Scrie Profy (35 de ani): Înger livresc … o temă demonică. Cică special pentru profi, că aștia au ochelari groși, plus că citesc cărți groase. Uneori, degeaba. Mi-ar fi plăcut să scriu despre îngerul meu păzitor, da’ nu se poate, că e subiect adjudecat de copii și profii nu mai sunt copii. Deși eu am învățat de la un prinț ceva mai mic că oamenii mari nu pricep singuri nimic. Iar dacă mai sunt și profi… Mă rog. Să încep. Dacă tot am pomenit de el, ar fi un înger de statura micului prinț. Nu-mi plac „mărimile, nici la pantofi, nici la alte cele. (By the way, eu sunt ceea ce se numește Tilincuță)! Să revenim. Așadar, mic la stat, mare la sfat, creativ cum n-ai aflat! Să facă șerpi din pălării și invers, altfel mă plictisesc și-l scot în șomaj. Tehnic. Apoi: să nu fie bucălat și roșu în obraji. Să semene cu Moromete. Etete, nu o să dea bine la intelectualitate, da’ zău, îmi place de el. Endependent și el, hâtru, dar să nu facă politică. Să aibă ceva din aerul lui Lucifer, adică să mai zboare și în jos; sus, uneori e prea aglomerat și e prea mare plictiseala. Să semene cu peștii-banană. Salinger. Îmi place cum sună numele lor. Înger-banană. Nu-i rău deloc. Să aibă ceva din Știm și Ștam. Ăștia sunt doi oameni de muștar care păzesc un băietan, unul dintre băiuțeii fraților Florian. Pam-Pam! Să cânte ca Novecento. Și să nu vrea să plece de la mine cum nu se dădea el dus de pe vapor. Să cânte de câte ori mă enervez, să mă calmez/ să mă distrez/ și alte cele-n „ez”. Să nu fie un Profy (deși, aista, chinuit din Lucrări în verde de Simona Popescu, îmi e chiar simpatic). Adică să nu mă bată la cap cu sfaturi practice de adormit tâmpiții. Eu însămi, pentru păcatele mele, sunt un Profy, așa că unul în familie ajunge. Să fie ca unul din îngerii lui Nichita (crezut de mulți dintre „naivii” cititori de liceu o doamnă „bine”) Stănescu. Adică să bei cu el o cafea, să mai tragi lângă el o înjurătură, să împărțim un fum (de țigară, de poezie, că dă mai bine la intelectuali). Să fie greu de mulțumit, ca și stăpâna lui, poate vom produce mai târziu un alt jurnal, Jurnalul unei femei greu de mulțumit și al îngerului ei și mai greu de mulțumit (Jeni Acterian, mulțam!). Să fie mereu inspirat. Când îmi fug mie ideile, ca acum, să le adune frumos, pe un făraș, și să mi le verse-n cap. Că de-asta e înger păzitor, să mă păzească de prostie. A altora și, mai ales, a mea. Să aibă cel puțin o aripă, mă rog, un fulg de pană neagră. De la întâlnirea haioasă cu diavolul ăla din Cartea-iad, care-i trimitea pe amărâții din carte-n cărți. Mie mi-a fost simpatic. Și cum îngerul tău păzitor trebuie să îți fie simpatic, e musai să fie așa cum vreau eu! Că Goe nu e al meu, nici al nostru, ci al urmașilor urmașilor noștri! Apropo, l-aș prefera în haine de mariner în loc de indecenta aia haină, pardon, pânză albă, cu zulufii de rigoare și bujorii din obrăjori. Dna auctor ne somează, somalezian, să încheiem. Amin! P. S. Dle înger, te aștept să mă ajuți să câștig măcar dorințele alea lichide despre care am auzit, dar de citit n-am citit, altfel, domnule dragă, nu ești bun de nimic! Am zis! Profy.
Mesmeea Cuttita's Blog 
iunie 22, 2010 la 7:00 pm |
ce bune-au fost atelierele astea 1, 2, 3!! foarte ca lumea să citeşti despre îngerii păzitori! mai ales că ei poa la cheremul marelui Chef.
acuma să nu se supere îngeru meu păzitor pe mine, că fac pe grozava şi îl truchez un pic, da uite ce înger păzitor am yo: un înger pazitor care încasează toate loviturile vieţiişaroarei mele, vitaminele si proteinele şi carbohidraţii din cartofii si chesseburgerul si cola de la mac!, oxigenul catifelatus din ţigări, urticaria de la copiii mici (!), funingina din Ciocolată! săracul si bietul de el, grăsanoi, tuşind, scarpinîndu-se şi asa mai departe… si seara inainte de culcare, îl gîdil pînă rîde cu lacrimi de crocodil (sunt uriaşeee!) si adoarme în locul meu!
iunie 22, 2010 la 7:02 pm |
vai, „vieţişoarei” mele trebuia!
iunie 22, 2010 la 7:13 pm |
vai si aiaiai, ingerul pazitor al lui jeniact e postmodern (daca le incaseaza ca un sac de box, asa cum ni se povesteste mai sus), dar reiese ca si jeniact este angel radios pentru cineva, cu vietisoara (sau vietisaroara) sa cu tot 🙂
iunie 22, 2010 la 7:27 pm |
relaţia asta trebuie să fie profytabilă pentru ambele vietăţi implicate, sigur că da 🙂
iunie 22, 2010 la 8:23 pm |
Ma gandesc ca, poate, ne e mai usor, mult mai usor sa vedem ingerii altora. Am tot asteptat si acum, si alta data, dar nu am vazut nici o prezenta; nu m-am gandit decat ca undeva, poate fi o atingere.
Si, totusi, exista ceva care te poate tine pe muchia celor mai ascutie cutite, pe marginea celor mai perfecte prapastii, aproape de cele mai complete fericiri, de lucrurile cele mai definitive. Ceva care asista la toata parasirile si care nu e nici vocea ascunsa, potentiala, poetica, nu e nici umbra ta, nu e nici dublul tau. Poate ca acolo e.
Poate ca intr-acolo se indreapta discursurile noastre lipsite de orice destinatar. Discursurile care, in ascuns, tanjesc dupa dreptatea lor si isi asteapta raspunsul, discursurile care se vor si aprinse si ascete, care vor o aripa neagra si una alba, un picior lung si unul scurt, dinti albi, dar si colti intunecati, vor sa fie si barbat si femeie.
Poate ca e cineva care, in tramvai, in parc, pe strada, sub strada, in padure, pe drum, seara sau dimineata, vine si te opreste si te intreaba cat e ceasul sau unde e cutare magazin si asta te salveaza chiar in momentul acela in adevaratul sens al cuvantului.
Sa fie el printre toate astea?
iunie 23, 2010 la 4:45 am |
de-scribor a pomenit cateva cuvinte esentiale – atingere, muchie, nici umbra, nici dublu, barbat si femeie, cineva. de aici porneste totul in cautarea cu pricina, fie ca-i vorba de un inaripat (o inaripata) sau nu. la urma urmei, angelismul este o stare si o staza, nu materie exacta si lut…
sau daca este si materie, atunci ar putea fi modelata dupa potriva noastra si adaptata 🙂
iunie 22, 2010 la 9:03 pm |
Dna Mesmeea, ma puneti si pe mine printre comentatori? Deci, Profa42: Tocmai m-a pocnit inspiratia in cap si vreau sa imi zugravesc ingerul:
Ingerul meu pazitor as vrea sa fie simpatic, nascut din spuma de mare, dar cu ochii verzi si parul asemeni unei paduri. Sa povesteasca mult cu mine, sa cante ca Elvis Presley, sa manance ciocolata si sa stiu ca e langa mine tot timpul. Sa fie langa mine, dar sa mearga, din cand in cand, la altii, sa-i bucure cu prezenta lui. Ei, si sa ne duca intr-un anotimp deosebit, al cincilea, daca se poate, sa-l inventeze.
iunie 23, 2010 la 4:47 am |
… spun ca lucrul cel mai sanatos este ca ingerul coramic sa cante ca elvis presley si sa manance xocolatl in al cincilea anotimp (a nu se confunda cu al cincilea element) 🙂
iunie 23, 2010 la 6:02 am |
foarte frumos ce a scris describor. ca si in alte dati, de altfel. asa e, ingerul pe care cu totii l-am descris, sussemnata inclusa, era mai degraba o oglinda a frustarilor noastre, a ceea ce am ratat de putin sau de mult sa fim, un elvis, un moromete azi, un noica maine, sau un portret ca al lui dorian gray care sa preia toate noxele psihice si fizice, etc. dar poate ca nu e asa, poate ca el/ea este Clipa care pazeste fara chiar sa-ti dai seama, un minut daca intarziam nu-l mai prindeam pe doctor, un centimetru mai in fata daca eram ma lua pe botul masinii, s.a.m.d. aschia de timp care iti continua cararea sau ti-o opreste, sau ti-o indreapta catre alta directie. cred ca intr-adevar Clipa aceea e un inger. sau un demon.
iunie 23, 2010 la 6:31 am |
daca ingerul este ceea ce am ratat sa fim, asa cum spune anemone, atunci ce si cine este ceea ce nu am ratat?
iunie 23, 2010 la 10:52 am |
Niste taine exista, :), o oricat de stupid ar suna sa spui asta. Si se zice ca fiecare om primeste un inger si ca el e mereu acolo. Copiii, mai ales la tara, sunt sfatuiti de foarte devreme sa nu faca lucruri ciudate (sa injure, sa ameninte cu un cutit, sa fure ceva important…), pentru ca „fuge ingerul de langa tine”.
Poate ca e vorba de un proces (?), de o descoperire continua, iar „angelul” e mediator; daca ar fi sa ma gandesc la o imagine, m-as gandi si la un inger zambitor, care e pe o catedrala din Franta, si la arhanghelul Mihail care vegheaza asupra oraselului de la Mont Saint Michel si la cartea Carului Razboinic, din Tarot, si la Vergiliu al lui Dante, si la Ginsberg care, sub chip de „fiara” felina, calauzeste anume poeti si la personajele nedefinite din toate povestile, la asteptarea lui Godot, la o fiinta de o putere incredibila, care se lupta sa traga de niste fraie teribile, dar care poate performa cele mai diafane gesturi cu putinta. Dar imaginarul asta poate merge la nesfarsit.
Cred ca si cine a ratat si cine n-a ratat sunt in aceeasi masura fericiti; unul ca a vazut, celalalt ca a cunoscut splendida asteptare. Si, cum totul are un corp, zic eu (dupa altii, caci se spune, de atat timp, ca pana si lumina are un fel de materialitate), atunci fiecare va face pe potriva lui.
iunie 23, 2010 la 3:31 pm |
… pentru ca fuge ingerul de langa tine!
frumoasa zisa si adevarata. eu tocmai asta nu voiesc sa se intample, nu vreau sa fuga, ci sa stea prin apropiere, chiar daca nu la vedere 🙂
despre ideea de mediere am putea vorbi mult si bine. despre mesagerie, intercesiune, tranzitie intre ceva si altceva.
cel care vede si cel care asteapta, desi nu vede sau tocmai fiindca nu vede! astfel de rascruci potenteaza imaginatia si tanjirea…
iunie 23, 2010 la 4:14 pm |
fara a dori sa cad in melodramatic, dar daca tot m-am gandit zilele astea la ingerilitate, nu am putut sa nu fiu sensibila la cateva lucruri din jur. intamplarea nefericita face ca de trei saptamani sa imi insotesc mama la un tratament de cobaltoterapie. si acolo stau si ma uit la ceilalti. astazi a aparut un cuplu nou, oameni la 50 de ani, solizi, sanatosi, vioi. si totusi cu o problema. m-am uitat atent sa discern care dintre ei o avea. nu am observat imediat dar in cele din urma am stiut. cel bolnav nu era altfel, nu era mai abatut, mai debil fizic. si totusi era o prabusire de aripi in jurul ei … ca mi-am inchipuit ca ea trebuie sa fie. necunoscand-o dinainte, nu am remarcat imediat ce era diferit. dar era evident ca o parasise ingerul. si ea stia, aflase. Nu era pe moarte, poate se va si vindeca, dar trimitea mesaje … nu noua, ci lui. aflase locul gol, o uitare, un abandon, un capriciu …cine stie.
mi s-a parut cutremurator sa cred ca vad un om fara ingerul lui.
iunie 23, 2010 la 5:04 pm |
ay, anemone, ce poveste teribila!