Atelierul cu îngeri păzitori (1)

Prin urmare, acum două zile am ținut atelierul de scriere creatoare despre îngerii păzitori, cu elevi și profesori. Au scris vreo 30 de făpturi, majoritatea cu umor sau în tușă romantică explicativă. Am selectat patru texte ale elevilor și un al cincilea text profesoral, deși ar mai fi fost și altele de păstrat. Dar nu a fost timp mult, nici de discuții, nici de lectură, nici pentru alte opțiuni, întrucât deja în fața librăriei Humanitas așteptau alți mușterii pentru o lansare de carte.

Nu-mi rămâne decât să postez aici integral ori fragmentar cele cinci texte selectate. Vârstele adolescenților sunt aproximative…

Ce scrie Sonia Bălan (12 ani): Am doi îngeri, Albus și Negrin. Albus e îmbrăcat în blugi albi de la Teranova din Iulius Moll, o bluză galbenă cu păsări și avioane cu o singură aripă. Albus mai are și o vestă albastră fosforescentă, cu buzunare mici și cu cărți, penițe, călimări și pene zburătoare. Fratele său, Negrin, e mai firesc îmbrăcat. Are o pereche de teniși negri cu șireturi albe, un trening negru cu tritoane bleumarin și flăcări roz fosforescente, un tricou gri  pătat cu cerneală și o jachetă neagră. Negrin mai are și un i-pod negru, o culoare firească, cu căști roșii cu verde. Ei sunt frați și nu se înțeleg nicicum. De aceea, Albus apare când port alb iar Negrin când sunt furioasă și îi strâng i-podul până îmi ard pumnii. Vă spun un secret. Albus are o singură aripă, mică de tot, ascunsă pe tricou și camuflată bine. Alt secret e că Negrin e un devorator de cărți. Devorează toate bibliotecile, librăriile și cărțile adulților. Și asta numai fiindcă are o carte electronică. Vă mai spun ceva: am două stilouri magice. Cu stilourile acestea îi chem în ajutor pe cei doi îngeri. Acum știți că am doi îngeri: unul păzitor și unul exterminator.

Ce scrie Matei Nicolae (13 ani): Unii oameni spun că îngerii păzitori seamănă cu persoanele păzite. Ei, bine, în privința mea se înșeală. Eu știu exact cum arată îngerul meu păzitor. În primul rând, este un om oarecare, care însă nu trăiește lângă mine practic, doar spiritual. Este un bărbat destul de înalt, cam de vreo 1,85 m, și este un tip bine, merge la sală…!!! Cred că are o garderobă întreagă, deoarece zilnic îmi apare altfel. Azi, de exemplu, și-a luat faimoșii săi blugi de la Zara, o cămașă în carouri cu gri și argintiu și o pelerină de ploaie. Ca de obicei ne întâlnim în vis. Eu vin cu bicicleta, dar el e tare… vine cu BMV-ul! În privința aspectului, are ochi căprui, păr negru (semi-plete). Este muzician ca și mine, la chitară, pian. Ceea ce este ciudat e că a fost înger păzitor dinainte să mă nasc. Mai exact a fost îngerul lui Jimmy Page, faimosul chitarist. Când l-am cunoscut, mi s-a părut puțin dubios, a venit cu ochelari de soare, cu țigara în colțul gurii, dar se pare că își îndeplinește datoria sută la sută. Mă smulge cu mâinile lui din fața pericolului. Cel mai mult îmi place ceasul lui Rolex, cu ramă argintie. Tot el îmi poartă și noroc, fiindcă este 2 în 1, înger și talisman. În această privință, și-a trimis un ajutor, o păpușă voodoo, pe care am numit-o Prietenaș și fără de care nu știu ce m-aș face. În privința elementelor specifice îngerilor, în loc de aripi a strâns bani și și-a luat un elicopter. Iar în loc de aură are o cască de protecție. O, da, era să uit un aspect foarte important… numele lui este ANDASNE, abreviere de la

Amplificatorul

Neouman

De

Atenție

Sănătate

Noroc

(și)

Energie.

Chiar că aș fi vrut să îl cunoașteți și voi. Mi-am adus aminte: toate sentimentele mele erau de fapt provocate de el. Când plângeam, domnu’ Andasne își usca rufele. Când eram nervos, el făcea pană de curent. Când îmi era cald, el își dădea drumul la centrală. Vorbesc la trecut, pentru că el nu mai este momentan îngerul meu. Este acum îngerul unui băiat bolnav, care are nevoie de el. Dar mi-a promis că se va întoarce.

Anunțuri

24 răspunsuri to “Atelierul cu îngeri păzitori (1)”

  1. FID DeScribor Says:

    Deocamdata, fara cuvinte… Angel si Negrin? Nu e chiar simplu, stiu ei ce stiu… Poate pana termina Mesmeea postarile, poate regasim vreo voce noua din partea celor inaripati…

  2. mesmeea cuttita Says:

    cine stie-cine stie? poate-poate 🙂

  3. Anemone Says:

    Dragii de ei, ce factuali sunt. stiu precis culorile si marcile, sau , ma rog, sursele furnizorilor celesti. cel de-al doilea e clar ruda mai saraca a ingerului…Rolex, BMW, casca, chitara, e un inger cu staif. matei e constient si de caracterul temporar al legaturii cu ingerul, l-a preluat de la unul, il preda la altul. se pare ca nu el si-a ales ingerul , ci acesta pe el. e o alta generatie… expectantele de la ingeri sunt altele…
    apropo, nu am gasit Angelus inca la Craiova. oare ne ocolesc ingerii cu totul?

    • mesmeea cuttita Says:

      copiii acestia se gandesc la ingeri precum niste negociatori!
      ca si cum si-ar negustori perceptiile induse la varsta pe care o au si pe care nu sunt siguri daca ar dori sa o pastreze…

      daca este vreo librarie humanitas la craiova, atunci ar trebui sa fie acolo si angelus (la carturesti, la bucuresti, romanul cu pricina era pus la cartile de … filosofie! librarii probabil si-au inchipuit ca sunt avatarul-terminator al lui andrei plesu :))

  4. coramica Says:

    Doamne, ce imaginatie. Daca stau sa le analizez un pic, Sonia s-a apropiat de modul meu de a vedea lucrurile, cu cei doi ingeri si o singura aripa. Baiatul, in schimb, a adus in fatza un inger care fumeaza, are bani etc… Mi se pare ca ingerul lui are ceva demonic, pleonastic spus, daca ne gandim cum i se spune popular la tigara, iar banul e considerat”ochiul dracului”. Si totusi, el , ingerul, merge la un baiat bolnav. Interesanta imagine!

  5. mesmeea cuttita Says:

    ingerii sunt adaptati si se adapteaza la cotidianul si painea noastra cea de toate zilele – asa si aici.

  6. Anemone Says:

    am facut comanda prin libraria diverta. este o librarie humanitas, dar sufera de alzheimer.

  7. mesmeeacuttita Says:

    🙂 ar trebui sa afle si humanitashii de boala asta apriga si anti-angelica!

  8. ora25 Says:

    😀 eu constat că între mine şi copiii de 13 ani nu sunt prea mari diferenţe; doar aşam, mai diferă brandurile, dar cred că nu m-aş fi sfiit să dotez un înger cu marca preferată de cafea 🙂
    acum mă gândesc la nişte hidro-îngeri, cu înotătoare în loc de aripi. nu ştiu cum dar apar prea rar în preajma apelor, am nevoie de o compensare 🙂

  9. mesmeea cuttita Says:

    priceput cu chicoteli in zori!
    cine-i corabie de aur si are o ora in plus fata de restul omenirii, fireste ca pofteste hidro-ingeri cafegii!

    mai ciudat este ca nimeni, dar nimeni, nu isi inchipuie ingerese! 🙂

  10. ora25 Says:

    îngeroaice 🙂

  11. mesmeea cuttita Says:

    îngerițe 🙂

  12. Valeriu Says:

    Nu scriu rau copiii!

  13. mesmeea cuttita Says:

    spre norocul lor si al nostru, inca sunt sanatosi (imaginatoriu) si nu s-au fanat!

  14. Marius Conkan Says:

    cand am citit textul lui matei nicolae, pe care l-am si selectat in cadrul angeliadei ca fiind primul, am ramas socat de prospetimea imaginilor si de perspicacitatea cu care manuieste limbajul. „Ca de obicei ne întâlnim în vis” – ei bine, mai lejer decat asa, nici un scriitor consacrat nu o putea spune.

  15. mesmeea cuttita Says:

    … asa este, iar eu ar fi trebuit sa precizez in randurile introductive ca selectia a fost facuta de Soporikul Said! 🙂
    o fac acum cu intarziere!

  16. Matei Nicolae Says:

    ….Super idee……Super concurenti…….deci..Super texte !!!

    Am citit cu placere multe dintre creatiile „colegilor mei”…..si, ceea este mai important, am inceput sa va citesc cartea…!
    Ma bucur ca am fost partas la aceasta lansarea de carte si ma simt onorat ca am participat la concurs….sincer, nu m-as fi gandit la o infatisare contemporana a ingerului meu pazitor….!!!:-D

    :-)) MULTUMIM PENTRU TOT :-))

  17. mesmeea cuttita Says:

    🙂 cu placere

  18. Ileana Zirra Says:

    Cred ca pot sa urlu si eu pic dupa Matei Corvin, cum l-am poreclit cu ocazia concursului de proiecte de la Cluj pe don Nicolae, ca a fost super tare la Humanitas la, la, lalalalallalalaaaa lansaaaare! 🙂 Si eu am pus gheara pe alte cateva texte repovestite de diversi, mi-au placut si au cam aplaudat alea doua aripi ale lui Carangelus … daca pot sa-ndraznesc si nu va e cu suparare … in draci ! 😀 (Bata-l toaca !)
    Tre’ sa recunosc ca inca nu m-am apucat de carte ca citeam altceva, dar din cate mi-au sarit mie in ochi, primele pagini, recunosc stilul asta de-a scrie ca fiindu-mi unul drag mie 🙂
    Ah, ah, ce dragut ca mai exista si scriitori draguti si destepti si activi si plini de viata ca Domnia Voastra 😀 (si n-o zic deloc in bataie de joc, adica … pff, sa fim seriosi, dom’le, nu se glumeste cu chestii dintr-astea … !) eh, ca mult ma mai lungesc la vorba cu prostii. Felicitarile mele si astept cu nerabdare zisa mare ieseala, cum e pe toate panourile scris, pana si pe cele ale tembelizorului, a proiectului cu O mie si una de nopti 🙂

    Aloha si bafta multa cu Angelus, nu poa’ sa n-aiba succes. Vorba aia: cu Dumnezeu inainte 😉
    Reverente si joben ridicat d-asupra capataiului.

    Ileana.

  19. mesmeea cuttita Says:

    ehei, ileana, bafta sa fie!
    cat despre marea ieseala, peste vreo cativa ani cu 1001 inainte marsh!
    pana atunci ne jucam pe blog si prin alte parti! 🙂

  20. Matei Nicolae Says:

    Mai…ZARA….asa ne fu vorba….( defapt nu avem nici o vorba)…mi-ai promis ca nu mai folosesti cuvantul ala :-l….Ma rog…
    In calitate de combinatozaur cer sa fiu si eu anuntat cu ocazia Marii Ieseli
    P.S. Poate vii cu „scartaitoarea” sa ne faci o cantare….!!! mai vorbim;)

  21. Ileana Zirra Says:

    Corvinas, cu doi ‘r’, te rog ! Bine, bine, am sa m-abtin, scuzati infaptuirea necugetata 😛
    Vin cu scripca, doar de-mi vei cere !

  22. mesmeeacuttita Says:

    ce-ar fi ca amandoi sa va produceti artistic in chestiunea strutilor de la ferma lui Mircea Dinescu si sa continuati povestirea ramasa in comentarii, rand pe rand?
    in loc sa va ciorovaiti amical si tandru pre aici…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: