Submarinul iertat + Scrisoare către un prieten și înapoi către țară

Marta Petreu a scris cu generozitate despre “Submarinul iertat” (ediția a doua, adăugită) și despre “Scrisoare către un prieten și înapoi către țară” – în revista “Apostrof”, nr. 9 / 2018.

http://www.revista-apostrof.ro/arhiva/an2018/n9/a26/

„Manifestul“ Ruxandrei Cesereanu

Autoare complexă, Ruxandra Cesereanu se manifestă cu egal profesionalism în mai multe specii literare: studii despre socialismul real românesc (pe care l-a abordat din perspectiva literaturii de închisoare, apoi din perspectiva revoluţiei române din 1989, plus cartea ei de tipologie a violenţei, abstracţie făcînd de timpul istoric, Violenţa la români), proză (îmi amintesc că am scris cu admiraţie despre Un singur cer deasupra lor), şi mai ales poezie. Nu de mult, ea şi-a reeditat Submarinul iertat (ediţia întîi, 2007), o carte de poeme neobişnuită, dar nu pentru că este scrisă în colaborare, şi anume cu Andrei Codrescu –, autoarea mai are şi alte volume experimentale în colaborare –, ci pentru că dă la lumină dosarul genezei volumului, epistolele e-mail dintre cei doi autori. Iar acum, un nou volum de poeme, scris cu furia pe care ţi-o dă suferinţa: Scrisoare către un prieten şi înapoi către ţară – un manifest (Editura Paralela 45, 2018).

Am impresia că de la Submarinul iertat, trecînd prin California (pe Someş) – carte la care mi s-a părut că aud pagină de pagină vocea autoarei, ajunsă la sinele ei profund şi autentic, adesea oracular –, tonul poeziei Ruxandrei Cesereanu a suferit o subtilă schimbare, devenind mai grav, adesea biblic şi mereu categoric. Acelaşi sunet adînc se aude şi în Scrisoare către un prieten şi înapoi către ţară, unde tonul este apodictic, sentinţele cad ca ghilotina, nu într-o ordine logică, ci în logica fiinţei lezate. Ruxandra Cesereanu vorbeşte despre „depresia de ţară“ şi despre „sălile de aşteptare“ ale spitalelor, despre trecut şi prezent, despre singurătate şi deznădejde – şi despre speranţă. În  acest poem de mare dimensiune şi de susţinută intensitate, patria şi mama formează un tot, o „matrie“ deopotrivă bolnavă şi iubită. Parafrazarea unor frînturi de versete biblice şi apelul la situaţii şi parabole evanghelice – este repetat îndemnul cristic la veghere din Evanghelii – sugerează şi o dimensiune transcendentă a poemului. Ca în toate cărţile ei, poeta dă dovadă de o mare bogăţie asociativă.

Poemul-manifest beneficiază evident de pe urma experienţei avangardist-eliberatoare din Submarinul iertat, multe versuri părînd rezultatul dicteului automat, cu ştiinţă stimulat şi cu ştiinţă ţinut în frîu. S-o ascultăm: „şopteşte-mi pe chat cum mai eşti/ în timp ce ţara se duce de rîpă!/ îţi aminteşti cum Dumnezeu/ îl întreabă pe Hristos,/ într-una din evangheliile imposibile,/ dacă i-a vestit pe cei adormiţi? Ţara e ca o jupuitură acum/…/ asta e rapsodia română acum,/ slujitori ai Domnului!/ şi iată cum depresia personală se face/ portal pentru depresia de ţară/ în vremurile în care femei oficiale se coafează ca nişte cratiţe“… Călătoria ei retorică prin bolgii se încheagă în final într-un mesaj al salvării – pentru că, vorba ei: pentru cei treji, „iubirea clădeşte“.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: