Poveste despre prietenie

Iată, prin urmare, o poveste despre două prietenii. De fapt, despre trei prietenii, dacă e să facem numărătoarea corect. Sanda (Săndel) și Simona (Sim) fac parte și dintr o carte viitoare a mea, de poezie, pe tema postumanului. Adică sunt, vor fi inclusiv personaje ficționalizate. Aici, ele sunt, însă, mai ales prietenele mele în carne și oase.

Ruxandra Cesereanu

N‑aș vrea să se înțeleagă că prieteniile noastre sunt doar literare. Sigur, în miezul apropierilor noastre se află literatura, dar este și interesul (grija nu este exclusă) pentru viețile celorlalte. Între noi sunt multe cuvinte, dar și câteva, esențiale, straturi și ochiuri de viață. Există, clar, o complicitate ce vine din tinerețea noastră; e de ajuns să le văd sau să mă gândesc la ele pentru ca toată viața străbătută (și) împreună să se lumineze, ca și cum aș pune reflectorul pe o scenă întunecată.

Sanda Cordoș

Sanda și Ruxandra îmi sunt ca niște prietene surori (surori adevărate n-am avut!). Îmi sunt dragi, îmi pasă de ele, vreau să le fie bine! Îmi pare rău că nu stăm în același bloc, pe aceeași stradă, în același cartier sau măcar în același oraș. Aș putea da câte o fugă la una dintre ele, ne-am putea întâlni toate trei la mine sau la ele. Câte nu am avea să ne spunem! Sigur, grație tehnologiei, ne putem bate la ușă (la poarta e mail-ului!) oricând, cu câte un cadou în brațe: un mesaj, o fotografie, un link care dă spre nu știu ce muzică, spre nu știu ce text, spre nu știu ce segment al lumii noastre comune – pentru că, altfel, fiecare o are pe a sa.

Simona Popescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: