Archive for Septembrie 2016

Naxos (II)

Septembrie 9, 2016

img_0465

Timpul meu e cât o scoică: striațiile de pe carapacea ei, vălurite, cuprind o lume ondulatorie și orizontală. În gropile mici de la suprafața scoicii se găsesc răsuflători pentru poezie și lărgimi pentru inimile care ar putea încăpea într-un pumn de copil. Timpul meu s-a făcut al vâltorilor și al mareelor. Tot cu mine sunt și peșterile albe, stupii de piatră mată, depozitele de marmură. Scoica adăpostește morene și crevase în care timpul stă înghesuit. Dar după o vreme, el începe să se umfle ca o cocă. E un șarpe Kundalini făcut din alge. În jurul lui au crescut crini ai nisipului.

Naxos (1)

Septembrie 3, 2016

IMG_0459

În cele din urmă povestea dintotdeauna a verii și a timpului este una a jgheaburilor prin care se scurg materiile noastre sinestezice. Un drumeag smălțuit cu piatră albă, pe o insulă grecească, spre un turn ori un rest de castel. O ușă zidită dintr-o casă abandonată. Anemone portocalii sau ciclamen. Bucăți dintr-un templu rearanjat pentru lumea de-acum. Caii pe țărm care își azvârlă călăreții întâmplători, întrucât nu au fost domesticiți îndeajuns. Cât despre mine, între liliacul mort al englezului și liliacul înviat al grecului, l-am găsit pe Mastora, stăpânul meu nezugrăvit. El nu are chip, ci doar nume: e Mastora, meșter și maestru. Ena to helidoni. A făcut din Glykon, demonul, un aliat, după ce l-a ținut într-o groapă cu apă. În groapă, capul de molie, corpul de gândac și coada de șopârlă ale lui Glykon s-au înmuiat și i-au devenit credincioase stăpânului Mastora. Apoi cu Sancta Maria, un catamaran de-mprumut, am zburat spre peșterile din apă: marea era lutoasă sau dimpotrivă turcoaz până la delir, atât de vie. La taverne, pescarii înghițeau hulpavi cupe cu înghețată de lavandă și șofran. Până unde și cât viața mea românească ar putea deveni o viață grecească alungită ca o creionare a ochiului femeiesc ? Între zidurile fierbinți și albe am văzut lumea adunată din grădina secretelor. Ca destui alții, și eu am fost izbită de frumusețe. Hai. Inimă, îndură-te și nu mă părăsi niciodată, stai cu mine, vie și purpurie, vie și umedă. Tu ești lanterna mea care curăță totul. Tu faci întotdeauna din rană o formă de înălțare.