Archive for Martie 2017

Bărbatul preschimbat într-un sân

Martie 8, 2017

Mi-am adus aminte, într-una din zilele acestea de babe (de martie), de romanul Sânul de Philip Roth (Editura Polirom, 2006, traducere de Alexandra Coliban-Petre). Cartea debutează cu povestea unui bărbat care, brusc, se simte invadat de boala voluptuoasă a unei senzualităţi neîngrădite în care tactilitatea are rol primar, orgasmatic, şi în care actul sexual este secondat de o plăcere (pură, dar și autoironică). David Kepesh, eroul cărţii, îşi asaltează iubita ca un sugar şi, în acelaşi timp, ca un câine, atingând şi muşcând orice ar putea fi palpat şi muşcat: este un carnasier lasciv! În viaţa acestui bărbat fericit sexual intervine, însă, o metamorfoză corporală nemaiauzită şi nemaivăzută, în anul 1971 (după cum ni se precizează): el se preschimbă într-un sân uriaş. Fenomenul este descris medical ca o „catastrofă endocrinopatică” sau „explozie hermafroditică de cromozomi”. Este preschimbarea lui Kepesh o puniție sau o urmare firească a voluptății bărbatului „sugar”?

Un bărbat metamorfozat într-o glandă mamară, un mic dirijabil uman, spongios, de câteva zeci de kilograme, devenit „sân de mamifer feminin”! Este o anomalie, un monstru, un accident hormonal sau, dimpotrivă, o împlinire corporală prin concentrare și sinteză? Detaliile fizice frisonează sau amuză, dar cu siguranţă stârnesc o curiozitate morbidă. Celelalte organe ale lui David Kepesh s-au atrofiat, pentru a lăsa glanda mamară să înflorească neomeneşte şi să domine. Ca trop uman, personajul este o sinecdocă, s-ar putea spune, întrucât el nu se transformă într-o femeie întreagă, ci doar într-o parte (voluptuoasă) dintr-o femeie! Kepesh a devenit monstruos şi anti-bărbat; dar nici femeie nu este neapărat, întrucât nu s-a pomenit vreodată o femeie preschimbată într-o imensă glandă mamară! Studiat într-un salon-laborator anume amenajat pentru ciudăţenia umană care se dovedește a fi, acest homuncul este un animal cu cerebru, dar dependent de medicii săi. Spiritul caustic al lui Roth este ambiguu în culisele poveştii care ni se relatează: trebuia, oare, bărbatul lasciv de odinioară să plătească pentru senzualitatea lui neobişnuită? Odată devenit sân, se reîntoarce el de fapt la era lactației de odinioară?

Neomul Kepesh este un soi de bulb, un corp rotund, vulnerabil la orice fel de atingere, de aceea hrănit intravenos. Dar, chiar şi în acest stadiu de amorf mamar, personajul descoperă excitaţia şi voluptatea. Este o masă de carne atârnând în două hamuri şi un hamac, o vietate a cărei viaţă are trei momente limpede schiţate: spălatul cu masaj (excitant şi afrodisiac), hrănirea şi somnul. Kepesh este un ditiramb carnal: nu mai poate merge, dar ar putea la o adică să se rostogolească! Creierul, însă, îi funcţionează perfect omeneşte, raţional, lucid: profesorul David Kepesh, preschimbat în sân, meditează tensionat la absurdul vieţii şi la „responsabilitatea lui intelectuală” faţă de metamorfoza sa. Odinioară, gelos pe pieptul abundent al iubitei sale, Kepesh îşi dorise să fie dotat cu sâni. Ca într-o snoavă grotescă din Evul Mediu (în care bărbatul îi cere lui Dumnezeu mai multe falusuri și femeia îi cere lui Dumnezeu mai multe posibilități de vagin), dorinţa i se împlineşte excesiv şi extravagant, făcându-l să-şi piardă forma umană.

Bărbatul-sân are parte şi de o criză religioasă: el îşi califică metamorfoza drept percepţia unui dement la ospiciu. Justificarea nebuniei sale este următoarea: ca profesor de literatură, cu dispoziție întru suprainterpretare de la atâta livresc, David Kepesh bănuieşte că lectura şi predarea ritualică în faţa studenţilor a nuvelelor Metamorfoza de Kafka şi Nasul de Gogol i-au stimulat nebunia. Nu sunt de lepădat, ca posibile influenţe, nici preschimbările pe care le suferă Gulliver în călătoriile sale. Kepesh este obstinat să creadă în demenţa sa doar întrucât refuză să accepte că s-a preschimbat într-o glandă mamară! De ce s-a metamorfozat tocmai într-un sân?, aceasta-i chestiunea hamletiană care îl macină pe erou. „De ce această identificare primitivă cu obiectul de frunte al veneraţiei infantile?” se interoghează personajul. Are trecutul vreo vină? Au himerele vreo culpă? Nu cumva eroul a citit prea multe celebre metamorfoze livreşti ? „Am transformat cuvântul în carne […] Am ajuns mai Kafka decât Kafka”, bănuieşte moralizator David Kepesh.

Anunțuri

Mâini de fetiță

Martie 2, 2017

Fetița aceasta este deja o doamnă: cine a pus-o să pozeze, a făcut din copila aceasta un etalon romantic, după canon. E pieptănată ca o femeie mare, probabil că este și machiată puțin, are o rochie decoltată de parcă ar avea deja piept, buzele sunt ușor rujate sau măcar sclipicioase. Și, totuși ceva din ea a rămas prichindea. Mâinile, căci despre ele este vorba. Datorită mâinilor fetița aceasta nu e preschimbată de tot,  mai este ea însăși, fetița din găoace, din cuib, din prichinderia ei jucăușă. Întrucât mâinile acestei fetițe s-ar juca, deși a fost pusă într-o ipostază gravă, deși e pieptănată cochet răvășită precum o doamnă meditativă ca la carte. Îmi plac teribil mâinile ei ușor grăsuțe, dolofane doar cât trebuie, umflate de la prichinderia ei firească, de copilă care ar pofti să se joace, iar nu să pozeze în matur. Datorită mâinilor ei dulci, fetița aceasta nu a fost alungată din ea însăși.

 

16649529_10211543694729700_2773524213542941616_n