Ca autor și făptură umană, am asumat atât o dimensiune melancolică legată de lipsa de noroc a țării în care trăiesc, cât și o dimensiune de credință (și nădejde) în ce ar putea fi țara mea cândva. Mereu ne mișcăm (individual și colectiv) între antiutopie și utopie, asta este România!
(un dialog scurt la care m-a provocat, prietenește și iscoditor, Andra Rotaru, pentru a doua oară)
https://blog.carturesti.ro/cu-istoria-romaniei-nu-te-joci-mai-ales-cu-latura-ei-tragica/
Lasă un răspuns