Manele cu Ruxandra

iunie 9, 2018

Acum vreo 15 ani am ajuns la Festivalul de poezie de la Sighișoara, organizat de un domn boem. Am întârziat, discuția despre poezie începuse și m-am sfiit să intru în sala oficială din Turn, așteptând pauza. În hol era un tip care fuma în draci și care era limpede, se dovedea plin de idei și poezie. Și mai ales era dornic de comuniune și polemici. Fuma în draci, cum am spus, și a venit la început timid întrebându-mă dacă sunt RC, eram chiar eu 😊, și de aici a început un dialog grozav, nu doar comunional, ci și cu îmbrânceli jucăușe, cu tachinări, cu ironie simpatică și mai ales cu ramificații. A fost un fel de dans în anticamera discuțiilor oficiale despre poezie care a durat vreo oră și mai bine. Și de aici a ieșit poemul Manele cu Ruxandra, scris de Radu Andriescu (întrucât despre el era vorba).

Manele cu Ruxandra

 

and the beer is still bad

it has an edge that alredy mixes with vomit and

decay, and you’ve got to be strong in the shadows

to ignore it, to ignore the poor and to ignore yourself

– Bukowski

 

Aş dansa manele cu Ruxandra Cesereanu. Eu

în blugi negri cu nasturi lipsă, ea

cu pălăria uriaşă peste vocea profundă şi sexi,

peste sarafanul bogat de curtezană veneţiană.

Sau poate-mi cumpăr haine, să fiu elegant

ca un vampir,

cum zice Emir.

Manele în cinstea Imperiului, fie în Clujul

cu nouă biserici mari, fie în Iaşul

în care Sfîntul Gheorghe,

cel ce-a răpus un balaur cît un miel – vorba Ruxandrei –

îi ţine zilele astea companie Sfintei Parascheva, închis

într-un sipet de argint

din care nu iese decît după miezul nopţii. Uite aşa

aş muri. Dansînd manele cu Ruxandra la bairamul

Sfintei Parascheva. Orientul slinos şi graţioasa Europă

într-un vîrtej de pufi şi solzi

în mijlocul catedralei.

Orga inchiziţiei şi  moog-urile manelelor,

urechile de faun ale lui Zamfir şi cîrlionţii de prunc

ai lui Sherley Temple.

Aş dansa pe mormintele strămoşilor din Nord şi din Sud,

peste ortodocşi, luterani, evanghelici, greco-catolici sau

catolici get-beget, peste islam şi Zen, peste Bivolaru.

Aş vedea Lumina

într-o perlă de spută, aş mîngîia tocul din lemn

al uşii. Aş porni cruciade cu sabie

de pandişpan, m-aş închina la stindardul Faber-Castell.

Aş deveni Brumaru, aş bea ceai de muşeţel şi frăguţă

cu Dimov la Dolhasca,

la dispensar, aş schimba

a treia europă la Apahida, aş duce fanfara

de la Zece prăjini la bombeul cizmei lui Mathias,

aş scribăli zi-lumină

despre durere, aş lua lecţii

despre durere, aş da lecţii

despre Căutare. Mi-aş lăsa trei, nu două, cocoaşe,

să mă călărească

mica prinţesă în gondolă meşterită la NASA. Aş vorbi

despre vise

ca despre o armă automată, apeşi pe trăgaci

şi drumul naţional pe lîngă Bicaz e împletit din maţele tale

/ mele. Am ajuns foarte tîrziu la Durău

şi am simţit cum îmi urcă în braţe pulsaţia rece

a manelelor de restaurant. Mirosea a brad şi a vomă

nupţială. Obrazul

de rechin grăsos s-a prelins între coapsele

mesei de biliard pînă pe conjunctivă. Prosoape

şi biscuiţi. Am început cu blasfemii

şi termin prins fedeleş de vîrful colţos al unui drakkar

de Bisriţa. Cîte un agent de circulaţie pe fiecare acoperiş

de sub talazul lacului de acumulare. Între cele nouă biserici mari

şi capela din chirpici moldav, argintul scobarilor şi al plăticii

de pe Bistriţa.

Senatorul

melcilor, scos din vila de peste lac şi aşezat pe treptele

care duc la apartamentul lui Teodorovici:

senatorul, de vreo şase ani,

numără cochilii de melc

împreună cu piciul din vecini. Urc la Lucian şi peste umărul

senatorului văd o plajă de cochilii. Peste drum, căminele

din Tîrguşor, Sociu

lungit pe duşumeaua sălii de lectură, cu abcese

de dimesiunea unei vaci pe rîpa Căcainei, carismatic

ca suta de votcă John Waine la Boema lîngă Polirom,

şubred, Bonanza

fără teritoriu, bulibaşă fără pagodă, manea

fără străluciri europene. Am strîns cenuşă

cît să încapă într-un pumn

încă fraged. Am adunat tot ce-am făcut bun

într-o viaţă de om şi nu cred că aş umple pumnul unui

prunc. Pe Ruxandra am văzut-o de două ori în viaţă, la reuniuni

poeticeşti, şi uite că-i cer unui străin

ajutor să nu mă duc la dracu.

Nu cred în biserică

şi nu cred în suferinţă.

Nici în mine nu cred.

Urăsc manelele şi cred că au fost aduse pe lume

de Inchiziţie. O glumă de sfîrşit de mileniu. Doar

că i-am văzut pe oamenii ăştia făcuţi să transpire

între dinţi. La Iaşi sau la Sibiu, maşinăria lui Emir

merge tot pe motorină. Ce să-i fac, sînt păcătos:

Ruxandra e răpitoare,

chiar cînd ridică munţi între oameni. Şi continente. Ţigănimea

din Păcureţ. Muşuroiul

colţ cu Păcurari. Filonul de purpură muiată în motorină. Un harbuz

proaspăt şi rece, de opt chile,

peste acoperişuri. Între lună şi harbuz, puţini fac diferenţa.

Fiind murdar, prefer harbuzul.

E dulce,

e roşu,

e bun.

Dacă nu-ţi place, bătrîne,

bătrîno,

ia o gură de aer.

Chiar şi una cu iz de vomă la altar.

Reclame

P.A.R.X.S.E.B.O.N.M.I.O.Y.V.C.F.O.S.H.D.T.A.L.D.

iunie 7, 2018

IMG_4275

P.A.R.X.S.E.B.O.N.M.I.O.Y.V.C.F.O.S.H.D.T.A.L.D.

(cadavre exquis cu junii din anul II, literatură comparată, literele clujevite; tema de lucru – licurici)

 

Afară e verde, dar miroase urât, e ciudat că e viață verde, dar miroase urât
Lumina albastră în valurile mării
Adierea vântului ciripitul păsărilor lumina
Mă uit afară văd o pisică cum se plimbă pe gardul vecinii bătrâne
Lac de gheață vocea îngropată trandafir acvatic
Viață cer bucurie inexistență libertate
Camera e lungă și mă îndrept spre neant
Murdară ca întunericul pe bancă stă ea
Afară stejarul alb dârdâia de frig
Ochi către o altă lume, clipeam des și nu îmi dădeam seama
Într-un pasaj de pe calea Victoriei există un canal, iar când te uiți în sus zboară o pasăre
Cerul se trezește lumea e oarbă
Privire în afară, transcendență
Era ceva acolo dincolo auzeam vedeam dar nu-l simțeam
O luntre de scânduri unite la mijloc
Adiere de vânt care desface pleoapele arse
Sacre-coeur, sclipire
Lumina se răsfrânge-n văzduh sere aurii lavandă e un vis ce clipește printre gene
Exterior persoane aer deschisă
Am sângerat când am văzut totul. Arătați-mi alt tot
Am urcat 3 trepte repetând mantra
Lemnul ud pe care ți-ai întins mâna și ai vrut mai departe
O plajă un cadavru
Întuneric spart

În pătratul alb prin care razele aurii pâlpâie.

Scrisoare către un prieten și înapoi către țară

mai 31, 2018

Scrisoare catre un prieten C1

Nu voi ajunge la Bookfest să lansez epistola mea către un prieten și către țară, dar cartea poate fi găsită la standul Editurii Paralela 45 sau poate fi comandată pe site-ul editurii. Îi mulțumesc prietenului, scriitorului și editorului Cosmin Perța. Le mulțumesc Sandei Cordoș, lui Andrei Codrescu și Radu Vancu, prieteni inimoși care au scris câteva rânduri pe coperta IV. Îi mulțumesc lui Laurențiu Midvichi, autorul colajelor cu grafitti și fotografii de epocă, însoțitoare ale manifestului. Le mulțumesc lui Liviu Antonesei și Eugen Istodor care au publicat fragmente ample din manifest pe blogurile lor. Le mulțumesc tuturor celor de la care am primit feedbackuri, după ce am difuzat prima versiune a manifestului în format electronic (îi amintesc așa cum îmi vin în minte acum): Gabriela Adameșteanu, Simona Sora, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, Răzvan Petrescu, Adriana Babeți, Livius Ciocârlie, Ana Blandiana, Cornel Țăranu, Ion Vianu, Marta Petreu, Călin-Andrei Mihăilescu, Radu Pavel Gheo, Simona Popescu, Ștefan Manasia, Marius Conkan, Florin Irimia, Magda Cârneci, Caius Dobrescu, Mariana Codruț, Floarea Țuțuianu, Nichita Danilov, Cristian Teodorescu, Dumitru Crudu, Ioana Bot și Florin Bican, Mihaela Ursa, Aurel Pantea, Vitalie Ciobanu, Liviu Malița, Ovidiu Pecican, Valeriu Gherghel, Emilian Galaicu-Păun, Sabina Fati, Laura Ilea, Luminița Urs, Daniel Bănulescu, Vasile Popovici, Carmen Firan, Alina Purcaru, Elena Vlădăreanu, Adrian Popescu, Teodor Baconschi, Mihai Spăriosu, Felix Nicolau, Chris Tănăsescu, Călin Stegerean, Cătălin Pavel, Radu Andriescu, Șerban Axinte, Mihail Vakulovski, Adrian Romila, Giovanni Magliocco, Călina Bora, Eugenia Țarălungă, Monica Gheț, Maria Ghitta, Sanda Berce, Mia Hodiș, Călin Teutișan, Gabriel Bota, Octavian Bour. Și destui alții din apropierea mea. Solidaritatea atâtor confrați și prieteni a fost energizantă pentru publicarea acestui manifest și poem patriotic de fapt (chiar dacă problematizant).

Scrisoare catre un prieten 2 - Copy

Evharisto!

mai 23, 2018
O carte despre Grecia și despre prietenie. Mai întâi o carte a prieteniei dintre trei fete care au fost colege de liceu și care au cântat și dansat împreună în jurul unei chitări flower-power. Apoi o carte a prieteniei între trei cupluri care se cunosc din studenție și care au străbătut vremurile schimbătoare. Nu în ultimul rând o carte a prieteniei la maturitate, când împărtășirea poveștilor (de călătorie și viață) a căpătat un tâlc aparte în timpurile neliniștitoare actuale în care narațiunile pot încă salva lumea în care trăim. Vom lansa „Grecia mea” la un pahar de vin în cadrul TIFF. Evharisto! Diana Suciu și Editura Bybliotek.
 

cop. Grecia

Submarinul iertat cântat în America

mai 13, 2018

Submarinul_iertat_Varianta finala

O surpriză. Tânărul compozitor american Shane MONDS a scris o lucrare muzicală inspirată de cartea experimentală „Submarinul iertat”, pe care am scris-o împreună cu prietenul Andrei Codrescu . Compoziția FORGIVEN SUBMARINE (la care autorul a lucrat 2 ani) va fi interpretată în premieră în noiembrie 2018, la Houston. Maeștrii lui Shane Monds sunt compozitorii de avangardă Gyorgy Ligeti (1923-2006) și George Crumb (n. 1929). Se pare că ediția a doua a „Submarinului iertat”, apărută în 2017 la editura Charmides (cu epistolarul legat de conceperea și scrierea cărții), ne-a purtat noroc.

biopic

O scurtă prezentare a tânărului compozitor american: Shane Monds is a composer whose goal is to find new creative outlets for music by making connections between different creative fields. As a result, he frequently collaborates with film-makers, visual artists and scientists. He is a doctoral teaching fellow at Rice University’s Shepherd School of Music and also serves the University of Houston Moores School of Music as the assistant piano technician. His musical language and interest is driven by research into tuning-intonation history and music cognition.

Many thanks, Shane! Sper sa ajung la Houston măcar fantasmatic

47 de copii

decembrie 21, 2017

Măcar pentru acești 47 de copii și nu ar trebui să uităm ce a fost în decembrie 1989 și de ce e atât de importantă libertatea pentru viața unui popor sau de ce nicio dictatură (indiferent de ideologia pe care o reprezintă) nu trebuie să mai fie îngăduită în România.

http://stiri.tvr.ro/cei-mai-mici-eroi-ai-revolutiei-din-urm…

Submarinul la New York

decembrie 20, 2017

Submarinul ajuns la Andrei la New York

„Submarinul iertat”, ediția a doua (cu epistolar, apărută la editura Charmides în acest an), a ajuns la New York la Andrei Codrescu, co-pilotul meu. Mi s-a făcut dor de NYC și de scările sale de incendiu, de clădirile sobre dar care pe dinăuntru ascund atâtea istorii pitorești, și mai ales de felul în care metropola se zărește prin geamuri, indiferent din ce unghi ar fi privită și indiferent de anotimp. Am stat 4 luni la New York, la sfârșit de 1999 și început de 2000, datorită unei burse Fulbright, iar metropola a lăsat o aromă tare. Am mai ajuns în 2009 pentru 3 zile, ca să lansăm cu Andrei cartea noastră la ICR New York și la St. Mark (spațiul de lectură al autorilor beatnici).

Submarinul iertat și Sfântul Andrei

noiembrie 30, 2017

Cel mai Andrei prieten Andrei al meu e Andrei Codrescu. Așa că de Sfântul Andrei o să spun că, acum 10 ani, l-am îmbiat să scrie un microroman despre toți sfinții care îi poartă numele și mai ales despre Andrei Nebunu. Nu știu dacă prietenul meu ex-beatnic va și scrie vreodată o astfel de proză, dar știu că am discutat cu el, câte-n lună și-n stele în epistolarul pe care l-am avut pe când scriam laolaltă Submarinul iertat. Iată acum, în ediția a doua, apărută la Editura Charmides, începutul epistolarului nostru vechi de un deceniu (redau aici doar primele 5 pagini din cele 150 de pagini ale epistolarului selectat în ediția a doua).

Submarinul_iertat_Varianta finala

Dragă Ovidiu din Baton Rouge
(dragă Andrei Codrescu),

mi-au plăcut foarte mult poemele românești, drept care
am și făcut un potpuriu din ele și ți-am dăruit puhoi
de scoici (cu care nu știu ce ai făcut, bănuiesc că
le-ai aruncat sau pierdut, helas).

în curînd am de gînd să citesc și „Wakefield”.

după ce termin lectura, ai fi dispus să facem un
dialog scris despre cele 2 cărți (Instrumentul negru &
Wakefield) pentru revista „Steaua” din Cluj (unde ai
și debutat) unde sînt redactor (pe lîngă slujba mea
principală la departamentul de literatură universală
și comparată de la facultatea de litere)?

m-aș bucura să avem acest dialog, dacă ai timp și
poftă. mă interesează un răspuns în principiu,
întrucît va mai trece ceva timp pînă voi și formula
întrebările.
deci?

cu bune gînduri poheticești și clujevite,
Ruxandra Cesereanu

 

Dragă Ruxandra: Să vezi ce farrago: am luat scoicile și am deschis punga grăbit că aveam o întîlnire în 15 secunde — am dat de poezia mea frumos transcrisă cu mîna de tine și m-am încălzit deodată din inimă pînă-n degete. Ce cadou frumos și ce omagiu! Ți l-aș face și ție dar scrisul meu arată ca stenogramele unui doctor-spion. M-am dus la întîlnire și am fost iluminat de un zîmbețel secret cînd tot la poezie și scoici mă gîndeam. Bon. A venit dimineața și a trebuit să plecăm imediat: am pus punga în geamantan și basta. În New Orleans cînd am deschis valiza m-a asaltat un miros de pește și mare, o surpriză nu numai pentru că este complet interzis să aduci peste graniță „seeds, fruit, sea-food, any organic materials,” dar pentru că mi s-a părut că am tras Marea Neagră după mine și că reușise să vină pînă la Mississippi și Golful Mexic. Așa că m-ai dărîmat în trei mișcări precise: mi-ai dăruit scrisul de mîna ta, m-ai ridicat la rangul de infractor, și ai trimis Marea Neagră peste Ocean. Săru-mîna și te pup și pe obraji. Am spălat scoicile și o să le duc prin locurile unde țin altare, în primul rînd în munți unde-i izvor.

Cît despre dialog, da, absolument. Și dacă-mi dai adresa o să-ți trimit și alte cărți, deși n-aș vrea să complichez prea mult arcul acestui dialog despre alpha și (nu chiar, sper) omega,

Cucerit, Andrei

 

[…]

 

Dragă Andrei,

tiens, tiens, va să zică chiar ai luat scoicile cu
tine, la asta chiar că nu mă așteptam! cît despre
poemul transcris, nu este poemul tau, ci un poem al
meu, dar făcut din versurile tale din diferite poeme
din „instrumentul negru” (dar așa de bine îți știi
poezia scrisă în românește că nici măcar nu ți-ai
recunoscut versurile disparate din diferite alte
poeme, halal auctore, deși ar trebui să spun
bogdaproste, măcar nu ești narcisiac întru totul!).

în seara banchetului am vrut să îmi iau rămas bun (că
tot segregați am stat unii de alții, voi, străinii cum
ar veni, la Mangalia, noi, băștinașii, la Neptun), dar
erai atît de înconjurat de camarila scriitoricească și
scribească încît nu s-a putut nicicum măcar să spun un
clasic noapte bună (deși am aflat că numai noapte nu a
fost, ci zaiafet în toata legea, Vasile Ernu mi-a
povestit a doua zi că ați stat în grup la povești pînă
dimineața).

Deci așa cu scoicile, la altarele din munți duse vor
fi, voila, iată cum se împletesc elementele opuse.

firește că putem, mai exact că pot, folosi poemele
ameri-române ca niște textulețe adiacente dialogului
nostru.

după ce am citit „instrumentul negru”, care m-a întors
pe dos, atît de puternic este, m-am tot gîndit că dacă
ai fi rămas în Romania ai mai fi putut publica în
stilul acestea încă vreo 2-3 volume, nu mai mult, din
1971 după ce a început restalinizarea la noi, poemele
tale ar fi fost considerate cu adevărat periculoase, ca
niște grenade. au o asemenea tărie încît produc
explozie pe metru pătrat.

așa că e bine că ai plecat în Amerika, atîta doar că a
trebuit, helas, să îți schimbi stilul poetic,
vrînd-nevrînd, datorită experienței flowerpower și
beat. sper să nu mi-o iei în nume de  rău, dar eu cred
că poemele tale americănești nu mai au tăria poemelor
din „Instrumentul negru” care pur și simplu au ceva
sfredelitor și copleșitor în ele, atît sînt de
puternice. te lovesc în moalele capului și în inimă
deodată. și în corp.

bon. mă pregătesc în săptămîna ce vine pentru dialogul
nostru. mai trebuie să citesc „Wakefield”, plus alte
interviuri de-ale tale, ca să văd cam ce fel de
întrebări ți s-au pus pînă acum, să nu le repet.
pactul cu diavolul e o chestiune care mă interesează
și pe mine, a propos de „Wakefield”.

warmest,
R

 

Dragă Ruxandra: Poate că ai dreptate, dar nu mi-am schimbat „stilul” peste noapte. Prima mea carte de poezii în engleză, „license to carry a gun” și vreo cinci după aveau aceeași intensitate poetică și speriau fetele la „readings” ca și mine că eram extrem de miop. Cît despre viața mea paralelă în România, îmi place cum o descrii — cam așa o vedeam și eu. Aș dori mult să citești „Miracol și Catastrofă,” cartea-interviu cu Robert Lazu — am scris-o în limba română și am terminat-o cîteva săptămîni înainte de Katrina. Cîteva din aceste cestiuni gravișoare sînt abordate cu entuziasm acolo. Deja m-ai pus pe gînduri și nu am încă luxul gîndurilor de genul ăsta — am deadlinuri și studenții așteaptă să vadă dacă le-am citit romanul colaborativ, „the katrina decameron” pe care l-am solicitat ca să scap de școală. Îmi pare rău și mie că n-am stat de vorbă și nu ne-am spus la revedere comme il faut or comme il ne faut pas, dar îmi revin momente de comunicare cu tine din cele mai alese. Adresa mi-o dai? Andrei

 

Precizare:

Epistolarul dintre cei doi autori s-a desfășurat între septembrie 2006 și octombrie 2007, adică între scrierea cărții „Submarinul iertat” și publicarea ei (plus lansarea cărții în diferite orașe: București, Sibiu, Cluj, Frankfurt). Primul mesaj datează din 29 septembrie 2006. Partea cea mai intensă, creator vorbind, s-a desfășurat în luna octombrie 2006, când a avut loc, prin mail, scrierea efectivă a cărții și când autorii au schimbat, uneori, mai multe mesaje pe zi, mai scurte ori mai lungi. Evident, cei doi scriitori care au corespondat și care au scris pe mail „Submarinul iertat” nu s-au gândit, acum 10 ani, și la publicarea corespondenței lor. De aici exagerările, hiperbolele, freneziile și uneori chiar patetismele discuțiilor din epistolar, care își aveau viața lor în funcție de reacțiile, exaltările umane și literare ori de polemicile efemere dintre cei doi autori. Am eliminat foarte puțin din acest epistolar. Am păstrat așa cum era epistolarul (cu toată aluviunea sa de subiecte și emoții, inclusiv confesiuni personale, cu sau fără legătură cu scrierea „Submarinului iertat”) care ni s-a părut util de publicat la această ediție a doua a cărții tocmai pentru viața metaliterară intensă ce mărturisește despre cum a fost conceput și scris un amplu poem la două mâini. Acolo unde am eliminat pasaje (epistolarul este uriaș, are mai multe sute de pagini, așa încât am păstrat doar cele 150 de pagini de corespondență de-a lungul unui an de zile), am indicat acest fapt prin formula […]. Nu am corectat anumite americanisme din mesajele lui Andrei Codrescu, întrucât acestea își au farmecul lor. Diversitatea și polimorfismul epistolarului sunt datorate și paralelismului pitoresc, precum și diferențelor între viața de la Cluj (și din câteva călătorii) a autoarei clujene și viața americană multiplă și cromatizată a lui Andrei Codrescu.

 

Locul meu favorit din orașul imperial

octombrie 15, 2017

 

IMG_1582.JPG

Femeia somnola lângă fluviul de piatră, femeia era fericită și nostalgică din pricina fântânilor, în vreme ce două balerine amatoare făceau piruete pe caldarâm iar un necunoscut le fotografia pentru albumul de artă al veacului. Madonele păreau la fel de multe precum statuile faunilor, iar bisericile la fel de spornice precum edificiile populare cu economii de-o viață. Câte femei nu se găseau, oare, concentrate în această femeie zăcătoare pe lespezile fierbinți, câte trupuri nu deveniseră deodată suflete și nu se bucuraseră în langoarea lor văratică, întinse leneș la soarele ridicat peste coline, în logii de marmură!

IMG_2058

Prezentul vechi

septembrie 26, 2017

Andrzej Stasiuk are o formulă care mi se potrivește (și poate li se potrivește și altora). Prezentul vechi. Prezentul care tocmai s-a preschimbat în trecut, ca punct de fugă, individual, dar și al tuturor celorlalți. Prezentul prefirat în noi toți, fără să fie păstrat în vreo cutie sau în vreun alt adăpost, întrucât trece chiar acum și e același cu al altora, a devenit loc comun. Prezentul vechi. Când călătoresc ori când îmi amintesc cu intensitate discretă mă aflu chiar în miezul prezentului vechi.

IMG_2588 - Copy

IMG_2586

IMG_2589 - Copy

(artefacte licornice de Damien Hirst din expoziția Treasures from the Wreck of the Unbelievable – Comori din epava de-necrezutului, la Veneția)