Atelierul cu îngeri păzitori (2)

Ce scrie Mădălina Varga (15 ani): Îngerul meu păzitor, Atarax. Nume ciudat sau, cel puțin, nume pe care nu îl aștepți de la un înger. Se numea așa fiindcă suferea de ataraxie. Și ce este ataraxia? Nu știam nici eu până să vorbesc cu el. Ataraxia se manifestă prin lipsa grijilor și a preocupărilor. Îngerii nu apar când ai nevoie de ei, nu se pun în contact cu tine decât în momentul în care tu, ca om, te rupi de cotidian. La îngeri nu ajunge oricine. Omul de rând, individul brut, nu are parte de un înger. Atarax mi-a fost dat mie cu un scop: fiecare om alb își primește omul de pe pământ în funcție de caracterul acestuia. Eu l-am primit pe el pentru că el este tot ce nu sunt eu. El mă ajută să văd că există și altă lume decât lumea în care trăiesc eu. […] Acum îngerul seamănă puțin cu mine sau cel puțin arată ca varianta mea masculină. Poartă teniși, blugi sau, câteodată, când îl rog eu, pantaloni crem, tricouri, cămăși în general și pălărie. Pălăria a pornit de la mine, ador pălăriile la băieți. Apoi purtăm amândoi un inel cu MMVIII IX XXX (2008.09.30). Dacă stați prost cu cifrele romane, aceasta este data în care l-am văzut întâia oară, trei zile după aniversarea mea. În afară de inel, poartă destul de des brățări sau lanțuri pe care le facem împreună. Susține că este un obicei care mă poate calma. Nu mă enervez foarte des, dar atunci când o fac nu reacționez tocmai frumos. Atarax este blond, puțin creț, poartă părul mai lung. Ochii… parcă toată lumea, energia, lumina stau adunate acolo. Mai înalt decât mine nu este, fiindcă ar fi o surpriză, eu fiind înaltă de 1,56. […]

Ce scrie Ileana Zirra (15 ani): […] Îngerul meu păzitor se specializează în artă teatrală și-mi dă câte un ghiont când exagerez. Fiind așa un mare artist, uneori îl ia pe el valul și joacă teatru cu viața mea, în loc să aibă grijă de mine. Nu mă plâng totuși, pentru că devine extrem de comic. El nu are două aripi, nici una singură, ci doar două pene la pălărie, în comparație cu vulpea, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Și de ce? Actorii se trezesc suspendați, aruncați, trași și scăpați în fiecare zi la repetiții, așadar două pene îmi sunt mie de ajuns cât să nu-mi sparg nasul acum sau mai târziu, deoarece visul meu este să devin … muritoare de foame, adică actriță. Eu sper că îngerul meu a știut să șoptească la botez că vrea numele de Carangeluș, de la Caragiale pe care îl admir la fel de mult ca pe Cehov. Carangeluș are un extra ș la coadă, pentru că este mic și tandru. Pentru că este actor, deși s-a trezit șef asupra mea din ultimul deceniu al secolului XX și acum este deja în secolul XXI, el toată ziua bună ziua se costumează în funcție de felul în care mă simt eu. Dacă suntem într-o situație delicată, el își pune pantaloni bufanți și vestă și spune că, odată, demult, a dat mâna cu Queen Victoria. Dacă mă enervez și nu reușește să mă oprească să îi aplic cuiva un scaun în cap, se îmbracă precum un toreador și deodată, aici este greșeala lui, văd roșu în fața ochilor. […] Probabil că în momentul în care aș fi pregătită să-l văd am semăna unul cu altul. Așa că atunci când eu voi fi pregătită și el va fi. Până atunci am să cresc suficient cât să-mi pot permite să-l invit nemțește la o bere, românește la o țuică, englezește la un ceai… […].

– selecție făcută de Marius Conkan, cetitoriu de ajutoriu la atelierul cu îngeri păzitori –

Anunțuri

16 răspunsuri to “Atelierul cu îngeri păzitori (2)”

  1. ora25 Says:

    măi să fie, numai al meu poartă jambiere din zale! incredibil cât de bine îmbrăcaţi sunt ai altora şi cu câte detalii de nuanţe, accesorii, mărci, etc. 🙂

    drept e, scaunul la cap îl ai sau nu, dar nu îl poţi primi aşa orişicum iar o aplicare artificială chiar că n-are rost. cum la fel de inutil s-a dovedit şi tratamentul pe bază de canapea (şi-aia, tot roşie, pentru cazurile în care vezi negru în faţa ochilor). cine n-ar interveni!

  2. mesmeeacuttita Says:

    adevarul este ca imi inchipuiam jambierele din zale, dar purtate la incheietura mainii, ca sa spun drept! cred ca perspectiva mi se trage de la ora 25 cu bratara din puf alb la standul humanitas!

    inchipuie-ti cum ar fi un inger pazitor dus la psihanalist si silit sa stea pe canapea! a propos de canapeaua pomenita mai sus 🙂

    • ora25 Says:

      ar fi foarte fain să mergi „cu îngerul la psihiatru” 😀

      dap, şi manşete din zale e foarte frumos (să-mi ascut nasul cu mâneca, în timp ce spun minciuni) 🙂

      • mesmeeacuttita Says:

        asta-i o tema posibila pentru un exquisite corpse de pomina!
        cu ingerul la psihiatru…

      • ora25 Says:

        pe de altă parte, cred că mult mai în firea lucrurilor este să mergi cu îngerul la raze! 😀

      • mesmeea cuttita Says:

        ultraviolete si infrarosii?

        cred ca ingerii au oasele argintate, asa ca ar fi riscant…

  3. voroncas Says:

    sunt senzationale povestioarele astea. copiii sunt, probabil, o sursa neobosita de fictiuni – deloc involuntare! – si, mai ales, de indrazneala a fictiunii (asta da lucru greu, as zice).

  4. mesmeea cuttita Says:

    yap, petite V, curajul, indrazneala, ei le mai au inca, in timp ce in noi exista in forme expandate sau esfuminate…
    sunt intentionat pretioasa, stiu eu de ce 🙂

  5. coramica Says:

    Cat de umani sunt ingerii prezentati de copii! Eu nu mi-i pot imagina decat ca in icoane…ca atribute umane? Da, veseli, poznasi, stand cu mine la o …cafea, nici chiar la bere.

  6. mesmeea cuttita Says:

    ingerii care stau la cahfea sunt ingeri care stau la taclale, deci nu prea sunt ca in icoane :), intrucat cahfeaua se obisnuieste a fi insotita de vreo tigara …

  7. Marius Conkan Says:

    stiati ca in perioada de inceput a iconografiei ingerii erau pictati fara aripi si aura?

  8. mesmeea cuttita Says:

    unii din noi stiam, altii, ba…
    (ramane de vazut care sunt unii/ altii) 🙂

  9. iarina Says:

    Dacă nici aripi, nici aură, cel puţin o brăţară meşterită de pictor :). Eu am improvizat astăzi una din legătura de la cadorisirea mesmeică – m-am bucurat tare mult pentru ce am primit şi îi mulţumesc.

    Şi tot azi am găsit în scara blocului o pisică – i-am pus numele Treplevisima (l-am schimbat puţin) şi am luat-o acasă pentru o jucăricire copioasă.

  10. mesmeeacuttita Says:

    ma bucur si eu de receptionarea pachetelului si de brataruica, precum si de treplevisima… caci de la pisicile lui Alistair pornire vor mai fi destule zile de joaca!

  11. madalinavarga Says:

    aş vrea să vă intreb dacă nu aţi păstrat cumva originalul sau o copie după povestea mea. am fost în vară la humanitas dar mi s-a spus că au fost luate de studentul care v-a ajutat la atelier şi în eventualitatea că încă mai aveţi povestea aş avea nevoie de ea pentru revista şcolii. vă mulţmesc şi aştept să îmi spuneţi dacă mai pot face rost de ea.

  12. mesmeeacuttita Says:

    cred, madalina, ca toate textele i le-am dat doamnei monica onojescu (asa imi amintesc). eu nu am pastrat nimic dupa ce am facut prezentarea si selectia pe blogul mesmeic!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: