Archive for Mai 2011

Anaïs Nin către Henry Miller (laudatio)

Mai 31, 2011

Nu doar bărbații scriu și iubesc pasional (simplu sau labirintic), ci și femeile – evident. Iat-o pe dezinhibata și extravaganta (exotic de frumoasa) franțuzoaică și cubaneză Anaïs Nin (pe numele ei întreg Angela Anaïs Juana Antolina Rosa Edelmira Nin y Culmell !!!) scriindu-i explicativ și complicat experimentatului Henry (Valentine) Miller (the great lover!), între ea și Miller interpunându-se fantasma și în același timp realitatea lui June, soția lui Henry Miller. A fost, de altfel, un ménage psihic à trois, obsedant doar până la un punct, June fiind eliminată în cele din urmă de performanta și inteligenta Nin, dar și de Miller însuși, incapabil să fie loial unui singur trup de femeie și mare amator de prostituate care să nu-i încâlcească viața. Mariajul lui Nin cu Hugh Parker Guiler nu a suferit din pricina boemei erotice a Anaïsei cu Henry, mai târziu Nin practicând chiar mariajul dublu, în paralel, cu Guiler și Rupert Pole. Scrisoarea din care citez mai jos este mult mai amplă, am selectat doar miezul ei. Fotografia afrodisiacă (ultima) cu Nin și Miller este cât se poate de emblematică pentru relația lor picantă.

[…] Aware of you, chaotically, I love this strange treacherous softness of you which always turns to hatred. How did I single you out? I saw you with that intense selective way – I saw a mouth that was at once intelligent, animal and soft … strange mixture – a human man, sensitively aware of everything – I love awareness – a man, I told you, whom life made drunk. Your laughter was not a laughter which could hurt, it was mellow and rich. I felt warm, dizzy, and I sang within myself. You always said the truest and deepest things – slowly – and you have a way of saying, like a southerner – hem, hem – trailingly, while off on your own introspective journey – which touched me.

Just before that I sought, as I told you, suicide. But I waited to meet you, as if that would solve something – and it did. When I saw you I thought, here is a man I could love. And I was no longer afraid of feelings. I couldn’t go through with the suicide (idea of killing off romanticism), something held me back. I can only move wholly…

[…]

I thought I was in love with your mind and genious (I read you what I thought of your mind and writing) chaos only with June. I felt your mind watching me. I didn’t want love because it is chaos, and it makes the mind vacillate like wind-blown lanterns. I wanted to be very strong before you, to be against you – you love so to be against things. I love to be for things. You make caricatures. It takes great hate to make caricatures. I elect, I love – the welling of love stifles me at night – as in a dream which you struggled to make real yesterday – to nail down, yes, with your engulfing kiss.

[…]

William Congreve către Arabella Hunt (problematizarea)

Mai 30, 2011

Iată o scrisoare de dragoste de la sfârșitul secolului al șaptesprezecelea. Arabella Hunt a fost o talentată vocalistă și muziciană (specializată pe lăută, i-a predat lecții de muzică inclusiv unei regine). Ea a stârnit dragostea dramaturgului și poetului William Congreve (tot un domn cu perucă albicioasă și cârlionțată precum Farquhar). Scrisoarea este captivantă prin problematizarea pas cu pas pe care autorul ei o comite. Este vorba despre o hiperbolă gradată, care se auto-interoghează, de fapt, consacrându-se demonstrativ figurii hiperbolizate – Arabella.

Dear Madam,

     Not believe that I love you? You cannot pretend to be so incredulous. If you do not believe my tongue, consult my eyes, consult your own. You will find by yours that they have charms, by mine that I have a heart which feels them. Recall to mind what happened last night. That at least was a lover’s kiss. Its eagerness, its fierceness, its warmth, expressed the God its parent. But oh! Its sweetness, and its melting softness expressed him more. With trembling my limbs, and fevers in my soul I ravished it. Convulsions, pantings, murmurings shewed the mighty disorder within me: the mighty disorder increased by it. For those dear lips shot through my heart and through my bleeding vitals, delicious poison, and an avoidness but yet charming ruin.

     What cannot a day produce? The night before I thought muself a happy man, in want of nothing, and in fairest expectation of fortune; approved of by men of wit, and applauded by others. […]

     But Love, almighty Love, seems in a moment to have removed me to a prodigious distance from every object but you alone. In the midst of crowds I remain in solitude. Nothing but you can lay hold of my mind, and that can lay hold of nothing but you. I appear transported to some foreign desert with you (oh, that I were really thus transported!), where, abundantly supplied with everything, in thee, I might live out an age of uninterrupted extasy.

