Mica hipiotă

Pierre Hart

(fotografie de Pierre Hart)

Fotografia aceasta îmi aduce aminte cum, prin 1980, făcusem fixație pentru dorința de a fi fost hipiotă, cu măcar zece ani mai tânără, ca să pot dansa și eu în direct la Woodstock, fără neșansa de a trăi în România. Din pricina aceasta, când am zărit fetița din fotografie, am concentrat în ea toată tînjirea mea de odinioară, toți jeanșii, toate cămășile bărbătești (pe care le-am purtat), toți bănuții împletiți în păr, toate mărgelele, lănțișoarele din piele, brățările din aluminiu încovrigate în jurul gleznei drepte, toată pinkfloydeala (hoinăreala, peregrinarea made in Pink Floyd), cu părul semi-arzând (e o metaforă, desigur), cu melodii gâlgâite, cu strigări de frenezie, dar și cu tăceri yoghine, ehei! O epocă întreagă, prinsă în mersul acestei fetițe care, desigur, e o franțuzoaică și nu o americancă, dar nu contează defel. Pantalonii ei evazați și sarafanul sunt niște poeme scrise cu cerneală invizibilă. Estimp, pe malul Someșului chitările sunt acordate, fiindcă a început festivalul Jazz in the Park, una din bucuriile verii pe râu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: