O carte superbă, din care transcriu începutul:
„Deschid <<Gazeta de seară>> de ieri și acolo scrie despre noi doi. Scrie că la început va fi din nou cuvântul. Dar, deocamdată, li se bagă în cap copiilor, tot pe stil vechi, că mai întâi a fost o explozie mare și tot ce a existat s-a împrăștiat în toate părțile.”
(Mihail Șișkin – SCRISORAR, traducere de Antoaneta Olteanu, Curtea Veche, 2012)
Scrisă cu delicatețe și forță, în același timp, cu simplitate și complexitate, încât nu există drum de mijloc și nici jumătate de măsură. Suplețea stilului fascinează, finețea texturii este, la rându-i, o mătase de cea mai bună calitate, care nu se deșiră, nici despică. Parcă-i un roman rusesc-franțuzesc mai degrabă. Hibridul acesta mă captivează cu asupra de măsură. Iubiți antici, medievali și renascentiști ajunși în mileniul trei, trecuți prin ciurul și dârmonul epistolarelor amoroase din romantism și postromantism. Lectura mea a fost sută la sută empatică. Deși aș spune că Șișkin nu mai e neapărat rus, așa cum Murakami nu mai e neapărat japonez…
Iunie 25, 2013 la 6:35 am |
Kazuo Ishiguro care este „un artist al lumii trecătoare” n-a fost (decât în clipa nașterii) un japonez. „Rămășițele zilei” lăsate ne-au învățat că oriunde este mai bine decât acasă.
Iunie 25, 2013 la 10:44 am |
fireste. dar Ishiguro nu mai scrie in japoneză (ci în engleză), in vreme ce Murakami tot în japoneză comite romane (din cate stiu eu).
iar Șișkin scrie (deocamdată) în limba rusă, chiar dacă trăiește prin străinătățuri…