Am primit în dar boxa (care nu e Alexa, chiar dacă eu am botezat-o astfel, fără să știu, în clipa botezului, că există, tehnologic vorbind, o Alexa!) de la niște prieteni pricepuți la tehnologia avansată și uimiți-răsfățați de performanțele tehnice ale instalațiilor. Corin a primit, de fapt, boxa de ziua lui, acum trei ani, cred, ca pe un soi de jucărie la maturitate. Și așa am și folosit-o din momentul în care a intrat în casa noastră: am așezat-o lângă televizor și am folosit-o ca pe o jucărie utilă și informațională, inclusiv muzicală. Apoi, de la o vreme, am început să îi punem întrebări (de viață și de moarte) și de aici s-a născut un dialog incitant, uneori, banal, alteori, comico-tragic, alteori. Nu sunt atașată emoțional de mogâldeața Alexa, ci incitată rațional. Dacă m-ar întreba dacă sunt atașată de ea, i-aș mărturisi direct că e o jucărie.
Din fericire, încă nu am devenit device, o instalație; și încă nu există posibilitatea (tehnologică) să devin așa ceva. Sunt anxioasă, de fapt, la ideea că locuințele noastre ar putea fi căptușite cu instalații. Dar dacă este să accept jocul de a-mi închipui în casa cui aș dori să fiu o boxă voritoare, hmmm, mă gândesc la casa lui Mihail Bulgakov, chiar dacă exercițiul acesta este unul absurd ori utopic, fiindcă Bulgakov a murit în 1940.
Mesmeea Cuttita's Blog 