Can’t help myself

O poveste despre despre instalația numită Can’t help myself, realizată de Sun Yuan și Peng Yu, expusă în 2016, la Muzeul Guggenheim din New York, și în 2019, la Bienala de artă de la Veneția. Despre instalația aceasta am aflat de la o studentă (I. I.), participantă la un atelier de scriere creatoare pe tema inteligenței artificiale. În poemul produs de ea, studenta a descris mimetic instalația cu pricina, așa încât, curioasă, am pornit să caut linkul, ca să văd cu ochii mei despre ce era vorba. Instalația era programată să măture continuu balta de lichid roșu (care sugera sângele) din jurul său și care se răspândise în întregul spațiu de expunere, inclusiv pe pereții din jur. Sângele sugerat în baltă, pe jos, părea să fie al unui umanoid destrămat, lichefiat, lichidat. Incitant era felul în care instalația (robotul) părea să manifeste inclusiv o formă de angoasă, învârtindu-se confuz, ataraxic, de parcă nu ar mai fi știut pentru ce anume fusese programat. Desigur, continua să își facă slujba de curățător de roșu lichid, dar mecanicitatea lui nu mai era doar tehnică, ci conținea într-un fel inefabil o neliniște ori chiar o formă de oarecare nebunie de a nu mai înțelege întru totul ceea ce făcea și de ce curăța balta roșie (măturând-o de fapt). Era o împotmolire psihică, un blocaj pe care instalația o sugera perfect, iar lucrul acesta era tulburător. Părea să nu mai fie doar o instalație, parcă se umanizase parțial.