Piscina

mai 19, 2019

M-au tot mâncat degetele să scriu un poem pe când eram la Festivalul internațional de poezie de la București (zilele trecute), dar nu am ajuns nicicum, din pricina caruselului și carnavalului întâlnirilor cu prieteni și alți poeți. Așa că doar în aeroport, în drumul spre casă, am apucat să scriu. A ieșit așa:

La început stăm fiecare la cele două capete ale piscinei,
apoi începem să săpăm și să înotăm pe sub apă,
deși am îmbătrânit,
să fim cârtițe, bursuci
și alte jivine subpământene ori subacvatice.
nu ne zărim organele principale,
ci doar pe acelea obscure și mai bolnave.
eu îți văd plămânii,
tu îmi vezi ficatul,
eu îți văd splina, tu îmi vezi rinichii.
n-avem mască de scrimă și nici mănuși chirurgicale.
deja am ajuns la mijlocul piscinei și al poeziei,
deja au trecut câteva zeci de ani,
eu îți văd plămânii, tu îmi vezi ficatul,
eu îți văd splina, tu îmi vezi rinichii.
din umeri ies bule de aer
și o pulbere de confetti țâșnește de după perdeaua de apă,
înainte ca umerii noștri să se lipească.
grrrr, gura mea se scufundă încet peste gâtul tău,
gura ta se scufundă încet peste gâtul meu,
despre inimă nu avem nicio veste nouă,
ea e acolo unde locuiește de obicei,
într-o cutie pe care doar degetele noastre
pot să o deschidă.
am îmbătrânit, dar cuvintele încă sunt vii,
înfoliate în ceea ce putem cu adevărat să simțim.

Reclame

Scrisoare adăugită către țară și prieteni

mai 9, 2019

Scrisoare catre un prieten C1.jpg

Poemul meu manifest «Scrisoare către un prieten și înapoi către țară» apare în curând într-o ediție a doua, adăugită, cu paragrafe noi despre represiunea din august 2018 care s-a petrecut la București (și nu numai). Cartea a fost susținută de o serie de scriitori cărora le datorez mulțumiri. Iată-i aici. Le mulțumesc mai întâi zecilor de confrați și prieteni care mi-au trimis mesaje pe mail la ceasul la care poemul manifest era difuzat doar în format electronic (neștiind eu că îl voi publica în format tipărit). Îi mulțumesc lui Cosmin Perța care a fost primul meu cititor și primul prieten al scrisorii, cunoscând toate etapele acestui poem, drept care a și devenit editorul și re-editorul cărții la Paralela 45. Le mulțumesc lui Liviu Antonesei și Eugen Istodor care au găzduit pe blogurile lor ample fragmente. Prietenilor Sanda Cordoș, Andrei Codrescu și Radu Vancu, care au scris generos pe coperta cărții mele. Anei Blandiana, Martei Petreu, Ritei Chirian, Grațielei Benga, Letiției Guran, lui Nichita Danilov, Marius Chivu, Ștefan Manasia, Emilian Galaicu-Păun, Raul Popescu – toți au scris cronici, eseuri, fragmente și recenzii despre cartea mea. Andrei Rotaru care mi-a luat trei interviuri despre același manifest. Le mulțumesc lui Horea Poenar, Marius Conkan, Tudor Crețu, Adinei Dinițoiu, lui Marius Chivu, Adrian Lăcătuș, Georgetei Moarcăs, lui Robert Elekes care au lansat manifestul meu în librării și cafenele. Lui Andrew Davidson-Novosivschei, Radu Vancu, Alistair Ian Blyth și Florin Buzdugan, care au tradus în engleză fragmente din «Scrisoare către un prieten și înapoi către țară». Mulțumiri eseistului și prietenului Valeriu Gherghel care a plasat cartea mea în topul său personal cu cărți din 2018. Mulțumiri Simonei Popescu și lui Radu Vancu – ambii au vorbit generos despre poemul manifest în cadrul festivalurilor de poezie pe care le-au organizat și unde am fost oaspete în vara-toamna lui 2018, citind din manifestul meu. Îi mulțumesc actorului și regizorului Filip Odangiu care, alături de studenții lui de la Facultatea de teatru și film din Cluj, a construit un performance după poemul-manifest („City Break în Serafimești”) prezentat în ziua de 2 decembrie 2018 (ca un altfel de Centenar). Mulțumiri lui Vasile Hotea-Fernezan pentru emisiunea despre carte și performance. Mulțumiri familiei Țăranu, lui Nicolae Mărgineanu și lui Ionuț Olteanu Dumbravă, precum și lui Marius Chivu – datorită lor am continuat să scriu la poemul-manifest care, iată, a ajuns la a doua ediție adăugită. Le mulțumesc în avans Oanei Cristea-Grigorescu pentru spectacolul radiofonic pe care intenționează să-l facă după poemul meu manifest și lui Cornel Mihalache, pentru filmul pe care și-a propus să-l facă după cartea mea. Tot în avans, lui Andrew Davidson-Novosivschei, pentru intenția de a traduce integral, într-o carte, manifestul meu. Mulțumiri tuturor pentru încrederea în scrisoarea mea către prieten(i) și țară!

 

(Un poem mai vechi, de-acum 15 ani)

mai 1, 2019

MAICA DOMNULUI A VRĂBIUȚELOR

Din pieptul tău cusut cu fir de argint
au ţîşnit vrăbiuţe într-o dimineaţă de primăvară.
Eram o mireasă trufaşă ca o narcisă,
dar vrăbiuţele tale mi-au intrat în gură,
erau nişte cuburi de zahăr candel,
şi aripile lor mici au făcut să-mi tremure genele de ceară.
Clopoţel de biserică din lemn suită pe-un deal cu nuci
erau ochii mei.
Luminile mi s-au aprins atunci în trup
şi părul în foc îmi ardea ca o torţă de seară,
îmi sclipeau tălpile
şi înăuntru aveam o stea numită Absintos,
cînd vrăbiuţele intrate prin gură
au zburat ca nişte călugăriţe cu rasele mătăsoase
pînă în toracele meu cu gust de mură.

alb-negru

aprilie 23, 2019

Pe zidurile de lângâ Someș, în drum spre casă, unde nu șezum și nu plânsem, oamenii scrijelesc cărți poștale.

IMG_1750

invisible ink in the mind

aprilie 22, 2019

Let_Go1

Nu am ajuns anul acesta la festivalul internațional de poezie din Nicaragua, întrucât ediția din 2019 a fost suspendată din cauza tensiunilor și violențelor politice din țară. Dar organizatorii ne-au solicitat să trimitem poeme înregistrate (audio și video), ca să fie concretizat, alternativ, un microfestival on-line. Unul din poemele mele, trimise în acest sens pentru ediția on-line, este chiar despre Nicaragua. L-am scris direct în engleză.

LOSS

Our dead are language,

Our disappeared are poetry lodged in the heart

Our exiled are invisible ink in the mind

Our incarcerated are ourselves in themselves in yourselves.

Lucreția animată

aprilie 14, 2019

lucretia-jurj

(Lucreția Jurj, pe la 20 și ceva de ani, prin 1950)

Romanul meu frescă, «Un singur cer deasupra lor » (Polirom, 2013, 2015), are ca prim capitol o poveste despre o femeie bravă pe care am cunoscut-o în carne și oase : Lucreția Jurj (a fost 4 ani femeie-partizan în munți, apoi a făcut 10 ani de detenție politică în comunism).