     The scene of the world’s great stage seems suddenly and sadly changed. Unlovely objects are all around me, excepting thee; the charms of all the world appear to be translated to thee. Thus in this said but oh, too pleasing state! My soul can fix upon nothing but thee; thee it contemplates, admires, adores, nay depends on, trusts on you alone.

     If you and hope forsake it, despair and endless misery attend it.

John Keats către Fanny Brawne

Mai 29, 2011

 

De vreo cinci ani de zile am o slăbiciune pentru John Keats, de când i-am lăsat la Roma, la mormânt, un răvaș de taină. Așa încât mărturisesc că epistola care urmează este una dintre preferatele mele, chiar dacă este relativ patetică și fără un stil strălucitor. Dar tocmai simplitatea și directețea ei emoțională m-au cucerit. Alura ei de verset lăuntric. Este în această epistolă un curaj nebun al îndrăgostitului de a rosti exact ceea ce simte, fără să-i fie rușine de sine ori de cea iubită. Astăzi, o asemenea epistolă ar fi ridicolă, probabil. Foarte tânăra și îndeajuns de atrăgătoarea Fanny Brawne nu a fost indiferentă la pasiunea lui Keats, întrucât a fost logodnica lui și a purtat doliu (după moartea prematură a poetului) aproape doisprezece ani, de parcă ar fi fost căsătorită cu J. K. (apoi viața și-a luat partea ei și Fanny s-a căsătorit cu un bărbat real – uitându-l în sfârșit pe cel mort -, a făcut copii etc.)

My Dearest Girl,

This moment I have set myself to copy some verses out fair. I cannot proceed with any degree of content. I must write you a line or two to see if that will assist in dismissing you from my Mind for ever so short in time. Upon my Soul I can think of nothing else. The time is passed when I had power to advise and warn you against the unpromising morning of my Life. My love has made me selfish. I cannot exist without you. I am forgetful of every thing but seeing you again – my Life seems to stop there – I see no further. You have absorbed me. I have a sensation at the present moment as though I was dissolving – I should be exquisitely miserable without the hope of soon seeing you. I should be afraid to separate myself far from you. My sweet, will your heart never change? My love, will it? I have no limits now to my love […] I have been astonished that Men could die Martyrs for religion – I have shuddered at it. I shudder no more – I could be martyred for my Religion – Love is my religion – I could die for that. I could die for you. My Creed is Love and you are its only tenet. You have ravished me away by a Power I cannot resist; and yet I could resist till I saw you; and even since I have seen you I have endeavoured often to reason against the reasons of my Love. I can do that no more – the pain would be too great. My love is selfish. I cannot breathe without you. Yours for ever, John Keats.

Leonora

Mai 28, 2011

Întrerup o zi șirul scrisorilor de dragoste postate mesmeios și anglicește, întrucât a murit la 94 de ani teribila pictoriță suprarealistă Leonora Carrington.

Pe yahoo 360, ca simplă Mesmee, am ilustrat puhoi cu picturile ei himerice destule din postările mele.

Așa încât acum intră în acolada de-aici doar niște picături de cognac cu piper și aromă de boia (preferatul Leonorei C) din imaginarul ei inepuizabil.

Am o adevărată obsesie cu Leonorele: Fini și Carrington.

Requiescat in pace suprarealismus!


Alexander Pope către Martha Blount

Mai 27, 2011

Iată acum o scrisoare pasională, complet dedicată din partea bărbatului (deși nu lipsește un oarecare aer pișicher!), dar nemeritată de femeia căreia îi este trimisă. Căci Martha Blount nu l-a vrut neapărat pe Alexander Pope. Iar când nu a mai avut nevoie de sprijinul lui, l-a repudiat ori chiar umilit. Pope a fost prieten cu ambele surori (blonda Martha și bruna Theresa – iată-le în imagine), dar finalmente blonda a fost aceea căreia i-a fost loial, domn și prieten, fără ca această prietenie să fie investită major de Martha. C’est la vie!

Most Divine

– It is some proof of my sincerity towards you, that I write when I am prepared by drinking to speak truth; and sure a letter after twelve at night must abound with that noble ingredient. That heart must have abundance of flames, which is at once warmed by wine and you: wine awakens and expresses the lurking passions of the mind, as varnish does the colours that are sunk in a picture, and brings them out in all their natural glowings. My good qualities have been so frozen and locked up in a dull constitution at all my former sober hours, that it is very astonishing to me, now I am drunk, to find so much virtue in me.

Farquhar către Anne Oldfield

Mai 26, 2011

Farquhar (ce nume straniu, persan parcă!) a fost să fie un dramaturg britanic de acum trei secole (cu perucă albă, cârlionțată), îndrăgostit de actrița Anne Oldfield (în imagine). Epistola lui de dragoste este nărăvașă, cinică, impetuoasă. Mr. F se pretinde învins și se predă; și, totuși, nu o face pe de-a-ntregul. Finalul epistolei e captivant, cu sare, piper și boia, ca să zic așa. Final delicios de orgolios înăuntrul iubirii.

I came, I saw, and was conquered; never had man more to say, yet I can say nothing; where others go to save their souls, there have I lost mine; but I hope that Divinity which has the justest title to its service has received it; but I will endeavor to suspend these raptures for a moment, and talk calmly.

Nothing on earth, madam, can charm, beyond your wit but your beauty: after this not to love you would proclaim me a fool; and to say I did when I thought otherwise would pronounce me a knave; if anybody called me either I should resent it; and if you but think me either I shall break my heart.

You have already, madam, seen enough of me to create a liking or an aversion; your sense is above your sex, then let your proceeding be so likewise, and tell me plainly what I have to hope for. Were I to consult my merits my humility would chide any shadow of hope; but after a sight of such a face whose whole composition is a smile of good nature, why should I be so unjust as to suspect you of cruelty. Let me either live in London and be happy or retire again to my desert to check my vanity that drew me thence; but let me beg you to receive my sentence from your own mouth, that I may hear you speak and see you look at the same time; then let me be unfortunate if I can.

If you are not the lady in mourning that sat upon my right hand at church, you may go to the devil, for I’m sure you’re a witch.

Regele Henric VIII către Anne Boleyn

Mai 24, 2011

Uitasem de tot de cărțulia Love Letters adusă de la New Orleans, anul trecut. O negociasem ștrengărește și făcusem cruciulițe în dreptul scrisorilor care meritau buchisite. Iată cea dintâi epistolă la care mă opresc, ca să vedem cum scriau regii curtenitori, atunci când nu erau furioși, abuzivi și frustrați (chiar dacă pe jumătate tot erau). Henric VIII este în scrisoarea către Anne Boleyn un adevărat curtezan aristocrat, priceput la cele mai alese cuvinte de luat ochii și de mângâiat în straturi sufletul. Are întorsături frumoase de vorbe și poartă mănuși lingvistice de seducător: vai de sărmana Anne B!

In debating with myself the contents of your letters I have been put to a great agony; not knowing how to understand them, whether to my disadvantage as shown in some places, or to my advantage as in others. I beseech you now with all my heart definitely to let me know your whole mind as to the love between us; for necessity compels me to plague you for a reply, having been for more than a year struck by the dart of love, and being uncertain either of failure or of finding a place in your heart and affection, which point has certainly kept me for some time from naming you my mistress, since if you only love me with an ordinary love the name is not appropriate to you, seeing that it stands for an uncommon position very remote from the ordinary; but if it pleases you to do the duty of true, loyal mistress and friend, and to give yourself body and heart to me, who have been, and will be, your very loyal servant (if your rigor does not forbid me), I promise you that not only the name will be due to you, but also to take you as my sole mistress, casting off all others than yourself out of mind and affection, and to serve you only; begging you to make me a complete reply to this my rude letter as to how far and in what I can trust; and if does not please you to reply in writing, to let me know of some place where I can have it by word of mouth, the which place I will seek out with all my heart. No more for fear of wearying you. Written by the hand of him who would willingly remain your

