muţeniile
aştept în noapte ca o grădină stoarsă
am piele
am ÅŸi carne
am unghii păr şi oase
iar între coaste o inimă umflată
de trei ori fericito
ţie ţi se cuvine
şi limba mi-aş tăia-o
(am mai spus-o)
decât să pierd amarnic
în faţa nimănui
tai păr tai unghii
carnea însă nu pot s-o tai
ea stă cuminte şi aşteaptă în zadar
pe nu se ÅŸtie cine.
Mesmeea Cuttita's Blog 
ianuarie 13, 2008 la 12:42 pm |
de-acum inainte voi ilustra destule din textele mele cu reproduceri ale picturilor semnate de hipnotica si matasos-deliranta Leonor Fini.
ianuarie 14, 2008 la 12:06 am |
pina la urma ati reusit sa gasiti vreun album de-al ei?
ianuarie 14, 2008 la 7:03 am |
la venezia, anul trecut, la sfirsit de august si inceput de septembrie, am scotocit mult si bine (ar fi trebuit sa se gaseasca albume leonor fini, dat fiind ca magiciana aceasta a trait si la venezia), dar nici pomeneala! nici la paris nu erau. in grecia nu mi-a trecut prin minte sa caut, ar fi fost complet aiurea…
ianuarie 14, 2008 la 8:21 am |
E un poem frumos, cred ca asa ar trebui sa incep oricare dintre gandurile acestea ce se inscriu, pare-se, in specia comentariilor si mai cred ca acest cuvant, frumos, trebuie sa inceapa sa insemne si altceva. Iar fiinta aceasta-femeie-sfinxa-trimegista e o aparitie care, desi scoasa din zone pe care nu le putem decat intui, va creste probabil mereu, pana isi va gasi o alta zona, a ei. Si poate zona aceasta e tot ea. Nu stiu. E o crestere tacuta, ca si a extremitatilor noastre, ca si despartirea sau aparitia continentelor (si nu cred sa fi mers prea departe cu aceasta imagine), o crestere asemanatoare cu cea care se produce in somn. Sau, poate ea insasi este un fel de extremitate circulara, un fel de fantasma a unui soi de asteptare, asteptarea fertila, asteptarea corpo…rescenta. Dar, ca si alta data, toate astea se prea poate sa fie niste reflexe personale la lectura unui poem scurt, ca o profetie intoarsa spre inauntru.
ianuarie 14, 2008 la 12:54 pm |
exista, uneori, stari de tristete care sint suspendate in gol – ele nu depind de ceva anume, ci doar de oboseala si de caruselul vremurilor (aceasta-i o formula de eludare si sublimare). dintr-o astfel de stare a fost scris si poemul acesta. a iesit foarte simplu. dar asa am simtit eu cind am scris aici, ca simplitatea poate fi mai taioasa si mai crud-diafana decit orice fel de imagine incarcata (si pustiitoare). ca simplitatea poate fi frisonanta.
ianuarie 15, 2008 la 3:56 am |
Poezie spre publicare in volumul „coma” sau doar o pasare cu ciocul infundat in aripi (carne?)?
ianuarie 15, 2008 la 5:19 am |
da, este o mostra din „coma”. de ce sa fie o pasare cu ciocul infundat in aripi? uneori chiar si auctorelui trebuie sa i se explice de catre cititor…
ianuarie 15, 2008 la 5:41 am |
I knew it! Ca-i din „coma”.
Nu stiu de ce ar fi sa fie o pasare cu ciocul infundat in aripi… Poate pentru ca intr-o astfel de pozitie stau pasarile si asteapta… „pe nu se stie cine”?…
ianuarie 15, 2008 la 6:19 am |
iscusit raspuns! s-ar spune ca Aliona mi-a venit de hac!
ianuarie 16, 2008 la 8:01 am |
Este un poem frumos, cu cel putin o imagine de antologat printre cele mai bune din poezia ta adica : „astept in noapte ca o gradina stoarsa am si carne par unghii si oase”. Dar pentru mine este un pic prea simplu si concentrat, are ceva „ne-terminat”… in sensul ca mi se pare eliptic… de data asta misterul nu este unul halucinant si nascut din delir ci mai degraba se axeaza pe „ne-spusul”, si dupa cum stii eu prefer o poezia mai spectaculoasa si suculenta din punctul de vedere al imaginilor decat una care se abtine si nu spune. Probabil ii va placea mult celor care au un gust mai moderat si echilibrat decat al meu, fiind eu destul de dez-echilibrat, atunci parerera mea nu stiu daca este total valabila, fiind una mai ex-centrica. Totusi sper ca si tu nu vei deveni din ce in ce mai „osificata”, mie imi plac poemele tale mai incarcate de imagini… mai halucinogene, mai psichedelice…, prea mult bisturiul si descarnarea te-ar face sigur mai vesnica si mai inteleasa de cititorul „mediu” dar ar afecta putin cel ce eu am numit Cesereanu’s style..deci aici mi se pare o versiune mai sublimata si edulcorata a poeziei tale… dar cred ca latura brutala a Comei va echilibra tot… aici avem numai niste esantioane, sunt sigur ca daca culegerea Coma va fi brutala cum ai spus este normal sa exista in culegerea respectiva niste parenteze ca aceasta, sa-i dai chiar cititorului un moment de rasuflare, cel ce nu-i dau eu sufocandu-l pana la moarte.
ianuarie 16, 2008 la 11:26 am |
exact, Gio, nu este un text halucinatoriu, ci unul simplu (dar lucrat la singe) si taios (sper). cum ziceam undeva in comentariile de mai sus, si simplitatea poate fi frisonanta (cred). nu este vorba aici de vreun gust moderat necesar pentru acest text (care, da, nu este psihedelic, nu are nimic halucinogen), ci pur si simplu despre un simt al golului pe care il reclam de la cititorul meu (si de la mine insami). ai, insa, dreptate, nu este neaparat Cesereanu’s style… numai ca, din cind in cind, la „raspintii” (cum le numesc eu), autorul isi mai si schimba stilul in functie de formulele si dispozitiile sale launtrice in a aprofunda lucrurile, vremurile etc.
osificata as vrea sa cred ca nu voi ajunge niciodata, dar who knows?
februarie 20, 2008 la 2:58 am |
deÅŸi niÅ£el m-am oprit la ÅŸi-urile din primele versuri, impresia generală este a frumosului iarăşi senzorial care trezeÅŸte dorinţă, de genul celui pe care guyau îl apără împotriva lui spencer sau kant. ÅŸi asta pentru că nu văzul mi-e cel mai solicitat, culmea (având în vedere pictura „ataÅŸată”), ci mai degrabă tactul ÅŸi mirosul. poate pentru că expresia mult simplificată ÅŸi ritmul astfel alert permit textului să dea buzna în simÅ£uri.
februarie 20, 2008 la 8:01 am |
e un poem simplu, foarte simplu fata de stilul meu obisnuit. uneori, insa, simplitatea este mai dificila de izbutit decit o constructie baroca.