Holy Motors

Holy-Motors-1

 

Holy Motors (în regia lui Leos Carax), un film straniu cu asupra de măsură, în care carnavalescul nu este unul ca oricare, ci tăiat cu bisturiul și necicatrizat. Rană vie, adică.Aici măștile sunt niște punți între stări și vieți (ori morți) și nu contează decât în ipostaza lor efemeră și aiuritor de șocantă. E un film nu neapărat franțuzesc, cât esperanto. Și mi-a adus aminte, în chip solipsist (parțial), de American Beauty.

holy-motors04

Deocamdată nu pot să revăd filmul, fiindcă e o peliculă sățioasă, dar poveștile dinăuntrul său mă bântuie tihnit, acesta-i paradoxul. Dar Holy Motors nu vrea să soluționeze ceva, ci să îngroape și mai adânc în nișele sale de imagini, tăceri ori măști.

Lasă un comentariu