HR

on stranger tides

Mai 23, 2011

Cu puțin noroc, filmul Pirații din Caraibe number 4 nu a ieșit catastrofal, așa cum mă așteptam: dimpotrivă, Penelope Cruz are șarm izbitor și este, evident, mai potrivită ca naturalețe decât fada-osoasa Keira, iar Johnny Depp nu cade în cabotinismul alarmant pe care deja îl repudiam în Pirații 3. Povestea nu are ramificații spumoase precum în celelalte episoade: cea mai terifiantă secvență este năpădirea, atacul și masacrul sirenelor. Deși nu lipsește căutarea nemuririi și miza izvorului tinereții, obsesie a exploratorului Ponce de Leon (care a murit, spune legenda, tocmai fiindcă a eșuat în a găsi fântâna cu apă vie), Pirații 4 sunt agreabili și pasabili într-un weekend ușuratic și zglobiu. Iar de așa ceva avem nevoie toți, atunci când prea multele cărți stau lipite unele de altele în capul nostru și nu mai vor să se dezlipească (deși încă n-au devenit otravă și nici nu vor deveni vreodată). Sau când suntem răciți cobză, așa cum am fost eu la sfârșit de săptămână. De scotocit după comori nu mai e vreme, de fandosit alchimii piraterești nici atât, drept care să carpediemizăm (îngăduință, cetitori, oameni de litere și nelitere!): Johnny Depp o face cu asupra de măsură în insula sa din Bahamas (de invidiat turcoazul ce se află mai jos)! Între timp am aflat (cu aviditate discovery-istă) că a fost, finalmente, identificată mumia faraonului eretic Akhenaton, favoritul meu între faraoni (găsită într-un loc obscur, în Valea Regilor), așa încât mă aștept ca Pirații 5 (care, cu siguranță, vor fi livrați pe piață în vreo doi ani) să aibă în vedere și acest fapt … negociabil filmic!

povestea vrăjitorului (4)

Mai 22, 2011

Din cuib nu a ieșit nimic, deși am stat mult și bine acolo, mai mult de curiozitate. Nu eram o păsăruică, așa cum crezuse vrăjitorul la început. Dar nici nu eram altceva. Nu m-am preschimbat în nimic. M-am pipăit încet, ca să văd dacă se schimbase ceva în mine, dar nu am simțit vreo noutate. De fapt, nu mă schimbasem în chip fățiș, dar de făcut ceva în cuibul acela totuși făcusem cu mine. Și asta era chiar semi-vrăjitoria: mă schimbasem invizibil, de parcă aș fi fost conturată cu cerneală incoloră. Nu cuibărisem nimic, dar, totuși, mă cuibărisem chiar pe mine însămi. Vrăjitorul fusese doar o stare psihică. Poate că o vreme stătusem în capul lui și nu știusem. Poate că dormisem ori visasem acolo, ghemuită ca un fetus îmbrăcat în acel cap. Apoi mă desprinsese de el, ca pe un funigel: eram ușoară, la fel de ușoară ca și vrăjitorul cu trup de pasăre, fără contur. Semi-vrăjitoria însemna de fapt ceva foarte exact: că ești vrăjtioare, dar că numai tu (și nimeni altcineva) cunoaște lucrul acesta. Și că nu poți face nimic: că n-o să-mi pot folosi puterile niciodată, nicicum. Asta era semi-vrăjitoria.

–          Știi că de-abia acum mă tem de tine, i-am spus, la sfârșit vrăjitorului.

–          Și eu de-abia acum mă tem de tine și mă bucur că mă tem, îi răspunse vrăjitorul.

povestea vrăjitorului (3)

Mai 21, 2011

S-a dovedit mai apoi că vrăjitorul cunoștea toate numerele, minus numărul 1, ceea ce era dezamăgitor.

– Nu mă vei putea face vrăjitoreasă dacă nu cunoști numărul 1, de la care începe totul.

– Totul începe de la 0, a spus liniștit vrăjitorul. Dar acum ar fi bine să nu mai vorbim atât și să trecem la fapte.

– Nu vreau să ajung fiică de vrăjitor, nici nepoată ori verișoară, am zis eu atunci.

– Nu vei ajunge așa ceva. Dacă va fi să fii ceva, atunci vei fi o semi-vrăjitoreasă și atâta tot.

Apoi pasărea aceea neagră și fără contur, dar foarte ușoară, mi-a înmuiat părul scurt în cenușă, mi-a vopsit unghiile tot cu cenușă și chipul l-a mânjit așijderea. Semănam mai degrabă cu o femeie-hornar. La răsăritul soarelui deja puteam să mă înalț cu 3 centimetri deasupra pământului ori să încalec cuminte un baston de orb, pe care vrăjitorul mi-l dăduse cu împrumut.

– Acum va trebui să îți găsești un loc al tău, a poruncit el la fel de liniștit ca la început.

Și m-a împins către o scorbură cu gura înverzită. Înăuntrul era un cuib pentru o fată.

– Mai departe se cuvine să stai în cuib și să vezi ce-o să iasă din tine, a zis el și a surâs. Oricum, eu nu o să-mi iau darul pe care ți l-am făcut înapoi.