Instalațiile invadatoare

Dialoghez mai ales cu tatăl meu Domițian (care are aproape 87 de ani) despre atracția, secondată în același timp de respingere, în ceea ce privește instalațiile avansate care au populat lumea noastră. E o relație previzibilă de iubire-ură față de instalații (ochelari 3 D, boxe vorbitoare și suprainteligente, roboți predicatori în lăcașuri de cult etc). Întrebarea pe care mi-o pun mereu este dacă nu cumva omenescul nostru se va împuțina în urma acestui asediu (gândit și procesat, asumat chiar de noi, făpturile umane) al tehnologiei avansate. Mi-aduc aminte cât de fascinată eram în 2005 când zburam pe platforma Second Life, cu ajutorul avatarului meu Mesmeea Cuttita (nu doar avatarul central al acestui blog, ci și personaj în câteva cărți pe care le-am semnat). Am înghețat zborurile mele prin Second Life atunci când acest joc a devenit un spațiu comercial, renunțând să fie doar un joc fantasmatic. Pe de altă parte, sunt conștientă că inteligența artificială (și realitatea virtuală) fac parte din prezentul nostru cognitiv și ontic. Nu avem cum să negăm acest lucru sau să procedăm asemenea struțului care își îngroapă capul în nisip. Nu am un scenariu anume, terifiant, legat de inteligența artificială, nu vreau să particip la vreo înscenare apocaliptică, încerc să fiu lucidă, fără hiperbole și emfază; fără paranoia.