Archive for aprilie 2019

alb-negru

aprilie 23, 2019

Pe zidurile de lângâ Someș, în drum spre casă, unde nu șezum și nu plânsem, oamenii scrijelesc cărți poștale.

IMG_1750

Reclame

invisible ink in the mind

aprilie 22, 2019

Let_Go1

Nu am ajuns anul acesta la festivalul internațional de poezie din Nicaragua, întrucât ediția din 2019 a fost suspendată din cauza tensiunilor și violențelor politice din țară. Dar organizatorii ne-au solicitat să trimitem poeme înregistrate (audio și video), ca să fie concretizat, alternativ, un microfestival on-line. Unul din poemele mele, trimise în acest sens pentru ediția on-line, este chiar despre Nicaragua. L-am scris direct în engleză.

LOSS

Our dead are language,

Our disappeared are poetry lodged in the heart

Our exiled are invisible ink in the mind

Our incarcerated are ourselves in themselves in yourselves.

Lucreția animată

aprilie 14, 2019

lucretia-jurj

(Lucreția Jurj, pe la 20 și ceva de ani, prin 1950)

Romanul meu frescă, «Un singur cer deasupra lor » (Polirom, 2013, 2015), are ca prim capitol o poveste despre o femeie bravă pe care am cunoscut-o în carne și oase : Lucreția Jurj (a fost 4 ani femeie-partizan în munți, apoi a făcut 10 ani de detenție politică în comunism).

Top 10 Un singur cer deasupra lor

Am republicat acest capitol, ca povestire independentă, într-o carte colectivă coordonată de profesoara Monica Onojescu (« Mică istorie a unui secol mare »), apărută în 2018. Doamna Onojescu m-a anunțat acum câteva zile că există și o secvență animată pe baza povestirii mele. Iat-o, prin urmare, pe Lucreția Jurj (1928-2004) pe înțelesul copiilor și liceenilor, în animație. Filmulețul durează 2 minute. Dacă ar mai trăi acum, Lucreția ar chicoti!

Imagine: Bar Luana. Voce: Ciurar Camelia Lavinia. Coordonator: profesor Laura Ilinca. Mulțumiri!

 

Poemul civic

aprilie 11, 2019

Stefan Manasia, în revista Observator Cultural, despre „Scrisoare către un prieten și înapoi către țară”.

„ În 2018 – an cu o uriaşă importanţă istorică şi convulsionat, Anul Centenarului Marii Uniri – Ruxandra Cesereanu publică „un ma­ni­fest“ intitulat Scrisoare către un prieten şi înapoi către ţară, la Editura Paralela 45. E vorba despre un poem-carte (aproape în înţelesul mallarméan) şi de un poem-colaj suprarealist (susţinut – şi – de lucrările sau de coperta gîndite de Laurenţiu Midvichi). În cele din urmă, un poem-frescă, ambiţios prin inserturile istorice, simbolice, prin apertura vizionară şi civică. Îl descrie cu brevitate şi onestitate însăşi autoarea, într-un interviu acordat Andrei Rotaru: „Așa cum romanul meu din 2013, Un singur cer deasupra lor, este o frescă narativă despre comunismul românesc, la fel poemul-manifest de acum este o frescă lirică despre România, mai ales despre România în post­­comunism. Cele două cărți se completează și se asamblează într-un diptic, chiar dacă romanul a fost scris în 10 ani, iar poemul‑ma­nifest, în 3 luni. Dacă manualele de istorie nu au cum să cuprindă și să conțină toată istoria recentă a României, lucrul acesta îl poate asuma un poem manifest de tip mozaic sau puzzle, care folosește, parțial, procedeul colajului și metoda jam session. Cu istoria României nu te joci, mai ales cu latura ei tragică, dar poți construi un poem flower-po­wer, cu inserturi de graffiti, cu cîntece stradale, sloganuri, toate calchiate pe o pînză (de fond) liturgică“ (interviu găzduit de blogul carturesti.ro). /…/. În cele din urmă, un poem-frescă, ambiţios prin inserturile istorice, simbolice, prin apertura vizionară şi civică. /…/ Un poem civic percutant, radiant, adresat sîmburelui etic al fiecăruia dintre noi.”

https://www.observatorcultural.ro/articol/noul-poem-civic/

Ce-ți doresc eu ție, dulceamară Românie!

aprilie 1, 2019

Ce-ți doresc eu ție, dulceamară Românie!

 

în august 2018 jandarmii au înființat o cameră de gazare în Piața Victoriei,

și au otrăvit păsările laolaltă cu cei care răsuflau între bannere și pancarte.

camera nocturnă de gazare a fost aplicată bipezilor cu pumnii strânși,

indiferent de vârstă ori sex sau de avionul ori trenul din care coborâseră.

de departe, de aproape, distrugerea plutea în aer ca o batistă,

mirosea a război civil și a marș forțat.

vuietul, fotografiile mișcate, grilajele spulberate,

steagurile ca niște fuste desfăcute, furtunurile cu apă,

focurile, trasoarele, ceața cu otravă,

nu plecăm, caldarâm cu șrapnele, nu plecăm,

oameni cauciucați, urmașii răngilor și ai bâtelor,

staniolul din aerul veninos cu bastoane,

canibalii cu poftă antilirică azmuțiți de un gropar îmbrăcat în alb,

predicând o pastorală a hienelor.

când se petrece orgasmul unei nomenclaturi reciclate

istoria crematoriilor e uitată

și ceea ce rămâne e doar o feerie de coropișniță.

fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

spună lumii large steaguri tricolore

și deasupra idrei fluture cu vântul.

atâtea lucruri noi și vechi s-au întâmplat,

iar viața merge înainte cu toate intestinele ei ieșite în afară.

uneori trăim printr-o singură fotografie veche

proiectată pe un monitor cu rezoluție extra

sau printr-o cafea băută dintr-o ceașcă de porțelan,

cu multe urme de buze.

a iubi o patrie ca pe o femeie sau ca pe un bărbat,

iată o ebrietate fără simulare,

o râșniță a axiomelor.

un manifestant, cu piciorul tăiat de la genunchi,

ținea în brațe, așezat pe scaunul lui cu rotile, o pancartă,

justiție, nu corupție

(niște cuvinte percheziționate de maimarii orașelor),

pancarta era un orfan adoptat în războiul cel nou.

alți răzvrătiți erau înfășurați în steagurile găurite ca în niște mantii princiare.

țara mea de glorii, mamă cu amor,

ce-ți doresc eu ție.

 

(fragment din ediția a doua, adăugită, a poemului manifest Scrisoare către un prieten și înapoi către țară, Paralela 45, 2019, în curs de apariție)

https://www.observatorcultural.ro/articol/ce-ti-doresc-eu-tie-dulceamara-romanie/