Implantul houellebecquean

Implantul houellebecquean al percepției noastre cotidiene: o realitate simili-kafkiană, dar adaptată la sfârșitul de secol XX și început de secol XXI, cu o funcționărime absurdă și robotizată. Domină senzația acută de vid răspândit molipsitor, obsesia ratării, incompatibilitățile umane filtrate hilar, singurătatea gregară, societatea caricaturizată. Indivizii sunt fie plictisiți la maximum și goliți de viscere psihice, fie deziluzionați: criza și blocajul sunt locuri comune. Înstrăinarea  fadă e cauzată de o dizolvare treptată a relațiilor interumane: nu mai există pasiuni și trăiri intense, drept care inclusiv verbalitatea umană se modifică, devine plată, fără culoare, fără vreo frenezie; relațiile umane ajung să coaguleze exclusiv în schimburi de informații.

Personajele lui M. H. sunt (sau vor să fie) raisonneuri ai indiferenței, chiar dacă râvnesc, totuși, să iasă din indiferență și să se schimbe. Dar, oare, chiar putem să ne schimbăm pe dinăuntru? Sau rămânem aceiași, la fel, în ciuda unor modificări minimale și utilitare! M. H. pune chestiunea aceasta în chip pervers.

Houellebecq este un scriitor elevat care nu vrea să fie elevat; este un rafinat anti-rafinat, iar ceea ce îl interesează este o scriitură transparentă și frapant de directă (care să evite, totuși, neorealismul). Predilecția sa pentru mediul funcționăresc este motivată de fascinația pentru matricea tactică a indiferenței (a indiferenței ca stare existențială acută, vreau să spun) și pentru lumea livrată cititorilor într-o formă simplificată, renunțându-se la detalii, subtilități, nuanțe etc., chiar dacă acestea se mențin într-un background intuit sau măcar intuibil.

 

Anunțuri

5 răspunsuri to “Implantul houellebecquean”

  1. scorchfield Says:

    N-am citi nimic de Houellebecq, port vreo vină?!
    Sau invers…
    Nu vreau să citesc nimic de Houellebecq, din nou, port vreo vină?!

    Sau altfel pe Joël Dicker trebuie să-l citesc neapărat, când nu l-am terminat pe Aristotel; este deja o tradiție că pe Platon l-am exclus din bibliotecă și asta datorită lui Nietzsche. Dar vai, nici pe Nietzsche nu l-am terminat, așa cum Jaccard stă la coadă, și acolo se înțelege și cu Klima, prietenul (în ghilimele) al lui Hrabal… și tot așa că nici Kafka n-o fi fost original.

    Deci cine este Houellebecq?
    Care nu are în prefață călătoria, marea călătorie a lui Homer, de Ghilgameș nu pomenim că n-are autor!

    • mesmeea cuttita Says:

      firește, vă respect opțiunea clasicistă sau clasicizantă.
      M. H. este un păcătos iremediabil al scrisului bulversant și încălcător de tabu-uri.

      Eu, însă, nu l-aș alunga atât de ușor: este în scrisul lui o dimensiune umană foarte intimă legată de solitudinea individuală, de neîmpărtășit. O solitudine inefabilă și, spre nenorocul nostru, fatală, care ne face să rămânem niște gângănii cu suflet…

  2. Fridolin Says:

    „C’est ça la culture, C’est un peu chiant, C’est bien ; chacun est renvoyé à son propre néant.”

  3. vicuslusorum Says:

    Corect!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: