Ce-ți doresc eu ție, dulceamară Românie!

aprilie 1, 2019

Ce-ți doresc eu ție, dulceamară Românie!

 

în august 2018 jandarmii au înființat o cameră de gazare în Piața Victoriei,

și au otrăvit păsările laolaltă cu cei care răsuflau între bannere și pancarte.

camera nocturnă de gazare a fost aplicată bipezilor cu pumnii strânși,

indiferent de vârstă ori sex sau de avionul ori trenul din care coborâseră.

de departe, de aproape, distrugerea plutea în aer ca o batistă,

mirosea a război civil și a marș forțat.

vuietul, fotografiile mișcate, grilajele spulberate,

steagurile ca niște fuste desfăcute, furtunurile cu apă,

focurile, trasoarele, ceața cu otravă,

nu plecăm, caldarâm cu șrapnele, nu plecăm,

oameni cauciucați, urmașii răngilor și ai bâtelor,

staniolul din aerul veninos cu bastoane,

canibalii cu poftă antilirică azmuțiți de un gropar îmbrăcat în alb,

predicând o pastorală a hienelor.

când se petrece orgasmul unei nomenclaturi reciclate

istoria crematoriilor e uitată

și ceea ce rămâne e doar o feerie de coropișniță.

fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

spună lumii large steaguri tricolore

și deasupra idrei fluture cu vântul.

atâtea lucruri noi și vechi s-au întâmplat,

iar viața merge înainte cu toate intestinele ei ieșite în afară.

uneori trăim printr-o singură fotografie veche

proiectată pe un monitor cu rezoluție extra

sau printr-o cafea băută dintr-o ceașcă de porțelan,

cu multe urme de buze.

a iubi o patrie ca pe o femeie sau ca pe un bărbat,

iată o ebrietate fără simulare,

o râșniță a axiomelor.

un manifestant, cu piciorul tăiat de la genunchi,

ținea în brațe, așezat pe scaunul lui cu rotile, o pancartă,

justiție, nu corupție

(niște cuvinte percheziționate de maimarii orașelor),

pancarta era un orfan adoptat în războiul cel nou.

alți răzvrătiți erau înfășurați în steagurile găurite ca în niște mantii princiare.

țara mea de glorii, mamă cu amor,

ce-ți doresc eu ție.

 

(fragment din ediția a doua, adăugită, a poemului manifest Scrisoare către un prieten și înapoi către țară, Paralela 45, 2019, în curs de apariție)

https://www.observatorcultural.ro/articol/ce-ti-doresc-eu-tie-dulceamara-romanie/

 

 

 

 

Reclame

ce-a mai rămas?

martie 30, 2019

2019.JPG

IMG_1622

IMG_1623

Pe zidurile care duc spre centrul orașului: ce-a mai rămas? Ecleziaștii și psalmiștii de împrumut din vremurile de acum care graffitează cu tâlc nu au nevoie de dantelării și ramificații, ci doar de câteva cuvinte și linii care să le taie. Totuși, a mai rămas destul.

The Storyteller

martie 16, 2019

Poemul meu Povestașul (un portret liric al prozatorului Alexandru Vlad), tradus în engleză de Gabi Reigh și publicat în World Literature Today. În compania a încă două poete românce. Poemul s-a ivit datorită ceremoniilor narative la care am avut norocul să fiu receptor vreme de câteva luni, prin 1993, când Alexandru Vlad mă poftea la cafea ca să-mi povestească despre cele mai exotice naratoare din secolul XX.

The Storyteller

Just like that, we used to talk together in the café, not sitting down
Standing instead so that the stories could trickle from us
Like streams.
We propped our elbows on the bar
While the coffee in our cups willed us to pry open its secrets
And read the world in its dregs
And peer down at stories through its monocle,
Wherever we might find ourselves, hungry for more,
Out-talking even death and its machinery.

You were the storyteller curling smoke from your pipe
While in the café I could see the burning timbers
Of childhood winters with cakes at my grandparents’ home,
With wolves outside and the moon covering her eyes lest she should be blinded by ice.

You talked with a small candle planted in your teeth
A sun in your mouth
To warm the words so that the stories would grow and multiply,
Biblical, almost.

Women and men and children swarmed the stories like an orderly hive,
Even when the words about them filled with a fear and loss
We couldn’t swat away.
And then you would say – stories are ever shifting shapes,
Benign predators adored and cherished and then released into the wilderness,
And I would say – stories are the tremors of our bodies,

They are orange coloured and they have that we can’t possess,
The power of life and death.

While we talked like this, between interruptions and waiting,
I drained the coffee to its dregs, its cuneiform remnants
A dead end in a road where no-one travelled.

You see, you said at last, stories are objects
We avoid not to disturb and turn in our hands
And do not caress like we ought,
Maybe because they cannot transcribe that something received at birth,
But only pass, ash-grey, into corners, where they will be left alone,
Without anyone haranguing them for being stories and saying nothing needed to be said.

(https://www.worldliteraturetoday.org/blog/poetry/three-romanian-poems-ruxandra-cesereanu-gabriela-melinescu-ioana-ileana-stetco)

 

Curcubeu clujevit de martie

martie 9, 2019

Cel mai mare curcubeu arcuit peste Cluj, pe care l-am văzut de foarte mulți ani. De fapt cred că niciodată, până acum, nu am văzut unul atât de mare și de alungit peste oraș. Sper să fie cu noroc pentru clujeviți & literatură (y compris sănătate). Într-un sens cifrat, obscur, tainic. Alchimic.

IMG_1600

IMG_1599.JPG

IMG_1597

Despre poezie și țară

martie 2, 2019

Un dialog, în revista „Cațavencii”, la care m-a provocat – în februarie – Cristian Teodorescu. Câteva răspunsuri legate de țară, poezie, răzvrătire.

A doua ediție a Scrisorii către un prieten și înapoi către țară apare în primăvară, în martie-aprilie, poate simbolic, ca un fel de mică încercare de resuscitare (a ceva – a țării, a stării morale, a simțului civic, a solidarității, a eticii etc.). Evident, nu m-am gîndit că va exista o a doua ediție, prima a ieșit într-un tiraj generos de 1.000 de exemplare în iunie 2018 (după ce manifestul circulase pe mail, trimis chiar de mine – către varii cititori și confrați, ori găzduit în versiuni parțiale pe blog-ul lui Liviu Antonesei și al lui Eugen Istodor). Scrisesem manifestul acesta despre țară cu disperare, dar și cu nădejde într-o schimbare, fără să mă gîndesc că ar fi posibilă cîndva o jandarmiadă cu funcție de mineriadă. Manifestul meu a fost prezent, de facto, la 10 august 2018, într-un grup de protestatari, a circulat din mînă în mînă printre cîteva zeci de manifestanți (cartea fusese dusă la București de un prieten clujean care trăiește și muncește actualmente la Oxford). Lucrul acesta a contat enorm pentru mine. A fost o onoare maximă. După represiunea din 10 august 2018, cîțiva prieteni mi-au spus că regretă că nu există în manifestul meu și rînduri despre jandarmiada din august. Și eu simțeam la fel. Scrisesem în manifest despre mineriada din 13-15 iunie 1990, despre tragedia din clubul Colectiv, despre Mișcarea #rezist. Așa s-a născut a doua ediție. Am scris despre august 2018. Am scris și cîteva replici la poemul eminescian “Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.

Puterea nu își pierde puterea cînd o înfrunți, dar celui care o înfruntă nu îi mai este frică. Sau se obișnuiește cu frica și cu înfruntarea. Și, obișnuindu-se, știe un lucru, că poezia poate mișca lucrurile.

Un poet nu poate să vindece singur o țară bolnavă de corupție, politică veroasă, ipocrizie, nemernicie. Dar poate să exorcizeze prin poezie aceste vicii de țară. Poezia poate fi catapultă de asediu, atunci cînd o țară e în mizerie morală și riscă să se piardă pe sine din pricina politicienilor impostori ori ticăloși. Poate sună patetic ce spun, dar nu am altceva la îndemînă. Așa simt, așa cred.

Politicienii români actuali (în majoritatea cazurilor) sînt aculturali, agramați, impostori, ipochimeni. Dar nu aș spune că sînt altceva decît aceia care îi votează. Chestiunea este, prin urmare, alta: cum să îi alfabetizezi politic și cetățenesc pe cei care votează impostura, minciuna și corupția, în așa fel încît să nu mai facă acest lucru. Ce fel de manual moral să le predai ca să priceapă limpede și să nu mai voteze (din fanatism, neghiobie ori din indolență) nemernicia.

La final, Cristian Teodorescu m-a întrebat ce sper. Același lucru de mulți ani încoace îl sper: Ca tot omul, vreau ca România să se vindece de maladiile ei. Și să fie o țară măcar relativ normală.

(mai jos linkul).

https://www.catavencii.ro/ruxandra-cesereanu-poetii-batrani-si-bolnavi-nu-pot-fi-premiati-din-start-intrucit-nu-se-pot-deplasa-la-locul-ceremoniei/

răstimpul scurs în paradiso

februarie 17, 2019

La sfârșitul lui 2018, de ziua lui Andrei Codrescu, am scris textul acesta jucăuș în cinstea co-pilotului meu și a submarinului pe care l-am concoctat în urmă cu 12 ani. A fost un fel de răvaș hâtru, în care l-am implicat și pe Cosmin Ciotloș, radiograful principal al Submarinului iertat, precum și pe Shane Monds, cel care a compus o piesă muzicală de 10 minute despre poemul submarinic (concertul a avut loc în premieră la Seattle, în noiembrie 2018).

(la aniversară)

ar trebui să ciocnim șampanie pentru răstimpul scurs în paradiso,

submarinul iertat a împlinit 12 ani de când nu s-a scufundat,

iar beatnikul și pianista s-au înfrăgezit la subsuori,

le-au crescut panglici și franjuri venite din lumi digitale,

așa cum în poveștile cu dragoni se ivește mereu o broscuță

care nu înseamnă nimic la început,

apoi se preschimbă-n ceva nemaiauzit

și din gura ei încep să iasă profeții ori miracole.

când submarinul iertat s-a născut a doua oară,

domnul shane a compus o sonată zgâriată de alămuri,

inspirată de vehicolul cu urechi pline de rubine,

ca un ceas de odinioară ale cărui rotițe erau suprapuse.

iar cosmin metacriticul, un admirator ghost-companion al copiloților,

a savurat miile de cuvinte,

făcând din ele o ghirlandă pentru tot ce nu a fost adnotat :

lento profundo e agitato ma non troppo.

epistolarul nu a sucombat din pricina călătoriilor ori a mutărilor

și schimbărilor de locuințe, mobilă și veșminte,

iar bibliotecile chiriașilor din submarin au sporit ca lentilele lui borges

atunci când găsea un manuscris nefolosit și chiuia evrika.

Instalațiile căpoase ale lui Tezi Gabunia

februarie 7, 2019

Minunății și delicatese vizuale – instalații de Tezi Gabunia. Aș vrea și yo să îmi pot plasa căpățâna așa, într-o galerie de artă cu Prerafaeliți ori Caravaggio, de pildă. Mai jos linkul despre instalații. Și mai jos, câteva imagini.

https://litere.unitbv.ro/%C8%99tiri-%C8%99i-evenimente/435-literature-under-constraint-conference.html

ICfElFqso1qR-1NsyaTV_tezigabunia5.jpg

54kGKCY223IXCOs8EoUF_tezigabunia1.jpg

VIDTuV2Ec3hXneewWoRd_tezigabunia8

Cântec vechi

februarie 6, 2019

CÂNTEC

Dragostea voiam să o duc în spinare până la capătul vieţii.

Nici moartea să nu-i vină de hac.

Dar dragostea mea era prea aproape,

nu aveam multe urcuşuri până la ea.

Mă învârteam în juru-i ca o stripteuză

răsucindu-se în lenjerie brună uşor de atins.

Până când moartea mi-a spus că trebuie să mă răsucesc toată viaţa

ca să pot pune capul dragostei într-un par.

Să tai cu dichis acest cap de bărbat

şi să-l sărut chiar şi atunci când el va fi uscat.

 

(din volumul Coma, 2008)

Hobbitul & Mesmeea

februarie 3, 2019

Ghiduș, năzdrăvan, imprevizibil, predispus la replici dintre cele mai îndrăznețe, așa cum sunt și versurile sale, Emil Brumaru nu a ezitat să comunice în fel și chip atât cu cititorii săi, cât și cu colegii de breaslă – scriitorii. Într-o vreme, pe la începutul anilor 2000, oricine îl putea găsi pe site-ul său „Hobbitul”, pentru ca, mai apoi, poetul să se mute cu toate bagajele (poezii, fotografii etc.) pe Facebook, de unde nu lipsea aproape în nicio zi. Spontan în replici, îndrăzneț în interacțiunile sale literare cu scriitorii și scriitoarele, Emil Brumaru s-a risipit din plin și în spațiul virtual al megabiților. Inevitabil aproape, Ruxandra Cesereanu (cunoscută în anii 2000, în mediul virtual, și ca Mesmeea, după numele blogului ei) și Emil Brumaru (Hobbitul), ca doi grei ai internetului (probabil unii dintre primii scriitori care au avut bloguri, în România, la începutul anilor 2000), s-au prins într-un scurt duel poetic (o joacă pe mail, care a căpătat forma unui epistolar în versuri), fiecare cu stilul și cu arma sa poetică (ușor recognoscibile, de altfel, la fiecare dintre cei doi). Duelul în versuri a avut loc între anii 2002-2004. Ruxandra Cesereanu ne propune pe Literomania câteva „replici” iscusite din acest duel. Am păstrat, pentru autenticitate, ortografia fără diacritice. (Literomania)

 

Hobbitul:

„Mesmee
dulce, vrajitoarea mea grasuna,
Auzi cum cintecu-mi in preajma ta rasuna?

Potzi tu prin ani
s-ajungi din nou la mine,
Cel doar cu douazeci shi patru de rubine

In suflet shi cu ochii mai rotunzi
Chiar decit scafirlia ce tzi-o tunzi?
Raspunde Hobbitului,
Nenorocitului!!!”

 

Mesmeea:

„Maestre PreaHobbit,
din Rodos am venit
cu mirodenii si povesti mirobolante,
in care cruciatii si Musollinii dantuiesc frenetic
cu niscaiva bacante.
Dar acu’ ma duc putin la Venetia,
la curtezane, cu dogii morti
sa halucinez printre taverne cu lasagne,
si-un vin de Chianti vreau sa beau
ca sa-mi iau mintile intrucitva,
poate-oi uita paradisul din Rodos
ori infernul clujevit de mucava,
nu mi-ar strica niste purgatoriu
de celofan ori staniol,
ca altfel voi sfirsi
ca o homunculusa in formol.

Mesmeea-darcleea”

 

„Hobit jongler si Brumarel,
Femei si dulci, si acre ti-au intrat sub coaste,
Semn ca printr-atitea pubisuri albastre
Sunt si carnuri maiastre, dar si destule proaste.
Ca fraier somnolent intr-ale curtenirii vorbe,
C-un submarin erotic te-ai scufundat la suprafata
De parca toate fetiscanele, nimfetele si matahalele (fatale)
Ar fi gasit folositor ca sa-ti desire jartierele din doasca-n doasca.
Cu chiote si citeva mascari zic aferim, magistre, de-asemenea urzeala,
Mai bine te scoboara-n submarinul cel erotic si stai acolo pina la apocalipsa,
Cu unghiile-nfipte in rai si cu preaingerestii dinti de lapte lipsa.

Mesmeea”

Hobbitul:

„tulburatoare mesmeea
da-mi cheia
lacatului tau
de la centura
de dincolo de bine shi rau
sa ne iubim o clipa de-a dura
p.s. la urma cedeaza-mi shi gura!
Satana care-tzi linge rana”

 

Mesmeea:

„Sataneu e o dihonie neerotica,
Asa incit cu Dinsul nu prea vreau sa am de-a face,
Nedorind eu sa par o fetiscana nevrotica,
Nuri zgubilitici si coapse sporadice, ei drace,
Oare ce vreau sa zic cu aceasta, fantasta de mine
Delireaza c-un fel de capsuni macerati in creier,
Acolo unde zornaie un scelerat si afrodisiac de greier.

Mesmeea”

 

http://www.litero-mania.com/mesmeea-si-hobbitul-un-duel-in-versuri/

 

Seamus Heaney adorabil

ianuarie 31, 2019

https://diggingbyheaney.com/

Un experiment de 1 minut, o propunere, o căutare împreună cu Seamus Heaney!