Negru-lucios
Mi-i închipui pe îngeri cu părul până la tălpi, negru-lucios, uns cu untdelemn, iar nu blond şi cârlionţat. Dar pielea lor să fie alb-strălucitoare, scintilantă până în unghii, ca laptele de cocos. Altfel decât ei, eremitzii deşerturilor au pielea tăbăcită şi părul scămos. Nu cred în povestea aripilor, ci mai degrabă în acel păr lung care poate să zboare. Îi şi văd pe îngerii aceştia ai mei, înfoiaţi şi răcoroşi. Îi văd legănând în părul lor pe cei pe care îi adulmecă şi răsfaţă. Părul lor fâlfâie verzui întunecat ca frunzele de palmier, cuibărind înăuntru trupurile mângâiaţilor. Ce tainic ar fi fost să mă sprijin de şoldurile unui înger şi să atârn năucă în părul lui ca într-un hamac, în care să mă legăn până ce vârfurile picioarelor mele ar fi atins bolta cerului.
Mesmeea Cuttita's Blog 
octombrie 16, 2008 la 10:56 pm |
leonor fini si un pieptanat suav.
octombrie 17, 2008 la 5:16 am |
Trico-obsesia ta mai continua sa rodeasca. Imi place formula asta concentrata de poem in proza (sau de proza poetica), ste o formula centripeta, tot este bine asezat ca o panza de paianjen in jurul unui nucleu care este reprezintat de acel par negru si lucios… Inca o data ingerii tai sunt senzualizati sau chiar sexualizati, dar in acelasi timp spectralizati… nu aripi conteaza la ei ci parul senzual si invaluitor. Acest poem-nucleu imi face sa ma gandesc la o discutie pe care am avut-o noapte trecuta, despre parul lung si negru, despre pielea alba lucioasa, despre carne frageda de barbatus proaspat, despre ingeri si demoni, si imi face sa ma gandesc la Michel, o ipostaza a acestor ingeri ciudati care o obsedeaza si pe Mesmeea.
octombrie 17, 2008 la 5:43 am |
ca ingerii mei vor fi fiind senzualizati, nimic de zis, asa este. dar ei sint, totusi, ingeri, adica ne-indemonizati sau des-demonizati. obsesia parului (negru, in cazul meu) nu e singulara, cu siguranta, iar eu nu detin omnipotenta asupra unui asemenea simbol…
fragmentul postat este din „tricephalos”, deci a fost publicat in cartea mea din 2002.
octombrie 17, 2008 la 7:17 am |
irrul zice: da, dar este ceva foarte trist, aici. Si eu cred ca ingerul, si nu doar cel desmeic, are parul negru si mai ales lung si poate ca si plange in el, macar pentru cine are in paza.
octombrie 17, 2008 la 8:41 am |
nu cred ca e vorba aici despre ingeri pazitori. dar nici despre ingeri innegurati nu e vorba. ci doar despre ingeri bruni, cu parul pina la talpi. oarece tristete exista, desigur, ca intotdeauna in chestiunile ingeresti si neomenesti.
octombrie 17, 2008 la 8:42 am |
mi-i inchipui pe cei cu par negru absconsi, ceremoniosi..
octombrie 17, 2008 la 8:46 am |
apple m, hopa-mitica, simpatica aparitia-i pe nepusa masa, absconsi sa fie ingerii acestia, daaaa, insa nu ceremoniosi. ceremoniosii sint plictisitori!
octombrie 17, 2008 la 9:09 am |
Mi-i vimaginez pe ingeri draguti si poznasi, buni si iubitori, simboluri ale puritatii
octombrie 17, 2008 la 10:45 am |
Inger cu par negru si pielea alba = demon. Pentru ca frumusetea demonica este de netagaduit, pentru ca tocmai in decandenta sta o oarecare omnipotenta care fascineaza. Iar „sold de inger”, ei bine, acolo sta formula senzualitatii fantasmagonice.
Si spuneati ca este un fragment din 2002, asadar o simbolistica launtrica deja istorica, dar ce se intampla atunci cand aceste aparitii prind viata si incep sa bantuie?
octombrie 17, 2008 la 11:29 am |
ingerii mei cu par lung si negru sint ai mei si atita tot. nu sint nici buni, nici rai. asta-i explicatie minimala pentru didi.
pentru michel – nu sint demoni cei despre care am scris eu, ci des-demoni eventual. decadenti? poate. putin. solduri au dreptul sa aiba si dinsii, cit de cit, fiindca au totusi un soi de trupuri. pohetul nostru national zicea intr-un manuscris cam asa – „in corp de inger sufletul diform” (oare cui i s-ar putea aplica zisa aceasta?)
cit despre aparitii – ele oricum incep sa bintuie indiferent ca imi inchipui eu ingerii cu parul lung pina la talpi si bruni, indiferent ca si-i inchipuie altcineva altfel decit mine!
octombrie 17, 2008 la 3:13 pm |
Frumosi ingeri, zamisliti din cuvinte.Asa, ca niste emotii cu parul lung si negru, ca niste iluzii cu pilea alba. Totusi, inteleg ca ei mangaie pentru a fi mangaiati.
octombrie 17, 2008 la 10:30 pm |
parul lung si negru si eu l-am avut cindva. dar fara sa fiu inger din acesta.
octombrie 18, 2008 la 10:14 am |
Atunci n-ati fost, dar acum poate va suprapuneti naturii ingerilor pe care-i descrieti. Nu va cunosc viziunea. Mi-am amintit doar de Plesu si de „dublul ceresc al omului”. Chiar si de Cioran, cand ne scria ca singura confesiune sincera e atunci cand vorbim de altii (de alti ingeri, zic eu).
octombrie 18, 2008 la 1:15 pm |
ar fi mingiietor sa fie asa cum spune iarina, dar nu stiu daca este asa. nu prea cred.
octombrie 18, 2008 la 1:37 pm |
eu ii vad pe ingeri semanand cu niste papusi fara par sau cu niste baietei retardati care isi cauta creierul.
octombrie 18, 2008 la 2:10 pm |
papusi fara par? spooky definition!