Don Juan cu picioarele epilate

Amicul meu Vince ține la o mică facultate americană un atelier de creative writing în poezie. Cu oarecare vreme în urmă și-a provocat studenții să scrie un poem de 23 de versuri pe tema lui Don Juan. Iată cel mai bun poem produs la acest atelier (în opinia lui Vince, care mi l-a trimis, dar și în opinia mea), semnat de Adelaide Johnson, o fată cu destul umor negru, din câte mi-a precizat Vince. Nu-i rău poemul Adelaidei: tușa ei ironică e, poate, cam îngroșată și feministă (à la americaine), dar poemul curge, are arhitectură, miză și vervă (traducerea îmi aparține). M-am amuzat și din altă pricină: portretul făcut în poezie de A.J. se potrivește ca o mănușă cu portretul unui animator monden ajuns pe la vreo 35 de ani, cu ifose și cu insolențe de capitalgiu.

Evident, imaginea nu are nicio legătură cu textul!

Don Juan cu picioarele epilate

 

Preafericitule Don Juan,

indiferența m-a făcut să scriu pentru tine un poem de aducere aminte.

Nu fiindcă te-aș fi cunoscut vreodată,

ci doar fiindcă te-am zărit și te-am auzit vorbind.

Defectul tău de vorbire mi-a făcut sprâncenele să tremure: ce șoricel, ce rozător!

Niciun dentist nu l-ar putea vindeca.

Mâinile tale importante m-au făcut apoi

să învârt în broasca de la ușa hotelului mai multe chei de plastic.

Dar cele mai periculoase mi s-au părut picioarele tale epilate.

Mă gândeam la tine ca la un obiect pe o etajeră

sau ca la un zahăr presărat în supă.

Nu miroseai pătrunzător, erai un bărbat oarecare.

Făceai parte dintr-o dimensiune obișnuită a lumii,

pentru care nicio femeie nu ar fi riscat.

Într-o zi ai primit cadou o cutie cu lame de ras.

Firește, pentru picioarele tale păroase care se cuveneau a fi epilate.

Nu mi s-a părut niciodată că ai fi irezistibil.

Sărutul tău, se simțea de la o poștă, era sec.

Nu erai o stihie, ci mai degrabă o sticlă de vin, golită pe jumătate.

Nu doream nici să te dezbrac, nici să te îmbrac.

Nu aveam niciun chef să-ți pregătesc fulgii de porumb în farfuria cu lapte.

Ci doar să-ți pun în fiecare dimineață cutia cu lame de ras lângă noptieră,

ca o hoață fără nicio bijuterie.