John Ruskin către Lady Mount-Temple (despre Rose La Touche)


Pe John Ruskin (1819-1900) l-am citit cu delicii, cândva, cu faimoasa lui carte despre Veneția (The Stones of Venice). Lady Mount-Temple a fost confidenta loială a lui Ruskin, marsupiul în care Ruskin și-a sedimentat scrisorile și dragostea pentru Rose La Touche. Epistola prezentă a lui Ruskin este una ireală (sau parareală) întrucât adoratorul își concepe dragostea ca pe o operă de artă, drept care o teoretizează ca atare. Ruskin s-a îndrăgostit de Rose La Touche în vremea când aceasta era adolescentă, de aici speculațiile murdare care au fost aruncate asupră-i, cum că ar fi avut puseuri de pedofilie. Doar cleveteală și cuvinte ignobile despre părintele teoretic al prerafaelitismului. Moartea prematură a Rosei (la 27 de ani și în condiții ciudate, într-un orfelinat unde fusese internată de familie, fie pe motive de nebunie, fie pe motive religioase) avea, în chip firesc, să-l marcheze pe Ruskin (căruia Rose i-a refuzat cererile în căsătorie, după ce a ajuns la majorat), el însuși murind în stare de tulburare psihică acută mulți ani mai târziu (25 de ani după domnișoara La Touche).

Epistola de față este din 1872, cu trei ani înainte ca Rose să moară. O parte din informațiile mele de acum au fost anticipate într-un comentariu nuclearrric! Isola este numele de alint al confidentei lui Ruskin, distinsa Lady Mount-Temple. În imagini, portretele lui Ruskin și al Rosei La Touche, pe vremea când încă nu înnebuniseră de tot. Precum și două din Madonnele lui Perugino, la care se gândea, probabil, Ruskin când își percepea dragostea pentru Rose ca pe o operă de artă.

My dearest Isola,

The good that you may be sure you have done me remember, is in my having known, actually, for one whole day, the perfect joy of love. For I think, to be quite perfect, it must still have some doubt and pain – the pride of war and patience added to the intense actual pleasure. I don’t think any quite accepted & beloved lover could have the Kingly and Servantly joy together, as I had it in the ferry boat of yours, when she went into it herself, and stood at the stern, and let me stop it in mid-stream and look her full in the face for a long minute, before she said „Now go on” – The beautiful place – the entire peace – nothing but birds & squirrels near – the trust, which I had then in all things being – finally well – yet the noble fear mixed with enchantment – her remaining still above me, not mine, and yet mine.

And this after ten years of various pain – and thirst. And this with such a creature to love – For you know, Isola, people may think her pretty or not pretty – as their taste may be, but she is a rare creature, and that kind of beauty happening exactly the kind I like, – and my whole life being a worship of beauty, – fancy how it intensifies the whole.

Of course, every lover, good for anything, thinks his mistress perfection – but what a difference between this instinctive, foolish – groundless preference, and my deliberate admiration of R, as I admire a thin figure in a Perugino fresco, saying ‘it is the loveliest figure I know after my thirty years study of art’ – Well – suppose the Perugino – better than Pygmalions statue, – holier – longer sought, had left the canvas – come into the garden – walked down to the riverside with me – looked happy – been happy (- for she was – and said she was) – in being with me.

Was’nt it a day, to have got for me? – all your getting.

And clear again  – I am no worse now than I was, – a day or two more of torment and disappointment are as nothing in the contained darkness of my life. But that day is worth being born and living seventy years of pain for.

And I can still read my Chaucer, and write before breakfast letters – Mad, or dead, she is still mine, now.

Mica Addenda

Toată demonstrația frisonantă a acestei scrisori are vârful de atac în concluzia impetuoasă: Mad, or dead, she is still mine, now. Într-adevăr.

16 răspunsuri to “John Ruskin către Lady Mount-Temple (despre Rose La Touche)”

  1. nuclearrr Says:

    Ei, chiar daca am spus eu cate ceva in avanpremiera, vorba mea nu a micsorat cu nimic impactul prezentarii mesmeice!

    Ar fi o greseala grosolana sa spunem despre Ruskin ca a fost pedofil; cu atat mai mult cu cat el vorbeste despre „o admiratie de-li-be-ra-ta” pt Rose. Ea era „fiinta rara”, care punea in miscare o emotie superioara, inrudita cu cea artistica.

    Pentru ca secolul nostru cunoaste -mai degraba- perversiunile sexuale decat complexitatile sufletesti, e grabit in afirmatii , cinic si nelamurit. E bine sa privim in urma si sa ne molipsim, dupa puteri, de stilul vietii sentimentale , pe care l-au incarnat, cu intensitate maxima, personaje ca John si Rose.

    Ma intreb de ce l-a refuzat ea, am impresia ca parintii au internat-o cu forta, se purta pe atunci, vezi Camille iubita lui Rodin, si cum poti rezista un sfert de veac in tulburare psihica; nu stiu daca trebuie sa legam neaparat nebunia de relatia lor, -are grija sl Freud:)-dar o putem considera un catalizator.

    E tulburator finalul. Bietul om. O are nebuna si moarta. Dar o are pe vecie…

  2. mesmeea cuttita Says:

    nu prea mai am ce adauga, nuclearrr a comentat la tinta!
    🙂
    (da, si eu m-am gandit putin la camille claudel!)
    cat despre nebunia ca liant (punte), oh, destul de multe s-ar putea specula aici si acum!

  3. nuclearrr Says:

    Si nu indrazneste Mesmeea sa speculeze?:)

  4. mesmeea cuttita Says:

    ma gandeam ca, poate, nebunia a fost un soi de medium pentru pasiunea aceasta (de opera de arta) a lui ruskin! iar nebunia rosei (inainte de moarte) a incununat pasiunea lui ruskin, facand-o stralucitoare, desi un pic patologica (evident, si eu resping acuzele aberante de pedofilie aduse acestui individ foarte rafinat si simtitor, de fapt, dar la fel de adevarat este ca m-a frapat empatia lui la 39 de ani pentru fetita de 9 ani).

    undeva am citit ca ruskin si-o imagina pe rose la touche ca pe sfanta ursula din picturile lui carpaccio (am vazut de mai multe ori la venezia picturile cu pricina la muzeul academiei, fara sa am habar de rose la touche).
    patimile sfintei ursula sau patimile rosei la touche?!

  5. nuclearrr Says:

    Vrea Mesmeea un caz- izbitor -de asemanator?
    Autorul lui „Alice in tara minunilor”!

    Nici eu nu inteleg prea bine empatia unui barbat matur pt o copila, dar cateva explicatii tot gasesc. Imi vin acum in minte consideratiile lui Gombrowicz legate de atractia umana pt imaturitate, cum ca ea ne „invata” …
    Sau un personaj tulburator din „Fii si indragostiti” : Miriam, fata care traieste pasiunea exclusiv la altitudine idealistica, intr-un fel straniu care il deruteaza pe Paul.

    Poate ca nu o imagina; daca se vorbeste despre mania religioasa a tinerei La Touche, nu este exclus ca ea traia fervoarea asta religioasa inca din copilarie; o traia si traia prin ea; de aici pana la a-i gasi un corespondent pictural si istoric nu mai era decat un pas.

    Daca ea l-o fi iubit, atunci a fost o miriam-izata; il adora, dar nu avea nevoie de el si de o viata obisnuita langa el. O cred si ..cioraniana avant-la-lettre..

  6. mesmeea cuttita Says:

    fireste ca ma gandisem la lewis carroll…
    in cazul lui LC au fost chiar mai mult fetite (adorate) pe rol, de aici acuzele intense si nelinistea parintilor!

    repet, insa, nebunia este cea care ma face sa starui in relatia ruskin-rose la touche, chiar daca fiecare dintre nebunii a fost independenta si doar contextul a legat-o pe una de alta, iar nu patologia…

  7. nuclearrr Says:

    Adica nebunia a fost culoarul?
    Oriunde se dezvolta o sensibilitate (dupa formula lui Caragiale), a simtirii monstruoase, de mare amplitudine, dragostea e de-a dreptul opera de arta, ca si subiectul dragostei in sine.

    „Nebunie” e sa crezi in Dzeu, iar nebunia asta-in afara oricarei logici pamantesti, confera o anumita aura, o stralucire speciala; ea, religioasa, el artist. Cred ca a fost intalnirea a doua sensibilitati paroxistice, care au rezonat profund.

  8. nuclearrr Says:

    Impreuna ar fi fost varianta ecumenica Scott-Zelda.

  9. mesmeea cuttita Says:

    nebunia-culoar, da!

    si inca o data da pentru cu totul altceva (sugerat, de altfel, de nuclearrr) – pentru formula sfintilor numiti „nebuni pentru Hristos”(Simeon, Ioan, Isidor, Andrei, Macarie, Toma, Luca, Nikon, Eutihie, Teofil si destui altii)!

  10. nuclearrr Says:

    Ma folosesc de un citat din Cioran:
    ” Si on me demandait de resumer le plus brievement possible ma vision des choses, de la reduire a son expression la plus succincte, je mettrais a la place des mots un point d’exclamation, un! definitif.” 🙂

  11. mesmeea cuttita Says:

    🙂

  12. Anemone Says:

    Julian Barnes a castigat Booker-ul 2011 cu ‘The Sense of an Ending’. Cand ni-l aduci la taclale?

  13. mesmeea cuttita Says:

    hmmm, as pofti, desigur! un Barnes oricand!
    dar acum citesc cu chiu-cu-vai Curcubeul gravitatiei (Pynchon) si cred ca imi va lua inca vreo luna…
    (bine te reaud, Anemone) 🙂

  14. Anemone Says:

    Am fosnit de mai multe ori prin preajma-ti, ti-am urmarit tacuta si ganditoare plecarile,,dar mai ales revenirile. Cand am vazut de dimineata castigatorul, m-am bucurat intai si-ntai gandindu-ma cat de aproape ni l-ai adus aici, pe blogul mesmeo-julianic.
    Si eu ma bucur ca sunt iar aici. 🙂

  15. mesmeea cuttita Says:

    anemonegraciasss

Lasă un răspuns către mesmeea cuttita Anulează răspunsul