(Un poem mai vechi, de-acum 15 ani)

MAICA DOMNULUI A VRĂBIUȚELOR

Din pieptul tău cusut cu fir de argint
au ţîşnit vrăbiuţe într-o dimineaţă de primăvară.
Eram o mireasă trufaşă ca o narcisă,
dar vrăbiuţele tale mi-au intrat în gură,
erau nişte cuburi de zahăr candel,
şi aripile lor mici au făcut să-mi tremure genele de ceară.
Clopoţel de biserică din lemn suită pe-un deal cu nuci
erau ochii mei.
Luminile mi s-au aprins atunci în trup
şi părul în foc îmi ardea ca o torţă de seară,
îmi sclipeau tălpile
şi înăuntru aveam o stea numită Absintos,
cînd vrăbiuţele intrate prin gură
au zburat ca nişte călugăriţe cu rasele mătăsoase
pînă în toracele meu cu gust de mură.