Archive for Ianuarie 2013

O sofa aproape psihanalitică (2)

Ianuarie 31, 2013

IMG_8863

Am dus mai întâi sofaua pe Cetățuie: orașul văzut de sus devenise, brusc, o polemică a bisericilor și a religiilor, chiar dacă războaiele s-au estompat astăzi. Sofaua era un cocon și un cuib. Sofaua pentru povești devenise un pod și o ceașcă de cafea împărțită în două. Deja soarele ardea dimineața. Sofaua dezghiocată (cu miezul scos, ca să încapă cele două făpturi în dialog, Josef și cu mine) era ca o spumă de vișine. În locul miezului scos, sofaua urma să fie umplută cu poveștile noastre despre oraș, despre viață și istorie. Și cu trupurile noastre la un capăt și la celălalt al buretelui roz. Ca într-o capelă moale, igienizată și, în același timp, expusă. O capelă pentru spovedanii despre un oraș. Sau, poate, orașul însuși ne spovedea pe noi, presupușii duhovnici!

IMG_9114

Am pornit-o apoi spre Calvaria, să ne încercăm norocul. Astăzi, spațiul Calvaria (biserica și grădina) este spațiu protejat, nu mai poate intra oricine, nu mai poate fotografia ori filma oricine. Dar am avut noroc: un administrator scund (care, odinioară, totuși, alungase niște vrăjitoare închipuite de pe dealurile Calvariei, ehei!) ne-a îngăduit să ne aranjăm sofaua în iarba verde, printre cruci, apoi pe dealul Calvariei de unde, într-o parte se zărea, compact, cartierul muncitoresc al Mănășturului dominat de blocuri din perioada comunistă, iar în cealaltă parte se zărea verdeața mistică a bisericii. Nu am vorbit cu Josef despre o mistică oficială, ci despre o cale vizuală interioară de a percepe lucrurile. Mănăstirea regală de odinioară a regelui Mathias devenise o pânză de fond. Iar lumina era atât de vie încât devenise tăioasă.

Anunțuri

O sofa aproape psihanalitică (1)

Ianuarie 29, 2013

IMG_8808

De ce nu aș putea înfățișa un oraș nu doar prin istoria lui reală, ci și prin istoria lui semi-reală ori chiar ireală? Orice urbe conține straturi, orice oraș e un palimpsest, un teritoriu hibrid în care se ciocnesc și se amestecă fărâme, cioburi, așchii de mentalități și istorii. De aici ia naștere de fapt magia unui oraș, identitatea lui personalizată în insectarul uriaș al lumii urbane. De aici, parfumul și faima unui oraș, poveștile lui de viață și de moarte. Pe care multă vreme mi le-am spus doar mie.

Iar acum voi începe un descântec. Să compun sonata clujeană pe sofaua lui Josef Trattner. Să povestesc orașul și, în același timp, să-l fac povestitor. Dar altfel decât de obicei. Să aduc la suprafață memoria lui de purpură, dar și memoria lui de aramă. Datorită artistului vienez Josef Trattner, Clujul a devenit pentru mine un No Man’s Land, fiindcă a fost binevenit să mă adaptez la un proiect în care am evitat orașul turistic și instituționalizat. Am practicat de bună voie o lobotomie simbolică asupră-mi, astfel încât orașul meu să fie/să devină altceva decât știam și să pornesc de la zero. Orașul de căpătâi s-a cuvenit să fie șters, ca să îl recunosc și să îl fac al meu de la început, ca pe un nou-născut. Făcusem o listă cu locuri unde să ne oprim cu sofaua epică: pe Cetățuie, în Piața Muzeului, la Palatul Banffy, la biserica Sfântul Mihail, la statuia Sfântului Gheorghe ucigând balaurul, la Bastionul Croitorilor, la Calvaria, la zidul vechii cetăți, la cafeneaua Bulgakov. Din fericire, a trebuit să renunț la lista mea oficială din care au rămas doar trei locuri. Cetățuia, Calvaria, Piața Muzeului. Sofaua lui Josef s-a dovedit a fi o sofa psihanalitică pentru Cluj, nu într-un sens tare, ci într-unul blând, firește. Am psihanalizat orașul (barbar), dar și cuvintele mele au devenit interpretabile într-un sens apăsat, la fel cuvintele lui Josef.

Așa că am pornit-o la drum nu doar cu Josef, ci și cu ajutoarele lui predilecte: tăcutul și iscusitul fotograf Mircea Struțeanu și oglindarul-arhitect Adrian Trifu.

IMG_8988

despre vizuini si hobbitoane/hobbitonuri

Ianuarie 28, 2013

Hobbiton

Lucrul grozav intr-o vizuina e faptul ca poti sta cum vrei tu, adica ghemuit sau in picioare, dar tot ca intr-un cuib te bucuri. De-acolo nu prea poti fi vazut(a), in schimb poti sa ii zaresti pe ceilalti ca printr-un binoclu. Vorbele astea mi le-a spus o fetita de vreo zece ani, pe care o cunosc de vreo patru sau cinci ani, adica de pe vremea cand era chiar fetita si avea cinci ani.

hobbiton_by_yudhvirpawar-d4vvsif

Am intrebat-o despre luneta, cum se vad lucrurile din hobbitonul care seamana cu un binoclu sau luneta. Nu e totuna, a spus ea. Prin binoclu vezi cu doi ochi, deci te gasesti in doua viziuini, in vreme ce prin luneta vezi doar cu un ochi, asa incat casa ta are o singura vizuina incapatoare.

