(Un poem mai vechi, de-acum 15 ani)

MAICA DOMNULUI A VRĂBIUȚELOR

Din pieptul tău cusut cu fir de argint
au ţîşnit vrăbiuţe într-o dimineaţă de primăvară.
Eram o mireasă trufaşă ca o narcisă,
dar vrăbiuţele tale mi-au intrat în gură,
erau nişte cuburi de zahăr candel,
şi aripile lor mici au făcut să-mi tremure genele de ceară.
Clopoţel de biserică din lemn suită pe-un deal cu nuci
erau ochii mei.
Luminile mi s-au aprins atunci în trup
şi părul în foc îmi ardea ca o torţă de seară,
îmi sclipeau tălpile
şi înăuntru aveam o stea numită Absintos,
cînd vrăbiuţele intrate prin gură
au zburat ca nişte călugăriţe cu rasele mătăsoase
pînă în toracele meu cu gust de mură.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: