Acum vreo 15 ani am ajuns la Festivalul de poezie de la Sighișoara, organizat de un domn boem. Am întârziat, discuția despre poezie începuse și m-am sfiit să intru în sala oficială din Turn, așteptând pauza. În hol era un tip care fuma în draci și care era limpede, se dovedea plin de idei și poezie. Și mai ales era dornic de comuniune și polemici. Fuma în draci, cum am spus, și a venit la început timid întrebându-mă dacă sunt RC, eram chiar eu 😊, și de aici a început un dialog grozav, nu doar comunional, ci și cu îmbrânceli jucăușe, cu tachinări, cu ironie simpatică și mai ales cu ramificații. A fost un fel de dans în anticamera discuțiilor oficiale despre poezie care a durat vreo oră și mai bine. Și de aici a ieșit poemul Manele cu Ruxandra, scris de Radu Andriescu (întrucât despre el era vorba).
Manele cu Ruxandra
and the beer is still bad
it has an edge that alredy mixes with vomit and
decay, and you’ve got to be strong in the shadows
to ignore it, to ignore the poor and to ignore yourself
– Bukowski
Aş dansa manele cu Ruxandra Cesereanu. Eu
în blugi negri cu nasturi lipsă, ea
cu pălăria uriaşă peste vocea profundă şi sexi,
peste sarafanul bogat de curtezană veneţiană.
Sau poate-mi cumpăr haine, să fiu elegant
ca un vampir,
cum zice Emir.
Manele în cinstea Imperiului, fie în Clujul
cu nouă biserici mari, fie în Iaşul
în care Sfîntul Gheorghe,
cel ce-a răpus un balaur cît un miel – vorba Ruxandrei –
îi ţine zilele astea companie Sfintei Parascheva, închis
într-un sipet de argint
din care nu iese decît după miezul nopţii. Uite aşa
aş muri. Dansînd manele cu Ruxandra la bairamul
Sfintei Parascheva. Orientul slinos şi graţioasa Europă
într-un vîrtej de pufi şi solzi
în mijlocul catedralei.
Orga inchiziţiei şi moog-urile manelelor,
urechile de faun ale lui Zamfir şi cîrlionţii de prunc
ai lui Sherley Temple.
Aş dansa pe mormintele strămoşilor din Nord şi din Sud,
peste ortodocşi, luterani, evanghelici, greco-catolici sau
catolici get-beget, peste islam şi Zen, peste Bivolaru.
Aş vedea Lumina
într-o perlă de spută, aş mîngîia tocul din lemn
al uşii. Aş porni cruciade cu sabie
de pandişpan, m-aş închina la stindardul Faber-Castell.
Aş deveni Brumaru, aş bea ceai de muşeţel şi frăguţă
cu Dimov la Dolhasca,
la dispensar, aş schimba
a treia europă la Apahida, aş duce fanfara
de la Zece prăjini la bombeul cizmei lui Mathias,
aş scribăli zi-lumină
despre durere, aş lua lecţii
despre durere, aş da lecţii
despre Căutare. Mi-aş lăsa trei, nu două, cocoaşe,
să mă călărească
mica prinţesă în gondolă meşterită la NASA. Aş vorbi
despre vise
ca despre o armă automată, apeşi pe trăgaci
şi drumul naţional pe lîngă Bicaz e împletit din maţele tale
/ mele. Am ajuns foarte tîrziu la Durău
şi am simţit cum îmi urcă în braţe pulsaţia rece
a manelelor de restaurant. Mirosea a brad şi a vomă
nupţială. Obrazul
de rechin grăsos s-a prelins între coapsele
mesei de biliard pînă pe conjunctivă. Prosoape
şi biscuiţi. Am început cu blasfemii
şi termin prins fedeleş de vîrful colţos al unui drakkar
de Bisriţa. Cîte un agent de circulaţie pe fiecare acoperiş
de sub talazul lacului de acumulare. Între cele nouă biserici mari
şi capela din chirpici moldav, argintul scobarilor şi al plăticii
de pe Bistriţa.
Senatorul
melcilor, scos din vila de peste lac şi aşezat pe treptele
care duc la apartamentul lui Teodorovici:
senatorul, de vreo şase ani,
numără cochilii de melc
împreună cu piciul din vecini. Urc la Lucian şi peste umărul
senatorului văd o plajă de cochilii. Peste drum, căminele
din Tîrguşor, Sociu
lungit pe duşumeaua sălii de lectură, cu abcese
de dimesiunea unei vaci pe rîpa Căcainei, carismatic
ca suta de votcă John Waine la Boema lîngă Polirom,
şubred, Bonanza
fără teritoriu, bulibaşă fără pagodă, manea
fără străluciri europene. Am strîns cenuşă
cît să încapă într-un pumn
încă fraged. Am adunat tot ce-am făcut bun
într-o viaţă de om şi nu cred că aş umple pumnul unui
prunc. Pe Ruxandra am văzut-o de două ori în viaţă, la reuniuni
poeticeşti, şi uite că-i cer unui străin
ajutor să nu mă duc la dracu.
Nu cred în biserică
şi nu cred în suferinţă.
Nici în mine nu cred.
Urăsc manelele şi cred că au fost aduse pe lume
de Inchiziţie. O glumă de sfîrşit de mileniu. Doar
că i-am văzut pe oamenii ăştia făcuţi să transpire
între dinţi. La Iaşi sau la Sibiu, maşinăria lui Emir
merge tot pe motorină. Ce să-i fac, sînt păcătos:
Ruxandra e răpitoare,
chiar cînd ridică munţi între oameni. Şi continente. Ţigănimea
din Păcureţ. Muşuroiul
colţ cu Păcurari. Filonul de purpură muiată în motorină. Un harbuz
proaspăt şi rece, de opt chile,
peste acoperişuri. Între lună şi harbuz, puţini fac diferenţa.
Fiind murdar, prefer harbuzul.
E dulce,
e roşu,
e bun.
Dacă nu-ţi place, bătrîne,
bătrîno,
ia o gură de aer.
Chiar şi una cu iz de vomă la altar.
Mesmeea Cuttita's Blog 