Entry for January 27, 2008


Hotelul alb şi peştele-sabie

biblioteca stranie ( 3)


Cazurile Anna O. şi Dora sunt faimoase pentru psihanalişti şi pentru amatorii (degustătorii) de psihanaliză: cele două femei au fost pacientele esenţiale şi pilduitoare (datorită inteligenţei şi sensibilităţii lor aparte, dar şi datorită bolii lor, isteria) cu ajutorul cărora Sigmund Freud (într-unul din cazuri, în colaborare cu Josef Breuer) a fost apt că lanseze pe piaţa culturală de idei şi să impună ştiinţa şi, în acelaşi timp, arta psihanalizei. Romanul lui Donald Michael Thomas (mai cunoscut ca D. M. Thomas), Hotelul alb (publicat de Editura Humanitas şi transpus în româneşte de poetul Mircea Ivănescu), are ca premisă tocmai aceste cazuri (deşi mai degrabă Dora este, cred, materia principală pe care se bazează, imaginar, romancierul britanic, fascinat de personalitatea lui Freud şi în alte proze ale sale), care îi îngăduie autorului să concretizeze fantasmări ritualice în construcţia sa epică.

Această carte nu ar face neapărat figuraţie în cadrul unei rubrici precum cea intitulată „Biblioteca stranie” doar pentru că porneşte de la personalitatea eclatantă a bărbosului Freud şi de la pacientele acestuia, scormonite în mintea şi în sufletul lor; există ceva aparte care individualizează romanul lui D. M. Thomas, iar acest aparte constă în epicizarea în trombă a fantasmelor. Hotelul alb narează şi concentrează viaţa unei femei bolnave de isterie, cu toate urcuşurile şi coborâşurile ei, ca un bildungsroman al unei maladii explicitate pe îndelete. Din acest punct de vedere, construcţia este tipică. Nu aş pleda, însă, pentru această carte în totalitatea ei, ci doar pentru două dintre capitolele sale, unice ca realizare şi scriitură: Don Giovanni şi Jurnalul de la Gastein. Don Giovanni este transpunerea într-un lung poem delirant a fantasmelor sexuale concentrate ale Lisei Erdman (personajul-cheie din Hotelul alb): este curajos faptul că D. M. Thomas încearcă o asemenea breşă în arhitectura sa epică, cu toate riscurile pe care lirismul le-ar putea aduce, mai cu seamă în deschiderea cărţii sale. Poemul este întru totul ieşit din ţâţâni, pentru că este o spovedanie în scop psihanalitic, prin urmare încalcă destule tabu-uri (dacă nu cumva pe toate) legate de sexualitatea feminină şi de raportarea acesteia la cea masculină. Poemul este, însă, programatic adresat lui Freud, tocmai spre a fi deconstruit şi priceput cu toată simbolistica sa periculoasă. Este o fişă lăuntrică de lucru, care pregăteşte terenul pentru incredibilul capitol următor, cel mai spectaculos al cărţii: Jurnalul de la Gastein.

Incendii, avalanşe, înecuri, sexualitate debordantă şi frenetică (plus cutumele încălcate cu voluptate, adică sex oral, anal, sex cu sânge, lactaţie mamară sexuală), toate aceste elemente pigmentează mareea delirantă a jurnalului ţinut de mintea bolnavă a Lisei Erdman, la hotelul alb. Magistrul Freud va decamufla imediat delirul ca trofeu al pacientei sale (vorei e non vorei, pare să spună provocatoarea Lisa, jucându-se cu propria ei minte, dar şi cu mintea celebrului psihanalist): hotelul alb este pântecul mamei (dar poate fi şi pântecul oricărei femei care problematizează sexualitatea neliniştitoare!). Nimic trivial, însă, în transcrierea (inconştient insolentă a) halucinaţiilor Lisei Erdman, ci doar teribile pagini de proză sută la sută, scrise cu îndemânare aproape genială (psihologic şi stilistic) de D. M. Thomas. Singurul meu regret este acela că nu tot romanul este redactat astfel, ci doar o treime din el!

Ca de obicei, închei prin a indica fraza cea mai frumoasă. Aş fi putut cita mai cu seamă propoziţii simple, întrucât D. M. Thomas nu mizează pe nuanţe ample, învăluitoare, ci pe concizie. Dar voi face altceva, o voi lăsa pe Lisa Erdman să vorbească într-un fragment din aluvionarul poem Don Giovanni (redat, însă, aici în proză, nu în versuri, precum în roman). S-o ascultăm, prin urmare, pe Lisa: „Când am adormit în sfârşit, eram o Magdalenă, un chip cioplit la prova unui vas croindu-şi drum prin ceaţă, şi cu un peşte-sabie înfipt în mine pluteam semeaţă în vânt, sorbind furtuna boreală, pândindu-i licărirea tulbure, domoală, în gheaţa moale acum balenele parcă plângeau şi ácele subţiri ale corsetului mi se-nmuiau şi nu mai desluşeam vântul din zbaterea înceată a câte unui trup de balenă legănându-se ca beată în şirul infinit de spinări albe”. Dixit.

3 răspunsuri to “Entry for January 27, 2008”

  1. Mesmeea Says:

    imaginea este, fireste, din Leonor Fini (devenise stringent sa compensez cumva figura automutilata de la postarea anterioara).

  2. Blanche Fleur Says:

    Puteti adauga la bilioteca stranie cartea „Batranul si lupii”de Julia Kristeva.

  3. Mesmeea Says:

    lista mea de „stranietati” are deja vreo 25 de titluri, dar cred ca in final s-ar putea sa ajung la vreo 100, daca nu mai mult (asa ca o putem adauga si pe Kristeva, desi marturisesc ca imi este cam antipatica autoarea).
    de fapt ar fi stimulant ca toti aceia care citesc si simpatizeaza cu „biblioteca stranie” a mesmeeii, sa isi trimita sugestiile si sfaturile de lectura in aceasta privinta. fie ca „biblioteci stranii” individuale, fie in vederea achizitionarii electronice a unei „biblioteci stranii” colective (nu resping deloc un asemenea proiect, fiindca este ambitios in sens borgesian, desi eu am incheiat-o cu borges pe cind aveam 22 de ani!).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: