Țara grozavă a somnului din copilărie

Eliott Erwid, 1975, via A Patrasconiu

(fotografie de Elliott Erwitt, 1975)

Somnul de după-amiază, de odinioară, în copilărie era o țară grozavă. O țară plină cu jivine și obiecte, cu peisaje și mai puțin cu oameni. Dormeam lângă orice apucam: păpuși, chiupuri, scaune cu arabescuri, câini, pisici, sfeșnice, căni cu pixuri-creioane-stilouri, cutii cu funde, pălării, gulerașe, napolitane și biscuiți și fulgi de porumb, borcane cu gem ori dulceață – fiecare din noi are cu limpezime obiectele și materiile lângă care adăsta, somnola, somnambulea, se auto-ademenea, se răsfăța, plonja, se scufunda, înota, zbura, aluneca și tot așa. Dar eu mi-aș fi dorit un câine anume, un prieten cu blana caldă și semi-înfoiată, pe care nu l-am avut decât hazardat, poate în reveriile văratice în care, sub un pom sau într-un cort din pături, în afara blocului, practicam day-dream cu asemenea voluptate încât nici astăzi nu am uitat atmosfera aceea de pustietate aromată, de zacere răsplină și sinestezică. Poate că era un câine tarkovskian, un rătăcitor prin după-amiezele mele acute ca niște seringi cu supradoză. Cine să mai știe.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: