arteziana
mestec ceară mestec pene cu urme de limfă
cumpăr păr cumpăr demoni tineri cu limba dulce-acrişoară
îi şlefuiesc doar ca să le tai mâinile şi părul
nu mai vreau nimic de la înălţimile lor bolnave
nici bijuterii de aristocrată cu ochii scoşi
nici pustiuri în care pubisul i-o melancolică siberie despicată
nu poftesc nici bătrâneţea lor cu piele de ghepard în confetti
vreau să îşi taie singuri limba să o agaţe în piaţa publică
să facă din ea tăciune scrijelit la rădăcină
să se-nvelească în ziare murdare la moartea mea prematură
să cânte sonate cu dinţii sidefii şi unşi cu lac de unghii
să îşi blagoslovească măruntaiele ca nişte safire încornorate
fiindcă mi-au pus diadema spurcată pe creştet
mi-au pus-o cu demenţă ceţoasă în nări şi în vene
ca un ştreang ca o eşarfă de cadmiu ca un şnur violat în mătase
nu mai vreau catgut pentru cusături în creier
vreau doar giulgiul meu din dantelă de salamandră
cu o coastă de-argint vreau să ies din lumea aceasta
să cânt la trombon despre perversităţi abolite şi obiecte diafane
în patul meu se odihneşte un alcool aprins în subterană
o baie turcească blestemată de materie acostată
am un pian între şolduri legat cu bice din piele de cal
la nuntă beţivii vor scrâşni cu biberoane pipărate
muzicanţii vor zvoni despre lepre ciumate şi bube de plastic
ultradumnezeii vor venera gunoaiele şi scursorile
eu voi fi departe cu spume la gură o necreştină de gumă
o vrăjitoare ascunsă-ntre resturi omeneşti scintilante
eu voi fi departe doar cu mistica crimei şi a pedepsei
a toporului care iubeşte enorm gâtul pe care îl taie
prăpastia e aici cuminte fierbinte zornăitoare
cumpăr păr pentru peruci îl mestec îl mănânc
mă-nec şi pier cu un oftat de-arteziană şi de fetişcană.
Mesmeea Cuttita's Blog 
octombrie 19, 2008 la 4:15 am |
un cufar cu tot felul – de leonor fini.
octombrie 19, 2008 la 4:21 am |
E un nou poem?? oare esarfa de cadmiu vine de la discutiile noastre bizare despre elementul respectiv? Poemul e tare baroc, deci pe gustul meu, cu bombardament de imagini la cub, dar cineva ar putea face niste obiectii privind obscuritatea lui hieroglifica si ar putea sa te intreaba: ce este, sau mai bine, cum este un giulgiu din dantela de salamandra?? Este un vers aparent incifrat care m-a frapat mult, spu aparent incifrat fiinsca eu am explicatia mea… dar inca nu ti-o spun.
octombrie 19, 2008 la 12:27 pm |
e ultimul poem pe care l-am comis pina acum. cadmiu are legatura cu discutiile noastre, asa este, alpha. barochismul poemului e doar aparent, insa. obscuritatea (non-baroca) este intentionata, dar decriptabila, totusi, pentru cine are ochi sa vada si urechi sa auda.
giulgiul din dantela de salmandra tine de o posibila alchimie, nu-i asa? care-i interpretarea ta? sint curioasa…
octombrie 20, 2008 la 6:38 am |
unele poeme sunt, cred, poeme-scut, adica nu doar apara, ci au forta specifica de ricosare. poate ca alhimia e de data aceasta una violenta, preaplina simultan de toate arderile, ca sa conduca mai repede catre explozia ultima. o explozie acvatica, mi se pare. dar pentru ca aici este vorba de o alchmie nu doar personala, ci si adresata, as tacea, ca sa las lucrurile sa meraga acolo unde au fost indreptate sau incolacite.
octombrie 20, 2008 la 6:46 am |
Inainte de toate as vrea sa-i explic celorlalti toata povestea cu „cadmiu”. Mesmeea a scris, de acuma cativa ani, un poem, tradus si in limba engleza, intitulat „Ingerul Zet”, care incepe asa „paianjeni fara cruce ca sulfoseleniura de cadmiu se catara pe mainile mele”. Eu am fost izbit imediat de prezenta „sulfoseleniurei de cadmiu” fiind foarte atras de lumea minerala si de compusurile chimice cu nume ciudate si hipnotice. In plus si eu aveam niste „ciocuri de cadmiu” intr-un poem afisat pe blogul meu. Deci m-am intrebat care era sensul „sulfoseleniurei” de cadmiu la Mesmeea. La mine cadmiu tinea de fragilitate fiind un element toxic, daca esti intoxicat de el oasele ti se sparg ca gaoace :(. Mesmeea imi spunea ca compusul respectiv din cadmiu, sulf si seleniu, o facea sa se gandeasca mai degraba la niste „aripi mari”…In realitate sulfoseleniura de cadmiu, fiind un compus folosit in vopsele „oranj”, nu este decat un element de tranzitie, deci metaforic alchemic, aflat dintre sulfura de cadmiu (galben) si seleniura de cadmiu (rosu)…Deci „cadmiu oranj” reprezinta un fel de trecere de la mater-materia solara la aceea rubedo atat de ravnita de Mesmeea… Fireste aceste asociatii nu erau cunoscute constient de Mesmeea, dar sigur ea le cunoastea inconstient, interesant mi s-a parut si faptul ca poeta a legat magic sulfoseleniura de cadmiu cu paianjeni, insecte apartinand la bestiar lunar, fiindca dupa cum stim bine si Luna se afla mereu sub zodia metamorfozei si a trecerii. Asa stau lucruri cu cadmiu… deci o esarfa de cadmiu ar putea fi numai o esarfa oranj… sau, fiind tocmai diadema spurcata pe crestet, ar putea fi simbolul unei alchimii ratate in care „regina” operei a fost incununata nu cu aurul ci cu un aliaj aurul-cadmiu, deci cadmiul a „spurcat” aurul din rubedo finala (asta se si justifica realistic vorbind fiindca uneori aurarii folosesc un aliaj cadmiu-aur, dar aliajul este impur, deci o „diadema spurcata”). Privind „giulgiul din dantela de salamandra”… iti voi spune in postarea viitoare pentru ca acuma trebuie sa fug… dar stay tuneddd!!
octombrie 20, 2008 la 11:57 am |
In acest poem spui ca vrei numai „giulgiul tau de dantela de salamandra”… aceasta este imaginea care m-a frapat mai mult in textul tau. Fireste ca tine si ea de alchimie, asa cum tine de alchimie imaginea esarfei de cadmiu. Salamandra apartine de fapt bestiarului alchimic. Bestiarul ruxandrian este foarte dezvoltat si poate fi impartasit in mai multe feluri de bestiar… langa bestiarul agresiv (constituit mai ales de feline: leu, pantera, jaguar, ghepard…) este un bestiar mai exotic si excentric (flamingo, paun…) si un bestiar mai alchimic (salamandra) si samanic (lupoaica). Dar ce inseamna ca vrei un giulgiu de salamandra? Patimasii alchimiei stiu bine care este legatura profunda intre Opera magna si salamandra, ea este simbolul pietrei filosofale, al operei au rouge, al rubedo-ului, al sulfurului necoructibil… deci „giulgiul de salamdra” poate sa insemne chiar faptul ca iti doresti trecerea finala si definitiva (reprezentata la nivel metaforic de giulgiu) la rubedo. Din acest punct de vedere „giulgiul” ar fi lipsit de semnificatia sa funebra si ar fi transfigurat pozitiv insemnand numai „starea definitiva si finala a cuiva”… Dar in acest poem ma gandesc ca poate s-a sedimentat si o alta semnificatie a salamandrei, nu doar cea alchimica. Salamandra e o fiinta embrionara si „arhaica”, ca si broasca, peste, s.a.m.d., caracterizata de o raceala proverbiala ea se pune ierarhic la un nivel ontologic „larvar” si hibrid (la granita intre pamantul si apa). De fapt, intr-un mod paradoxal, salamandra, care in alchimie este metafora pietrei au rouge, este si o metafora a ne-arderii si a mortii deoarece sunt legende care spun ca ea nu poate sa arda in foc, dimpotriva il stinge… Deci poate ca, in acest sens, ne-arderea salamandrei ne duce inca o data spre o alchimie ratata fiindca raceala ei (si giulgiul legat mortului tocmai sporeste aceste referinte cadaveric-glaciale ale animalului respectiv) impiedica transmutatia si trecerea spre rubedo, care este caracterizata nu doar de culoarea rosie dar si de un fel de incandescenta imposibila de atins intr-o fiinta cu sange rece ca salamandra… Ai citit poemele dedicate salamandrei ale lui Yves Bonnefoy?
octombrie 20, 2008 la 12:47 pm |
alchimie adresata – spune florin (un alt florin decit de-scribor?). poate, oare, alchimia sa foloseasca nu doar utilizatorului, ci si destinatarului, mai ales atunci cind mesajul este aproape exorcizator…?
despre alchimia ratata vorbeste apoi alpha. si bine pricepe el. fiindca-i o alchimie esuata in „arteziana”. indiferent ca este cadmica sau nu. mie imi place puterea cuvintului cadmiu, ca o cheie veche si inscriptionata. (despre istoricul cuvintului cadmiu in poezia mea a comis alpha aici o intreaga exegeza care m-a lasat bouche-bee!).
explicatia lui alpha legata de giulgiul din dantela de salamandra este destul de exact. am avut in vedere asa ceva, dar nu m-am gindit la o hermeneutica atit de sofisticata. nu l-am citit pe yves bonnefoy cu poemele salamandrice, ci cu alte poeme.
salamandra mea este cu siguranta si definitiv alchimica. dar aici ea este cumva o salamandra blocata, paralizata… de unde un anumit impas de continut al poemului. impas solutionat, poate, prin finalul lichid.
octombrie 20, 2008 la 1:20 pm |
Da asa am crezut si eu cand ti-am citit acele versuri, este vorba de o salamandra alchimica dar blocata si paralizata, fixata in imobilitatea ei eterna din pricina absentei de caldura… Ceea ce spui mi se pare interesant si pentru ca nu face decat sa confirme puterea arhetipurilor si faptul ca exista realmente un inconstient colectiv, fiindca nu esti singura care a priceput salamandra ca un fel de alchimie blocata… Postez un poem salamandric al lui Bonnefoy cu o salamandra paralizata…
La salamandre surprise s’immobilise
Et feint la mort.
Tel est le premier pas de la conscience dans les pierres,
Le mythe le plus pur,
Un grand feu traversé qui est esprit.
La salamandre était ŕ mi-hauteur
Du mur, dans la clarté de nos fenetres.
Son regard n’était qu’une pierre,
Mais je voyais son coeur battre éternel.
O ma complice et ma pensée, allégorie
De tout ce qui est pur,
Que j’aime qui resserre ainsi dans son silence
La seule force de joie.
Que j’aime qui s’accorde aux astres par l’inerte
Masse de tout son corps,
Que j’aime qui attends l’heure de sa victoire,
Et qui retient son souffle et tient au sol.
octombrie 20, 2008 la 1:22 pm |
Poemul respectiv este „Le lieu de la salamandre”, publicat in „Du mouvement et de l’immobilité de Douve” (1953).
octombrie 21, 2008 la 3:53 am |
Este acelasi Florin. Irina, de fapt. Si da, cred ca rostul alchimiei poate sa fie si acesta, mai ales că, asa cum vad, in poem conteaza prea putin combinatiile de elemente, simbolismele lor. Ca si pentru alchimistii care au pus la cale una si alta, poate interveni blocarea in propriile formule, unii dintre ei au tot tesut in jurul lor o panza si un univers teribile, dar care, in cele din urma, le-au sufocat aspiratiile vitale. Eu citesc aici in poem si un fel de cutezana complexa, de tipul celor indiene, care cunosteau de pilda arta mineralogiei si altele asemenea, iar salamandrele, cadmiul si celelalte sunt pur si simplu lucruri care aici au fost eliberate de sensul lor primordial. Este gestul pe care il fac cei ce intra adanc in unele lucruri, numai asa isi pot permite anume tainice extravangante sau poate extra-vagante; sunt si un fel de luare in raspar a lucrurilor, ceea ce e bine, pentru ca altfel ar interveni sufocarea; sufocare de altfel provocata si asumata in acest text, aflam, artezian.
octombrie 21, 2008 la 2:13 pm |
alpha, atunci nu imi ramine decit sa ma salamandrizez…
de-scribor, extravaganta este formula mea, desigur, iar alchimia adaptata nu poate fi decit extravaganta, cu focuri de artificii si arteziene!
octombrie 21, 2008 la 3:04 pm |
Sunt niste trairi fotografice care, odata cu relectura poemului, imi aduc in interior imaginile lui Gregory Colbert (marturisesc, lucru straniu(. O intindere oculta a pielii salamandrei peste sufletul-cadmiu (expresie pe care am folosit-o in cateva scrieri si poeme; m-a bucurat intalnirea alb-argintie de aici). Un vortex reiterat la fiecare traire alchimica.
octombrie 22, 2008 la 7:20 am |
Ma bucura de epifania Iarinei… aparuta ŕ l’improviste si nu stim bine de unde, cine o fi??… are si cateva versuri bune, si ar fi interesant sa-i citim scrieri cu salamandra si cadmiu… nu credeam ca mai erau poeti obsedati de cadmiu! Intr-adevar e ceva foarte original deci sigur impartaseste sufletesc ceva si cu mine si cu mesmeea.
octombrie 22, 2008 la 2:16 pm |
ashes and snow este si unul din filmele percutante estetic pe care le gust si eu, iarina, sa fie intr-un ceas bun! „o intindere oculta a pielii de salamandra”, hmmm, daca lucrurile stau intr-adevar asa, atunci sint norocoasa!
alpha care e marcat de cadmiu si salamandre, bag seama ca rivneste sa molipseasca publicul cititor cu astfel de substante alchimice!