O baladă urbană

Marius Chivu a scris despre manifestul meu și a făcut-o înfățișând povestea unei întregi țări. Care nu știu când va ieși din marasm.

(Dilema Veche, nr. 761, 20-26 septembrie 2018)

 

Marius Chivu

DEPRESIA DE ȚARĂ

  • Ruxandra Cesereanu, Scrisoare către un prieten și înapoi către țară – un manifest, Editura Paralela 45, 2018.

Prin ororile politice puse în scenă în ultimii ani, PSD-ului lui Liviu Dragnea, partid plin de figuri odioase de analfabeți corupți și represivi, îi revine „meritul“ nu doar de a fi reactualizat semnificațiile literaturii antitotalitare ale unor Orwell, Kafka sau Eugen Ionescu, dar și de a fi pus scriitorii români în fața necesității de a scrie literatură politică: nu în sensul angajării ei în slujba vreunei ideologii, ci în sensul exprimării artistice împotriva abuzurilor Puterii. Din cauza literaturii de propagandă practicate de tot felul de scriitori mediocri, de la proletcultiștii de serviciu la barzii afaceriști precum Adrian Păunescu, literatura politică a căpătat la noi un nume rău, și pe bună dreptate. Nu e de mirare că, vreme de o jumătate de secol, scriitorii români cu conștiință artistică au pus totul în slujba esteticului și și-au apărat literatura de semnificații politice directe sau imediate. „Un poem splendid, politic în cel mai nobil & mai pur sens al cuvîntului. Mă bucur mult că literatura noastră reușește să recupereze și continentul ăsta și că Ruxandra Cesereanu e unul dintre cei puțini care o fac atît de exemplar“, scrie Radu Vancu pe coperta acestui poem-manifest, el însuși fiind nu atît un scriitor politic, dar un intelectual implicat politic, ca inițiator/animator al mișcării „Vă Vedem“ din Sibiu și comentator constant pe platforma contributors.ro și în rețelele de socializare. Fenomenul este extrem de interesant și e de urmărit cîți scriitori vor urma acest drum, cu ce rezultate artistice, cu ce consecințe de imagine publică, cu ce interes din partea cititorilor. De-asta spun, e foarte probabil ca acest aspect al literaturii cu bătaie politică să fie singura contribuție pozitivă a acestui partid neocomunist iliberal de tristă conviețuire.

După antologia #rezist.poezia (coord. Cosmin Perța, Paralela 45, 2017), acest poem-manifest este, după foarte multă vreme, prima carte personală asumat politică a unui scriitor român. (Petre Stoica, unul dintre poeții mei preferați, a publicat în 1991 placheta de „antilirice“ Piața Tien An Men II). Nu e de mirare că Ruxandra Cesereanu îndrăznește să iasă pe piață prima, și încă la cald, cu un astfel de poem, fiind vorba de un autor sensibil la abuzurile și represiunile Puterii, care a scris mai multe cărți pe subiect: Panopticum. Tortura politică în secolul XX;Imaginarul violent al românilor (reeditare, Tracus Arte, 2016); Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții; Gulagul în conștiința românească. Memorialistica și literatura închisorilor și lagărelor comuniste plus recentul Fugarii. Evadări din închisori și lagăre în secolul XX (Polirom, 2017). De altfel, cînd a apărut acest poem manifest plin de referințe la atacul minerilor împotriva studenților din 13-15 iunie ’90 în Piața Universității (vezi și fragmentul de mai jos), încă nu avuseseră loc violențele jandarmilor împotriva diasporenilor din 10 august 2018 în Piața Victoriei (de unde se vede, cu oroare, un pattern: dacă Iliescu i-a folosit pe mineri, Dragnea a folosit jandarmii – o altă categorie defavorizată educațional – împotriva celor care au îndrăznit să continue să protesteze). Astfel că, citit acum, în septembrie, poemul Ruxandrei Cesereanu reverberează înainte și înapoi în istoria noastră recentă, fiind un manifest in progress, pare că se scrie încă, un manifest-foileton însoțind vremuri tulburi în care tranziția de la comunism la capitalism continuă cu rezistența democrației în fața iliberalismuluil. Colajele lui Laurențiu Midvichi, folosind imagini cu mineri schilodind studenți, ar fi avut un contrapunct vizual perfect în fotografiile cu jandarmi gazînd protestatari. Poate la reeditare.

Scrisoarea-manifest începe splendid: „șoptește-mi pe chat cum mai ești / în timp ce țara se duce de rîpă! / îți amintești cum Dumnezeu / îl întreabă pe Hristos, / într-una din evangheliile imposibile, / dacă i-a vestit pe cei adormiți?“ Poemul palimpsest evoluează liber între imn, manifest și wake-up call, între lamento, elegie și odă (martirii politici sînt invocați în chip de „serafimi supradigitali“), între revoltă și satiră („hala zoologică din parlament“); un strigăt („howl“?) pentru a-i vesti pe cei adormiți că țara, casa, familia și idealurile noastre ne sînt în primejdie. De altfel, țara apare deseori descrisă în imagini dramatice: „țara e ca o jupuitură acum“, „țara stă lîngă noi ca un cățel părăsit“, „țara mea cu ganglion“, „țara, paradis al inadaptaților“, „țara ca un plămîn cu emfizem“… Un leitmotiv al poemului este „depresia de țară“ și rapelurile la momente din istoria recentă (nenumărate referințe, unele directe, altele sublimate liric, citate, sloganuri intrate în folclorul urban protestatar) indică o boală cronică: de la partizanii vînați prin munți și executați de comuniști (număr necunoscut de morți), prin Piața Universității anilor ’90 (spre 100 de morți neoficial) pînă la incendiul din Colectiv (65 de morți cu nume și prenume) se conturează imaginea unei țări împotriva căreia trebuie să te tratezi.

Poemul Ruxandrei Cesereanu, o „cîntare electronică“ cu ambiție de „rapsodie română extremă și fatală“, este nu doar un antidot mundan împotriva uitării, ci și o invocație: „implorare a particulelor supranaturale să se întrupeze /…/ o axă psihedelică pentru sufletul nostru / deocamdată lipsit de înălțare, / o simplă desfacere din craniu și din inerția antropomorfozei“. Dimensiunea religioasă creștină este la vedere încă din opening, dar i se adaugă și spiritualitatea new-age, șamanismele care evocă tînjirea după vindecarea, libertatea și pacea absolute.

Pentru un simplu „voyeur la un exercițiu de colaps“, Ruxandra Cesereanu cîntă mînia cu mult patos. Este un poem cult, deopotrivă liric și dramatic, elegiac și revoltat, direct și retoric, construit pe mai multe paliere, cumulativ, autentic și viu ca o baladă urbană în epoca Internetului. În fond, „mărșăluim, rezistăm, sîntem vii“. #rezist

*****

Ruxandra CESEREANU
Scrisoare către un prieten…(fragment)

pe vremea aceea aveam în cap
un vers interzis
de partidul comunist,
dar premiat clandestin de vizigoți,
cadoul a fost o geantă-diplomat
și-un radio-tranzistor.
iată aici cuvintele alungate
ca să nu fie tipărite:
trupul pămîntului meu e o tăcere
tumefiată
în diminețile permeabile ale patriei.
la un anotimp de la răzvrătirea
copiilor decembriști
s-au auzit cîntecele
din Piața Universității
și bucuria de a fi golan în blugi
și tricou
a răbufnit în noi,
mai bine huligan decît dictator,
așa s-au ivit istoriile lirice
despre Piața Tien an Men II
capturate cu dagherotipul
de-un grădinar
bărbos și zen.
singura soluție înc-o revoluție,
locuitorii Golaniei au ajuns
în dicționarul de literatură.
Maica Tereza a trecut
cu pergamentul indian
Pe la Kilometrul Zero,
inventatorul unei cîntărețe chele
a trimis
o telegramă cu oda bucuriei,
era un happening
pe o altă planetă a țării:
noi sîntem poporul!
SATYAGRAHA ieșind ca o eșarfă
de purpură din gura lui Gandhi.
din balconul Universității
atîrna o icoană peste
careul cu greviști ai foamei,
mai tîrziu oameni mînjiți
cu cărbune
au arestat icoana
și-au lovit-o cu toporiștile
pînă a crăpat lemnul
iar imaginea a dispărut de tot.
vînătoarea de pletoși și de fete
în fuste scurte a început imediat,
despicați-i în patru,
ceasuri confiscate, ochelari,
stilouri și catarame de blugi.
erezia fusese astupată
printre florile săpate
în fața Hotelului Intercontinental.
dacă nu ar fi venit diluviul,
patria ar fi fost mai orgolioasă
ca o coamă brună de leu.
au trecut cîteva zeci de ani
de atunci
cînd au pierit rockerii arși
din clubul Colectiv.
din covorul de flăcări au crescut
mormane de feșe
și banderole pentru cioturi dragi,
iar din poveștile retro au dispărut
condurii și stenodactilografele,
a rămas doar tunetul
într-o coajă de ou,
țara era o prichindea,
dar uriașii cu cicatrici la subsuori
au mărșăluit
împotriva surghiunului.
de-atunci tot mărșăluim
pînă la nemurire.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: