Archive for mai 2018

Scrisoare către un prieten și înapoi către țară

mai 31, 2018

Scrisoare catre un prieten C1

Nu voi ajunge la Bookfest să lansez epistola mea către un prieten și către țară, dar cartea poate fi găsită la standul Editurii Paralela 45 sau poate fi comandată pe site-ul editurii. Îi mulțumesc prietenului, scriitorului și editorului Cosmin Perța. Le mulțumesc Sandei Cordoș, lui Andrei Codrescu și Radu Vancu, prieteni inimoși care au scris câteva rânduri pe coperta IV. Îi mulțumesc lui Laurențiu Midvichi, autorul colajelor cu grafitti și fotografii de epocă, însoțitoare ale manifestului. Le mulțumesc lui Liviu Antonesei și Eugen Istodor care au publicat fragmente ample din manifest pe blogurile lor. Le mulțumesc tuturor celor de la care am primit feedbackuri, după ce am difuzat prima versiune a manifestului în format electronic (îi amintesc așa cum îmi vin în minte acum): Gabriela Adameșteanu, Simona Sora, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, Răzvan Petrescu, Adriana Babeți, Livius Ciocârlie, Ana Blandiana, Cornel Țăranu, Ion Vianu, Marta Petreu, Călin-Andrei Mihăilescu, Radu Pavel Gheo, Simona Popescu, Ștefan Manasia, Marius Conkan, Florin Irimia, Magda Cârneci, Caius Dobrescu, Mariana Codruț, Floarea Țuțuianu, Nichita Danilov, Cristian Teodorescu, Dumitru Crudu, Ioana Bot și Florin Bican, Mihaela Ursa, Aurel Pantea, Vitalie Ciobanu, Liviu Malița, Ovidiu Pecican, Valeriu Gherghel, Emilian Galaicu-Păun, Sabina Fati, Laura Ilea, Luminița Urs, Daniel Bănulescu, Vasile Popovici, Carmen Firan, Alina Purcaru, Elena Vlădăreanu, Adrian Popescu, Teodor Baconschi, Mihai Spăriosu, Felix Nicolau, Chris Tănăsescu, Călin Stegerean, Cătălin Pavel, Radu Andriescu, Șerban Axinte, Mihail Vakulovski, Adrian Romila, Giovanni Magliocco, Călina Bora, Eugenia Țarălungă, Monica Gheț, Maria Ghitta, Sanda Berce, Mia Hodiș, Călin Teutișan, Gabriel Bota, Octavian Bour. Și destui alții din apropierea mea. Solidaritatea atâtor confrați și prieteni a fost energizantă pentru publicarea acestui manifest și poem patriotic de fapt (chiar dacă problematizant).

Scrisoare catre un prieten 2 - Copy

Evharisto!

mai 23, 2018
O carte despre Grecia și despre prietenie. Mai întâi o carte a prieteniei dintre trei fete care au fost colege de liceu și care au cântat și dansat împreună în jurul unei chitări flower-power. Apoi o carte a prieteniei între trei cupluri care se cunosc din studenție și care au străbătut vremurile schimbătoare. Nu în ultimul rând o carte a prieteniei la maturitate, când împărtășirea poveștilor (de călătorie și viață) a căpătat un tâlc aparte în timpurile neliniștitoare actuale în care narațiunile pot încă salva lumea în care trăim. Vom lansa „Grecia mea” la un pahar de vin în cadrul TIFF. Evharisto! Diana Suciu și Editura Bybliotek.
 

cop. Grecia

Submarinul iertat cântat în America

mai 13, 2018

Submarinul_iertat_Varianta finala

O surpriză. Tânărul compozitor american Shane MONDS a scris o lucrare muzicală inspirată de cartea experimentală „Submarinul iertat”, pe care am scris-o împreună cu prietenul Andrei Codrescu . Compoziția FORGIVEN SUBMARINE (la care autorul a lucrat 2 ani) va fi interpretată în premieră în noiembrie 2018, la Houston. Maeștrii lui Shane Monds sunt compozitorii de avangardă Gyorgy Ligeti (1923-2006) și George Crumb (n. 1929). Se pare că ediția a doua a „Submarinului iertat”, apărută în 2017 la editura Charmides (cu epistolarul legat de conceperea și scrierea cărții), ne-a purtat noroc.

biopic

O scurtă prezentare a tânărului compozitor american: Shane Monds is a composer whose goal is to find new creative outlets for music by making connections between different creative fields. As a result, he frequently collaborates with film-makers, visual artists and scientists. He is a doctoral teaching fellow at Rice University’s Shepherd School of Music and also serves the University of Houston Moores School of Music as the assistant piano technician. His musical language and interest is driven by research into tuning-intonation history and music cognition.

Many thanks, Shane! Sper sa ajung la Houston măcar fantasmatic