Entry for May 23, 2009

Cap şi gât

Ieri seară am stat în Piaţa Muzeului (lângă obeliscul împărătesc şi în faţa bisericii franciscane – doamna Săgeată-În-Inimă, cum am poreclit-o eu!) – mai nou locul meu preferat de zacere şi cozerit în Clujeusis, cu câţiva prieteni de odinioară, de toate soiurile (la bere, cahfea, lichior, îngheţată). Şi, la un moment dat, ne-am amuzat şi am cozerit pe marginea unui proverb german care sună aşa: Bărbatul e capul, dar femeia e gâtul pe care stă acest cap, gâtul care mişcă respectivul cap. Nu a existat nicio concluzie întrucât, spre deliciul tuturor, spiritele s-au încins cu aplomb, în polemici hâtre. Dar valorizările respectivului proverb au sunat cam aşa (aproximez, memoria mea este moale astăzi).

1. Prin decapitare rămâne doar o parte din gât, prin urmare oricum femeia este mai importantă decât bărbatul.
2. Prin şi din decapitare reiese că bărbatul este cel esenţial, căci se desprinde întru totul de partea lumească (trupelnică), având toate şansele să devină spirit pur.
3. Doar prin decapitare bărbatul şi femeia ar putea fi despărţiţi, fundamentalist vorbind (orice altfel de separări ale lor fiind retorice sau inadecvate).

Şi au mai fost şi alte vorbe hermeneutice. Până când, în mod fals înfuriată (doar pentru joc), am chestionat insidios: de ce problema este pusă exclusiv într-un mod violent (decapitarea ca act suprem!). De ce? Hmmm: în acest punct, toată lumea a privit în jos, apoi brusc spre vârful obeliscului împărătesc. Împărate, împărate, am zis eu atunci, domnia ta ce răspuns dă?