Evharisto!

Mai 23, 2018
O carte despre Grecia și despre prietenie. Mai întâi o carte a prieteniei dintre trei fete care au fost colege de liceu și care au cântat și dansat împreună în jurul unei chitări flower-power. Apoi o carte a prieteniei între trei cupluri care se cunosc din studenție și care au străbătut vremurile schimbătoare. Nu în ultimul rând o carte a prieteniei la maturitate, când împărtășirea poveștilor (de călătorie și viață) a căpătat un tâlc aparte în timpurile neliniștitoare actuale în care narațiunile pot încă salva lumea în care trăim. Vom lansa „Grecia mea” la un pahar de vin în cadrul TIFF. Evharisto! Diana Suciu și Editura Bybliotek.
 

cop. Grecia
Reclame

Submarinul iertat cântat în America

Mai 13, 2018

Submarinul_iertat_Varianta finala

O surpriză. Tânărul compozitor american Shane MONDS a scris o lucrare muzicală inspirată de cartea experimentală „Submarinul iertat”, pe care am scris-o împreună cu prietenul Andrei Codrescu . Compoziția FORGIVEN SUBMARINE (la care autorul a lucrat 2 ani) va fi interpretată în premieră în noiembrie 2018, la Houston. Maeștrii lui Shane Monds sunt compozitorii de avangardă Gyorgy Ligeti (1923-2006) și George Crumb (n. 1929). Se pare că ediția a doua a „Submarinului iertat”, apărută în 2017 la editura Charmides (cu epistolarul legat de conceperea și scrierea cărții), ne-a purtat noroc.

biopic

O scurtă prezentare a tânărului compozitor american: Shane Monds is a composer whose goal is to find new creative outlets for music by making connections between different creative fields. As a result, he frequently collaborates with film-makers, visual artists and scientists. He is a doctoral teaching fellow at Rice University’s Shepherd School of Music and also serves the University of Houston Moores School of Music as the assistant piano technician. His musical language and interest is driven by research into tuning-intonation history and music cognition.

Many thanks, Shane! Sper sa ajung la Houston măcar fantasmatic

47 de copii

Decembrie 21, 2017

Măcar pentru acești 47 de copii și nu ar trebui să uităm ce a fost în decembrie 1989 și de ce e atât de importantă libertatea pentru viața unui popor sau de ce nicio dictatură (indiferent de ideologia pe care o reprezintă) nu trebuie să mai fie îngăduită în România.

http://stiri.tvr.ro/cei-mai-mici-eroi-ai-revolutiei-din-urm…

Submarinul la New York

Decembrie 20, 2017

Submarinul ajuns la Andrei la New York

„Submarinul iertat”, ediția a doua (cu epistolar, apărută la editura Charmides în acest an), a ajuns la New York la Andrei Codrescu, co-pilotul meu. Mi s-a făcut dor de NYC și de scările sale de incendiu, de clădirile sobre dar care pe dinăuntru ascund atâtea istorii pitorești, și mai ales de felul în care metropola se zărește prin geamuri, indiferent din ce unghi ar fi privită și indiferent de anotimp. Am stat 4 luni la New York, la sfârșit de 1999 și început de 2000, datorită unei burse Fulbright, iar metropola a lăsat o aromă tare. Am mai ajuns în 2009 pentru 3 zile, ca să lansăm cu Andrei cartea noastră la ICR New York și la St. Mark (spațiul de lectură al autorilor beatnici).

Submarinul iertat și Sfântul Andrei

Noiembrie 30, 2017

Cel mai Andrei prieten Andrei al meu e Andrei Codrescu. Așa că de Sfântul Andrei o să spun că, acum 10 ani, l-am îmbiat să scrie un microroman despre toți sfinții care îi poartă numele și mai ales despre Andrei Nebunu. Nu știu dacă prietenul meu ex-beatnic va și scrie vreodată o astfel de proză, dar știu că am discutat cu el, câte-n lună și-n stele în epistolarul pe care l-am avut pe când scriam laolaltă Submarinul iertat. Iată acum, în ediția a doua, apărută la Editura Charmides, începutul epistolarului nostru vechi de un deceniu (redau aici doar primele 5 pagini din cele 150 de pagini ale epistolarului selectat în ediția a doua).

Submarinul_iertat_Varianta finala

Dragă Ovidiu din Baton Rouge
(dragă Andrei Codrescu),

mi-au plăcut foarte mult poemele românești, drept care
am și făcut un potpuriu din ele și ți-am dăruit puhoi
de scoici (cu care nu știu ce ai făcut, bănuiesc că
le-ai aruncat sau pierdut, helas).

în curînd am de gînd să citesc și „Wakefield”.

după ce termin lectura, ai fi dispus să facem un
dialog scris despre cele 2 cărți (Instrumentul negru &
Wakefield) pentru revista „Steaua” din Cluj (unde ai
și debutat) unde sînt redactor (pe lîngă slujba mea
principală la departamentul de literatură universală
și comparată de la facultatea de litere)?

m-aș bucura să avem acest dialog, dacă ai timp și
poftă. mă interesează un răspuns în principiu,
întrucît va mai trece ceva timp pînă voi și formula
întrebările.
deci?

cu bune gînduri poheticești și clujevite,
Ruxandra Cesereanu

 

Dragă Ruxandra: Să vezi ce farrago: am luat scoicile și am deschis punga grăbit că aveam o întîlnire în 15 secunde — am dat de poezia mea frumos transcrisă cu mîna de tine și m-am încălzit deodată din inimă pînă-n degete. Ce cadou frumos și ce omagiu! Ți l-aș face și ție dar scrisul meu arată ca stenogramele unui doctor-spion. M-am dus la întîlnire și am fost iluminat de un zîmbețel secret cînd tot la poezie și scoici mă gîndeam. Bon. A venit dimineața și a trebuit să plecăm imediat: am pus punga în geamantan și basta. În New Orleans cînd am deschis valiza m-a asaltat un miros de pește și mare, o surpriză nu numai pentru că este complet interzis să aduci peste graniță „seeds, fruit, sea-food, any organic materials,” dar pentru că mi s-a părut că am tras Marea Neagră după mine și că reușise să vină pînă la Mississippi și Golful Mexic. Așa că m-ai dărîmat în trei mișcări precise: mi-ai dăruit scrisul de mîna ta, m-ai ridicat la rangul de infractor, și ai trimis Marea Neagră peste Ocean. Săru-mîna și te pup și pe obraji. Am spălat scoicile și o să le duc prin locurile unde țin altare, în primul rînd în munți unde-i izvor.

Cît despre dialog, da, absolument. Și dacă-mi dai adresa o să-ți trimit și alte cărți, deși n-aș vrea să complichez prea mult arcul acestui dialog despre alpha și (nu chiar, sper) omega,

Cucerit, Andrei

 

[…]

 

Dragă Andrei,

tiens, tiens, va să zică chiar ai luat scoicile cu
tine, la asta chiar că nu mă așteptam! cît despre
poemul transcris, nu este poemul tau, ci un poem al
meu, dar făcut din versurile tale din diferite poeme
din „instrumentul negru” (dar așa de bine îți știi
poezia scrisă în românește că nici măcar nu ți-ai
recunoscut versurile disparate din diferite alte
poeme, halal auctore, deși ar trebui să spun
bogdaproste, măcar nu ești narcisiac întru totul!).

în seara banchetului am vrut să îmi iau rămas bun (că
tot segregați am stat unii de alții, voi, străinii cum
ar veni, la Mangalia, noi, băștinașii, la Neptun), dar
erai atît de înconjurat de camarila scriitoricească și
scribească încît nu s-a putut nicicum măcar să spun un
clasic noapte bună (deși am aflat că numai noapte nu a
fost, ci zaiafet în toata legea, Vasile Ernu mi-a
povestit a doua zi că ați stat în grup la povești pînă
dimineața).

Deci așa cu scoicile, la altarele din munți duse vor
fi, voila, iată cum se împletesc elementele opuse.

firește că putem, mai exact că pot, folosi poemele
ameri-române ca niște textulețe adiacente dialogului
nostru.

după ce am citit „instrumentul negru”, care m-a întors
pe dos, atît de puternic este, m-am tot gîndit că dacă
ai fi rămas în Romania ai mai fi putut publica în
stilul acestea încă vreo 2-3 volume, nu mai mult, din
1971 după ce a început restalinizarea la noi, poemele
tale ar fi fost considerate cu adevărat periculoase, ca
niște grenade. au o asemenea tărie încît produc
explozie pe metru pătrat.

așa că e bine că ai plecat în Amerika, atîta doar că a
trebuit, helas, să îți schimbi stilul poetic,
vrînd-nevrînd, datorită experienței flowerpower și
beat. sper să nu mi-o iei în nume de  rău, dar eu cred
că poemele tale americănești nu mai au tăria poemelor
din „Instrumentul negru” care pur și simplu au ceva
sfredelitor și copleșitor în ele, atît sînt de
puternice. te lovesc în moalele capului și în inimă
deodată. și în corp.

bon. mă pregătesc în săptămîna ce vine pentru dialogul
nostru. mai trebuie să citesc „Wakefield”, plus alte
interviuri de-ale tale, ca să văd cam ce fel de
întrebări ți s-au pus pînă acum, să nu le repet.
pactul cu diavolul e o chestiune care mă interesează
și pe mine, a propos de „Wakefield”.

warmest,
R

 

Dragă Ruxandra: Poate că ai dreptate, dar nu mi-am schimbat „stilul” peste noapte. Prima mea carte de poezii în engleză, „license to carry a gun” și vreo cinci după aveau aceeași intensitate poetică și speriau fetele la „readings” ca și mine că eram extrem de miop. Cît despre viața mea paralelă în România, îmi place cum o descrii — cam așa o vedeam și eu. Aș dori mult să citești „Miracol și Catastrofă,” cartea-interviu cu Robert Lazu — am scris-o în limba română și am terminat-o cîteva săptămîni înainte de Katrina. Cîteva din aceste cestiuni gravișoare sînt abordate cu entuziasm acolo. Deja m-ai pus pe gînduri și nu am încă luxul gîndurilor de genul ăsta — am deadlinuri și studenții așteaptă să vadă dacă le-am citit romanul colaborativ, „the katrina decameron” pe care l-am solicitat ca să scap de școală. Îmi pare rău și mie că n-am stat de vorbă și nu ne-am spus la revedere comme il faut or comme il ne faut pas, dar îmi revin momente de comunicare cu tine din cele mai alese. Adresa mi-o dai? Andrei

 

Precizare:

Epistolarul dintre cei doi autori s-a desfășurat între septembrie 2006 și octombrie 2007, adică între scrierea cărții „Submarinul iertat” și publicarea ei (plus lansarea cărții în diferite orașe: București, Sibiu, Cluj, Frankfurt). Primul mesaj datează din 29 septembrie 2006. Partea cea mai intensă, creator vorbind, s-a desfășurat în luna octombrie 2006, când a avut loc, prin mail, scrierea efectivă a cărții și când autorii au schimbat, uneori, mai multe mesaje pe zi, mai scurte ori mai lungi. Evident, cei doi scriitori care au corespondat și care au scris pe mail „Submarinul iertat” nu s-au gândit, acum 10 ani, și la publicarea corespondenței lor. De aici exagerările, hiperbolele, freneziile și uneori chiar patetismele discuțiilor din epistolar, care își aveau viața lor în funcție de reacțiile, exaltările umane și literare ori de polemicile efemere dintre cei doi autori. Am eliminat foarte puțin din acest epistolar. Am păstrat așa cum era epistolarul (cu toată aluviunea sa de subiecte și emoții, inclusiv confesiuni personale, cu sau fără legătură cu scrierea „Submarinului iertat”) care ni s-a părut util de publicat la această ediție a doua a cărții tocmai pentru viața metaliterară intensă ce mărturisește despre cum a fost conceput și scris un amplu poem la două mâini. Acolo unde am eliminat pasaje (epistolarul este uriaș, are mai multe sute de pagini, așa încât am păstrat doar cele 150 de pagini de corespondență de-a lungul unui an de zile), am indicat acest fapt prin formula […]. Nu am corectat anumite americanisme din mesajele lui Andrei Codrescu, întrucât acestea își au farmecul lor. Diversitatea și polimorfismul epistolarului sunt datorate și paralelismului pitoresc, precum și diferențelor între viața de la Cluj (și din câteva călătorii) a autoarei clujene și viața americană multiplă și cromatizată a lui Andrei Codrescu.

 

Locul meu favorit din orașul imperial

Octombrie 15, 2017

 

IMG_1582.JPG

Femeia somnola lângă fluviul de piatră, femeia era fericită și nostalgică din pricina fântânilor, în vreme ce două balerine amatoare făceau piruete pe caldarâm iar un necunoscut le fotografia pentru albumul de artă al veacului. Madonele păreau la fel de multe precum statuile faunilor, iar bisericile la fel de spornice precum edificiile populare cu economii de-o viață. Câte femei nu se găseau, oare, concentrate în această femeie zăcătoare pe lespezile fierbinți, câte trupuri nu deveniseră deodată suflete și nu se bucuraseră în langoarea lor văratică, întinse leneș la soarele ridicat peste coline, în logii de marmură!

IMG_2058

Prezentul vechi

Septembrie 26, 2017

Andrzej Stasiuk are o formulă care mi se potrivește (și poate li se potrivește și altora). Prezentul vechi. Prezentul care tocmai s-a preschimbat în trecut, ca punct de fugă, individual, dar și al tuturor celorlalți. Prezentul prefirat în noi toți, fără să fie păstrat în vreo cutie sau în vreun alt adăpost, întrucât trece chiar acum și e același cu al altora, a devenit loc comun. Prezentul vechi. Când călătoresc ori când îmi amintesc cu intensitate discretă mă aflu chiar în miezul prezentului vechi.

IMG_2588 - Copy

IMG_2586

IMG_2589 - Copy

(artefacte licornice de Damien Hirst din expoziția Treasures from the Wreck of the Unbelievable – Comori din epava de-necrezutului, la Veneția)

Scara din grădină

Septembrie 12, 2017

Jean-Philippe Charbonier 2

(fotografie de Jean-Philippe Charbonier)

Uneori mă văd fetiță urcând scara de piatră a unei case, într-o grădină. Eu nu am avut o astfel de grădină decât la bunicii materni, dar scară nu exista defel, căci grădina nu era terasată, ci plată, fără nicio pantă, fără vreo denivelare amplă. Cred că grădina din reveriile mele se suprapune cu grădina lui Ernesto Sabato, pe care am văzut-o cu ochii mei, în 2006, în împrejurimile metropolei Buenos Aires, în cartierul Santo Lugares. Aceasta era, într-adevăr, o grădină a creierului și a psihicului, învârtejită, jungloidă, misterioasă. În orice caz, suprapun fetița din fotografia pașnică în care se zărește un colț de grădină și o scară pe care fetița se joacă, hmmm, peste grădina lui Sabato cel abisal și astfel obțin alchimic propria mea diagramă mentală, chiar dacă obținută printr-un artefact. Ce straniu să mă regăsesc astfel, prin suprapunerea a două lucruri diferite, dar tocmai prin întrepătrunderea lor, dincolo de timp și spațiu, de fapt.

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(în imagine, grădina lui Sabato, pe care am filmat-o, fascinată, în 2006)

În spatele și în fața ferestrei

Iulie 22, 2017

Shirley Baker, 1962

Fotografie de Shirley Baker, 1962)

Tot ceea ce iarna se vedea prin fereastră se preschimba vara într-o suită de lucruri care puteau fi atinse, mirosite, gustate, nu DOAR văzute ori auzite. Asta era ceea ce mă făcea să mă bucur statornic în vacanțele de vară: tangibilitatea a ceea ce se găsea dincolo de fereastră. Melancolia iernatică era spulberată și se preschimba într-o bucurie sinestezică maximă pentru prichindeaua care râvnea să experimenteze lumea de după fereastră, de afară. Pietrele, râul, mirosurile încinse (fie ele chiar putride, uneori), florile de câmp, gâzele, fructele (furate din grădini interzise, dar asediate – sau fructele cumpărate cinstit de la piață), toate acestea umpleau creierul și inima mea cu experiența acută a verii și a libertății. Fereastra despărțitoare dispăruse, se topise, la fel se topise și fereastra mentală care izola, cu granițe fixe, vara de iarnă. Fetița nu mai era despărțită de fetița întreagă, fata nu mai era izolată de fata întreagă, iar mai târziu femeia avea să nu mai fie nici ea sigilată dincolo de femeia pe care vara o scotea deplină la iveală. Cred că acesta este darul extrem pe care i-l datorez verii și vacanțelor la ceasul arșiței. Întregirea, deplinătatea. Un mare dar, cu adevărat.

Bucuria

Iulie 19, 2017

vara americana de acum 40 de ani

Pasiunea mea vizuală, de destui ani deja, în afară de filme (de cinematecă), sunt fotografiile vechi. Le privesc, le întorc pe toate părțile și de fiecare dată găsesc ceva nou, inedit în ele, oricât ar fi de vechi și tocite și estompate.

În ceea ce privește fotografia de-acum, o poză americană de vreo 40 de ani, mă fascinează îmbrățișările prichindeilor și felul în care stau ei nonșalant, cu picioarele rășchirate. E aici o instinctualitate a prieteniei, o naturalețe a voioșiei pe care doar copilăria o poate cuantifica. Și mai ales e aici o libertate supremă de a fi prichindel și de a te bucura însutit ori înmiit, indiferent de ce se întâmplă în lumea celor mari. Însutirea sau înmiirea aceasta a bucuriei nimic nu o poate spulbera. Dar nici nu o poate reedita.