Despre poezie și țară

Un dialog, în revista „Cațavencii”, la care m-a provocat – în februarie – Cristian Teodorescu. Câteva răspunsuri legate de țară, poezie, răzvrătire.

A doua ediție a Scrisorii către un prieten și înapoi către țară apare în primăvară, în martie-aprilie, poate simbolic, ca un fel de mică încercare de resuscitare (a ceva – a țării, a stării morale, a simțului civic, a solidarității, a eticii etc.). Evident, nu m-am gîndit că va exista o a doua ediție, prima a ieșit într-un tiraj generos de 1.000 de exemplare în iunie 2018 (după ce manifestul circulase pe mail, trimis chiar de mine – către varii cititori și confrați, ori găzduit în versiuni parțiale pe blog-ul lui Liviu Antonesei și al lui Eugen Istodor). Scrisesem manifestul acesta despre țară cu disperare, dar și cu nădejde într-o schimbare, fără să mă gîndesc că ar fi posibilă cîndva o jandarmiadă cu funcție de mineriadă. Manifestul meu a fost prezent, de facto, la 10 august 2018, într-un grup de protestatari, a circulat din mînă în mînă printre cîteva zeci de manifestanți (cartea fusese dusă la București de un prieten clujean care trăiește și muncește actualmente la Oxford). Lucrul acesta a contat enorm pentru mine. A fost o onoare maximă. După represiunea din 10 august 2018, cîțiva prieteni mi-au spus că regretă că nu există în manifestul meu și rînduri despre jandarmiada din august. Și eu simțeam la fel. Scrisesem în manifest despre mineriada din 13-15 iunie 1990, despre tragedia din clubul Colectiv, despre Mișcarea #rezist. Așa s-a născut a doua ediție. Am scris despre august 2018. Am scris și cîteva replici la poemul eminescian “Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.

Puterea nu își pierde puterea cînd o înfrunți, dar celui care o înfruntă nu îi mai este frică. Sau se obișnuiește cu frica și cu înfruntarea. Și, obișnuindu-se, știe un lucru, că poezia poate mișca lucrurile.

Un poet nu poate să vindece singur o țară bolnavă de corupție, politică veroasă, ipocrizie, nemernicie. Dar poate să exorcizeze prin poezie aceste vicii de țară. Poezia poate fi catapultă de asediu, atunci cînd o țară e în mizerie morală și riscă să se piardă pe sine din pricina politicienilor impostori ori ticăloși. Poate sună patetic ce spun, dar nu am altceva la îndemînă. Așa simt, așa cred.

Politicienii români actuali (în majoritatea cazurilor) sînt aculturali, agramați, impostori, ipochimeni. Dar nu aș spune că sînt altceva decît aceia care îi votează. Chestiunea este, prin urmare, alta: cum să îi alfabetizezi politic și cetățenesc pe cei care votează impostura, minciuna și corupția, în așa fel încît să nu mai facă acest lucru. Ce fel de manual moral să le predai ca să priceapă limpede și să nu mai voteze (din fanatism, neghiobie ori din indolență) nemernicia.

La final, Cristian Teodorescu m-a întrebat ce sper. Același lucru de mulți ani încoace îl sper: Ca tot omul, vreau ca România să se vindece de maladiile ei. Și să fie o țară măcar relativ normală.

(mai jos linkul).

https://www.catavencii.ro/ruxandra-cesereanu-poetii-batrani-si-bolnavi-nu-pot-fi-premiati-din-start-intrucit-nu-se-pot-deplasa-la-locul-ceremoniei/

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: