Ceea ce vedem și văd și ceilalți prin noi (sau dincolo de noi)

Creta 2018 a fost o încercare de a vedea tulburătoarea frumusețe, ajutându-i și pe alții să o vadă, la întoarcere. De mai multă vreme deja, povestesc cu câțiva dintre prietenii mei despre arta fotografiei în care nu omul e cel care trebuie fotografiat în peisaj, ci peisajul e cel care adăpostește omul și îngăduie să fie văzute, dincolo de om, tulburătoarele frumuseți ale lumii. Nu eu, ci ceea ce văd eu, tulburându-mă când văd (privesc), lăsându-i și pe alții să privească peste umărul meu (sau dincolo de el). Lucrul acesta l-am făcut în trei secvențe cretane: la Balos (unde am coborât la mare de pe munte), în portul venețian al orașului Rethymno și la Preveli (la țărmul mării cretane unde un izvor dulce vărsându-se în mare, gardat de o pădure de palmieri, a dăruit un peisaj sălbatic aparte).