Hobbiton-New-Zealand_1

De ce vizuina ta nu se numeste hobbiton? Ar fi prea simplu, a zis fetita. Eu locuiesc intr-o vizuina, fiindca sunt fetita. Baietii, da, ei cred ca locuiesc in hobbiton. Ca sa vezi, ei, drace, nu ma gandisem la diferenta asta…

Shakespeare – XL (sonetul meu preferat)

Ianuarie 27, 2013

Take all my loves, my love, yea take them all;
What hast thou then more than thou hadst before?
No love, my love, that thou mayst true love call;
All mine was thine, before thou hadst this more.
Then, if for my love, thou my love receivest,
I cannot blame thee, for my love thou usest;
But yet be blam’d, if thou thy self deceivest
By wilful taste of what thyself refusest.
I do forgive thy robbery, gentle thief,
Although thou steal thee all my poverty:
And yet, love knows it is a greater grief
To bear love’s wrong, than hate’s known injury.
Lascivious grace, in whom all ill well shows,
Kill me with spites yet we must not be foes.

(fiindcă l-am recitit astăzi, duminică, în tihnă)

The Bird and Baby (acasă la inklingi)

Ianuarie 25, 2013

GEDSC DIGITAL CAMERA

Oxford – amestec de erudiție și boemie, care nu mai pot fi despărțite una de alta. Nu e de mirare că din capete doldora de cultură și cărți s-au născut, aici, ficțiuni răvășitoare (semnate de Lewis Carroll, C. S. Lewis, J. R. R. Tolkien). Orașul este astăzi controlat de turism, mai degrabă, decât de spiritul academic, iar principala atracție (pentru toate vârstele) sunt colegiile unde s-au filmat scene din Harry Potter. La faimoasa bibliotecă Bodleiană se găsea (când am ajuns eu, în iulie 2012) o expoziție cu toate ilustrațiile la edițiile din Alice in Wonderland! Și, totuși, în ciuda turismului nesățios, Oxfordul încă mai are un farmec rustic și un aer tare de loc retras pentru cultura amănunțită de performanță. După ce am intrat în câteva edificii academice (cel mai mult mi-a plăcut New College și grădina sa fals sălbăticită), am căutat, cum altfel, localul The Eagle and Child (poreclit The Bird and Baby) unde stăteau la taclale Tolkien și Lewis (și grupul lor de inklingi). Iată, în fotografiile de-acum, pub-ul The Bird and Baby, cu un autor post-inkling de pe tărâmuri clujevite!

GEDSC DIGITAL CAMERA

GEDSC DIGITAL CAMERA

hobbitez

Ianuarie 23, 2013

hobbitbook_2345699b

Hobbitez și e tare bine în iarna de-acum. Poveștile curg și cad clipocind, pe îndelete, am răbdare cu ele, mă dedulcesc cu lentoarea, cu fluxul lor lenevos. Omuleții nu mai prididesc să sclipească precum licuricii, iar eu le dau să guste păhăruțe cu Chartreuse (da, da, tocmai din Alpi, iar nu din munții englejilor, așa cum s-ar cuveni). Povestea de-acum șerpuiește și-mi face mereu ocheade somnoroase, așa că dorm o jumătate de amiază, apoi, ca adălmaș, citesc și tot citesc. Cândva voi povesti și eu altceva, lucruri mici ori mari, ca niște punți peste cărți și oameni (sau între dânșii).

Holy Motors

Ianuarie 22, 2013

Holy-Motors-1

 

Holy Motors (în regia lui Leos Carax), un film straniu cu asupra de măsură, în care carnavalescul nu este unul ca oricare, ci tăiat cu bisturiul și necicatrizat. Rană vie, adică.Aici măștile sunt niște punți între stări și vieți (ori morți) și nu contează decât în ipostaza lor efemeră și aiuritor de șocantă. E un film nu neapărat franțuzesc, cât esperanto. Și mi-a adus aminte, în chip solipsist (parțial), de American Beauty.

holy-motors04

Deocamdată nu pot să revăd filmul, fiindcă e o peliculă sățioasă, dar poveștile dinăuntrul său mă bântuie tihnit, acesta-i paradoxul. Dar Holy Motors nu vrea să soluționeze ceva, ci să îngroape și mai adânc în nișele sale de imagini, tăceri ori măști.

pălăriile lui Paradjanov

Ianuarie 21, 2013

GEDSC DIGITAL CAMERA

GEDSC DIGITAL CAMERA

GEDSC DIGITAL CAMERA

Gurile bune spun că Paradjanov lucra la pălăriile acestea ca la niște albume de artă. Alte guri zvonesc că lucra la pălării ca la niște rochii, întrucât vedea în capetele doamnelor – chiar trupurile lor (a avut doar câteva muze stabile). Nu știu care e adevărul, dar pălăriile lui Paradjanov au șarmul lor proustian, de madlenă.

Acasă la Paradjanov

Ianuarie 20, 2013

GEDSC DIGITAL CAMERA

Serghei Paradjanovul meu (3)

Ianuarie 19, 2013

GEDSC DIGITAL CAMERA

Icoanele lui Paradjanov sunt niște oglinzi franjurate și cu tichii. Aproape totul e altfel în ele.

GEDSC DIGITAL CAMERA

O mână poate cuprinde obiecte-puhoi, mari sau mici, dar întotdeauna privite prin lentilă.

GEDSC DIGITAL CAMERA

Sfântul Gheorghe de-aici e înverzit de la credința atipică a lui Serghei.

GEDSC DIGITAL CAMERA

Fostele medalii, insigne și decorații nu trebuie aruncate, întotdeauna pot fi folosite, prin lipire ori sfărâmare, în tablouri vivante made in Paradjanov.