Top 10 Un singur cer deasupra lor

Am republicat acest capitol, ca povestire independentă, într-o carte colectivă coordonată de profesoara Monica Onojescu (« Mică istorie a unui secol mare »), apărută în 2018. Doamna Onojescu m-a anunțat acum câteva zile că există și o secvență animată pe baza povestirii mele. Iat-o, prin urmare, pe Lucreția Jurj (1928-2004) pe înțelesul copiilor și liceenilor, în animație. Filmulețul durează 2 minute. Dacă ar mai trăi acum, Lucreția ar chicoti!

Imagine: Bar Luana. Voce: Ciurar Camelia Lavinia. Coordonator: profesor Laura Ilinca. Mulțumiri!

 

Poemul civic

aprilie 11, 2019

Stefan Manasia, în revista Observator Cultural, despre „Scrisoare către un prieten și înapoi către țară”.

„ În 2018 – an cu o uriaşă importanţă istorică şi convulsionat, Anul Centenarului Marii Uniri – Ruxandra Cesereanu publică „un ma­ni­fest“ intitulat Scrisoare către un prieten şi înapoi către ţară, la Editura Paralela 45. E vorba despre un poem-carte (aproape în înţelesul mallarméan) şi de un poem-colaj suprarealist (susţinut – şi – de lucrările sau de coperta gîndite de Laurenţiu Midvichi). În cele din urmă, un poem-frescă, ambiţios prin inserturile istorice, simbolice, prin apertura vizionară şi civică. Îl descrie cu brevitate şi onestitate însăşi autoarea, într-un interviu acordat Andrei Rotaru: „Așa cum romanul meu din 2013, Un singur cer deasupra lor, este o frescă narativă despre comunismul românesc, la fel poemul-manifest de acum este o frescă lirică despre România, mai ales despre România în post­­comunism. Cele două cărți se completează și se asamblează într-un diptic, chiar dacă romanul a fost scris în 10 ani, iar poemul‑ma­nifest, în 3 luni. Dacă manualele de istorie nu au cum să cuprindă și să conțină toată istoria recentă a României, lucrul acesta îl poate asuma un poem manifest de tip mozaic sau puzzle, care folosește, parțial, procedeul colajului și metoda jam session. Cu istoria României nu te joci, mai ales cu latura ei tragică, dar poți construi un poem flower-po­wer, cu inserturi de graffiti, cu cîntece stradale, sloganuri, toate calchiate pe o pînză (de fond) liturgică“ (interviu găzduit de blogul carturesti.ro). /…/. În cele din urmă, un poem-frescă, ambiţios prin inserturile istorice, simbolice, prin apertura vizionară şi civică. /…/ Un poem civic percutant, radiant, adresat sîmburelui etic al fiecăruia dintre noi.”

https://www.observatorcultural.ro/articol/noul-poem-civic/

Ce-ți doresc eu ție, dulceamară Românie!

aprilie 1, 2019

Ce-ți doresc eu ție, dulceamară Românie!

 

în august 2018 jandarmii au înființat o cameră de gazare în Piața Victoriei,

și au otrăvit păsările laolaltă cu cei care răsuflau între bannere și pancarte.

camera nocturnă de gazare a fost aplicată bipezilor cu pumnii strânși,

indiferent de vârstă ori sex sau de avionul ori trenul din care coborâseră.

de departe, de aproape, distrugerea plutea în aer ca o batistă,

mirosea a război civil și a marș forțat.

vuietul, fotografiile mișcate, grilajele spulberate,

steagurile ca niște fuste desfăcute, furtunurile cu apă,

focurile, trasoarele, ceața cu otravă,

nu plecăm, caldarâm cu șrapnele, nu plecăm,

oameni cauciucați, urmașii răngilor și ai bâtelor,

staniolul din aerul veninos cu bastoane,

canibalii cu poftă antilirică azmuțiți de un gropar îmbrăcat în alb,

predicând o pastorală a hienelor.

când se petrece orgasmul unei nomenclaturi reciclate

istoria crematoriilor e uitată

și ceea ce rămâne e doar o feerie de coropișniță.

fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

spună lumii large steaguri tricolore

și deasupra idrei fluture cu vântul.

atâtea lucruri noi și vechi s-au întâmplat,

iar viața merge înainte cu toate intestinele ei ieșite în afară.

uneori trăim printr-o singură fotografie veche

proiectată pe un monitor cu rezoluție extra

sau printr-o cafea băută dintr-o ceașcă de porțelan,

cu multe urme de buze.

a iubi o patrie ca pe o femeie sau ca pe un bărbat,

iată o ebrietate fără simulare,

o râșniță a axiomelor.

un manifestant, cu piciorul tăiat de la genunchi,

ținea în brațe, așezat pe scaunul lui cu rotile, o pancartă,

justiție, nu corupție

(niște cuvinte percheziționate de maimarii orașelor),

pancarta era un orfan adoptat în războiul cel nou.

alți răzvrătiți erau înfășurați în steagurile găurite ca în niște mantii princiare.

țara mea de glorii, mamă cu amor,

ce-ți doresc eu ție.

 

(fragment din ediția a doua, adăugită, a poemului manifest Scrisoare către un prieten și înapoi către țară, Paralela 45, 2019, în curs de apariție)

https://www.observatorcultural.ro/articol/ce-ti-doresc-eu-tie-dulceamara-romanie/

 

 

 

 

ce-a mai rămas?

martie 30, 2019

2019.JPG

IMG_1622

IMG_1623

Pe zidurile care duc spre centrul orașului: ce-a mai rămas? Ecleziaștii și psalmiștii de împrumut din vremurile de acum care graffitează cu tâlc nu au nevoie de dantelării și ramificații, ci doar de câteva cuvinte și linii care să le taie. Totuși, a mai rămas destul.

The Storyteller

martie 16, 2019

Poemul meu Povestașul (un portret liric al prozatorului Alexandru Vlad), tradus în engleză de Gabi Reigh și publicat în World Literature Today. În compania a încă două poete românce. Poemul s-a ivit datorită ceremoniilor narative la care am avut norocul să fiu receptor vreme de câteva luni, prin 1993, când Alexandru Vlad mă poftea la cafea ca să-mi povestească despre cele mai exotice naratoare din secolul XX.

The Storyteller

Just like that, we used to talk together in the café, not sitting down
Standing instead so that the stories could trickle from us
Like streams.
We propped our elbows on the bar
While the coffee in our cups willed us to pry open its secrets
And read the world in its dregs
And peer down at stories through its monocle,
Wherever we might find ourselves, hungry for more,
Out-talking even death and its machinery.

You were the storyteller curling smoke from your pipe
While in the café I could see the burning timbers
Of childhood winters with cakes at my grandparents’ home,
With wolves outside and the moon covering her eyes lest she should be blinded by ice.

You talked with a small candle planted in your teeth
A sun in your mouth
To warm the words so that the stories would grow and multiply,
Biblical, almost.

Women and men and children swarmed the stories like an orderly hive,
Even when the words about them filled with a fear and loss
We couldn’t swat away.
And then you would say – stories are ever shifting shapes,
Benign predators adored and cherished and then released into the wilderness,
And I would say – stories are the tremors of our bodies,

They are orange coloured and they have that we can’t possess,
The power of life and death.

While we talked like this, between interruptions and waiting,
I drained the coffee to its dregs, its cuneiform remnants
A dead end in a road where no-one travelled.

You see, you said at last, stories are objects
We avoid not to disturb and turn in our hands
And do not caress like we ought,
Maybe because they cannot transcribe that something received at birth,
But only pass, ash-grey, into corners, where they will be left alone,
Without anyone haranguing them for being stories and saying nothing needed to be said.

(https://www.worldliteraturetoday.org/blog/poetry/three-romanian-poems-ruxandra-cesereanu-gabriela-melinescu-ioana-ileana-stetco)