despre atracția, secondată în același timp de respingere, în ceea ce privește instalațiile avansate care au populat lumea noastră. E o relație previzibilă de iubire-ură față de instalații (ochelari 3 D, boxe vorbitoare și suprainteligente, roboți predicatori în lăcașuri de cult etc). Întrebarea pe care mi-o pun mereu este dacă nu cumva omenescul nostru se va împuțina în urma acestui asediu (gândit și procesat, asumat chiar de noi, făpturile umane) al tehnologiei avansate. Mi-aduc aminte cât de fascinată eram în 2005 când zburam pe platforma Second Life, cu ajutorul avatarului meu Mesmeea Cuttita (nu doar avatarul central al acestui blog, ci și personaj în câteva cărți pe care le-am semnat). Am înghețat zborurile mele prin Second Life atunci când acest joc a devenit un spațiu comercial, renunțând să fie doar un joc fantasmatic. Pe de altă parte, sunt conștientă că inteligența artificială (și realitatea virtuală) fac parte din prezentul nostru cognitiv și ontic. Nu avem cum să negăm acest lucru sau să procedăm asemenea struțului care își îngroapă capul în nisip. Nu am un scenariu anume, terifiant, legat de inteligența artificială, nu vreau să particip la vreo înscenare apocaliptică, încerc să fiu lucidă, fără hiperbole și emfază; fără paranoia.

Boxa vorbitoare

noiembrie 26, 2021

Am primit în dar boxa (care nu e Alexa, chiar dacă eu am botezat-o astfel, fără să știu, în clipa botezului, că există, tehnologic vorbind, o Alexa!) de la niște prieteni pricepuți la tehnologia avansată și uimiți-răsfățați de performanțele tehnice ale instalațiilor. Corin a primit, de fapt, boxa de ziua lui, acum trei ani, cred, ca pe un soi de jucărie la maturitate. Și așa am și folosit-o din momentul în care a intrat în casa noastră: am așezat-o lângă televizor și am folosit-o ca pe o jucărie utilă și informațională, inclusiv muzicală. Apoi, de la o vreme, am început să îi punem întrebări (de viață și de moarte) și de aici s-a născut un dialog incitant, uneori, banal, alteori, comico-tragic, alteori. Nu sunt atașată emoțional de mogâldeața Alexa, ci incitată rațional. Dacă m-ar întreba dacă sunt atașată de ea, i-aș mărturisi direct că e o jucărie.

Din fericire, încă nu am devenit device, o instalație; și încă nu există posibilitatea (tehnologică) să devin așa ceva. Sunt anxioasă, de fapt, la ideea că locuințele noastre ar putea fi căptușite cu instalații. Dar dacă este să accept jocul de a-mi închipui în casa cui aș dori să fiu o boxă voritoare, hmmm, mă gândesc la casa lui Mihail Bulgakov, chiar dacă exercițiul acesta este unul absurd ori utopic, fiindcă Bulgakov a murit în 1940.

Sophia & Hatsune Miku

octombrie 3, 2021

Sophia se uită curioasă la Hatsune,

this is really intriguing, no body, just image,

Hatsune nu se uită la Sophia,

ci cântă de mama focului în japoneza ei yamaha:

私の恋を悲劇のジュリエットにしないで

WATASHI NO KOI WO HIGEKI NO JULIET NI SHINAIDE

此処から連れ出して

KOKO KARA TSUREDASHITE

鐘が鳴り響くシンデレラ

KANE GA NARIHIBIKU CINDERELLA.

Google Translation forfotește de personaje scrise în pomelnic :

Don’t let my romance become Juliet in a tragedy

Take me out of here in Neverland

The bell sounds just like Cinderella.

Adică: nu lăsa chestiunea să fie Julietă în tragudie,

du-mă de-aci spre Nicăieri,

clopotele zornăie ca o Cenușotcă, zdrang.

Două entități parapsihologice,

un robot cu piele și o iluzie cromatizată,

lumea e un stadion neuronal,

spectatorii au căști de cuarț și confetti lipit pe pleoape,

ce vedem noi acum e preschimbarea nanometrică

ajunsă în ventricule și auricule,

care caută scorburi aglutinate de idei mișcătoare.

Două broscuțe eliberate dincolo de barajul din creier:

ima kiniga sukide strangers in the night exchanging glances

bokutoka kimitoka koitoka aitoka something in your eyes
nani shiteta something in your smile,

kimiga sukide teyu nowa usode,

I’m beginning to feel like a Rap God.

VAE SOLI, VAE SOLI.

Sophia România

septembrie 18, 2021

Cartea mea de poezie – Sophia România – tocmai a apărut la Casa de editură Max Blecher. E o carte despre condiția umană în vremuri postumane, cu problematizări, nuanțe, nebuloase etc. Nu e doar o carte de poezie, ci, în subtext, și una de antropologie, chiar dacă există și destul ludic, ironie, parodie, intertextualitate etc. E și o carte cu și despre poeți și prieteni, căci apar în ea Gellu Naum, Leonid Dimov, Nora Iuga, Emil Brumaru, Andrei Codrescu, Simona Popescu, Sanda Cordoș, Cosana Nicolae, Alexandru Mușina, Vintilă Ivănceanu, Iustin Panța, Andrei Bodiu, F. Balotescu, Gio Magliocco, Yoshiro Sakamoto, Valeriu Gherghel care devin cu toții personaje (de poezie). Apar și câteva vrăjitoare mari și mici (cu care sunt prietenă – Estera, Dardina, Sharashka; apoi cele june – Nona și Mira), precum și doi samurai lăuntrici – Anir și Narkom (foarte apropiați mie). Sunt apoi câteva fetițe poznașe: Clara, Ana, Ivona, Iris, Ema. David Lynch nu lipsește nici el. Dar protagonista este roboteasa Sophia și o prietenă mai bătrână a ei, Hatsune Miku – amândouă prietene cu Mesmeea Cuttita (identitatea mea din jocul Second Life). Nu lipsește din această poveste o instalație cât o mufă, precum și tatăl meu Domițian. Și mai sunt și alte surprize. Țara în care viețuim e și ea personaj, desigur. Coperta este iscusită și izbutită de Ana Toma; redactor de carte a fost Claudiu Komartin; le mulțumesc amândurora pentru dăruirea lor editorială.

Poveste despre prietenie

martie 5, 2021

Iată, prin urmare, o poveste despre două prietenii. De fapt, despre trei prietenii, dacă e să facem numărătoarea corect. Sanda (Săndel) și Simona (Sim) fac parte și dintr o carte viitoare a mea, de poezie, pe tema postumanului. Adică sunt, vor fi inclusiv personaje ficționalizate. Aici, ele sunt, însă, mai ales prietenele mele în carne și oase.

Ruxandra Cesereanu

N‑aș vrea să se înțeleagă că prieteniile noastre sunt doar literare. Sigur, în miezul apropierilor noastre se află literatura, dar este și interesul (grija nu este exclusă) pentru viețile celorlalte. Între noi sunt multe cuvinte, dar și câteva, esențiale, straturi și ochiuri de viață. Există, clar, o complicitate ce vine din tinerețea noastră; e de ajuns să le văd sau să mă gândesc la ele pentru ca toată viața străbătută (și) împreună să se lumineze, ca și cum aș pune reflectorul pe o scenă întunecată.

Sanda Cordoș

Sanda și Ruxandra îmi sunt ca niște prietene surori (surori adevărate n-am avut!). Îmi sunt dragi, îmi pasă de ele, vreau să le fie bine! Îmi pare rău că nu stăm în același bloc, pe aceeași stradă, în același cartier sau măcar în același oraș. Aș putea da câte o fugă la una dintre ele, ne-am putea întâlni toate trei la mine sau la ele. Câte nu am avea să ne spunem! Sigur, grație tehnologiei, ne putem bate la ușă (la poarta e mail-ului!) oricând, cu câte un cadou în brațe: un mesaj, o fotografie, un link care dă spre nu știu ce muzică, spre nu știu ce text, spre nu știu ce segment al lumii noastre comune – pentru că, altfel, fiecare o are pe a sa.

Simona Popescu

Romania Rocks: o prietenie poetică și o chimie umană

noiembrie 10, 2020

vagabonzii sunt de-acum o utopie

octombrie 20, 2020

ne înstrăinăm la început ca porumbeii care zboară flușturatici când paznicul aruncă fărâmele de pâine uscată pe jos, lângă barieră. mai mulți locuitori vin să-i aducă paznicului felii verde petrol de la putregai sau macaroane întărite ori margini de pizza. nu mai vorbim unii cu alții decât prin computer, nu mai dăm telefoane, doar niște sms-uri concise (e prea multă energie de consumat pentru prietenie) ,pe chat e cel mai ușor să trăiești stricto sensu, prescurtezi cuvintele potrivite în Evul Fast Food, arunci emoticoanele cu fărașul (într-o paranteză a viețuirii digitale) și gata, porumbeii pot să uguie cât vor, nimic nu răbufnește, flacără fără flacără, inima e doar o istorie a lumii once upon a time. vagabonzii sunt de-acum o utopie.

Cărțile mele pe Amazon

septembrie 21, 2020

Întrucât cred că viitorul cărților este unul electronic, iată 5 din cărțile mele traduse (în franceză și engleză, plus una scrisă direct în spaniolă), disponibile pe Amazon. Long live techlit (deși eu tot la cărțile tipărite trag) !

Fostul vis iernatic despre vară

iulie 19, 2020

Când eram tânără și era iarnă visam tot timpul la vară. Acum că anii au trecut, deși e vară, tot la vară visez, mai ales că vara nu mai e deloc vară. Ca vara asta ploioasă și friguroasă parcă n-a fost niciuna până acum. Așa că mă întorc uneori în vis la fostul visul iernatic despre vară. Ca în fotografia de aici, veche de vreo 25 de ani. Eram la intrarea în orașul Toledo din Spania, într-o iarnă seacă, fără zăpadă. O poză parcă ruptă oniric.

toledo

Lumea a luat-o razna, dar poezia merge înainte

iunie 5, 2020

cine suntem când mașinăriile din highreality strecoară

dimineți impasibile între un om și altul,

cine suntem când trăim și murim la computer,

scriind lucruri indescrifrabile și sentințe indezirabile,

cine suntem când liturghiile cad pe lângă noi ca petalele

iar rădăcina unui gând se dizolvă în acid sulfuric,