Tot felul de biblioteci

Am văzut la viaţa mea tot felul de biblioteci: uriaşe şi pitice, doldora de cărţi ori alese pe sprânceană. Bibliotecile sunt ca puzderia de oameni: pline cu tot felul sau, dimpotrivă, selective şi rafinate, cu un surâs în vârful buzelor. Există biblioteci mirosind a igrasie şi tutun, şi biblioteci nou-nouţe, mirosind a proaspătă cerneală tipografică. Există inclusiv biblioteci care funcţionează doar ca nişte bibelouri, întrucât cărţile sunt, în acest caz, mai degrabă intangibile şi inabordabile precum nişte VIP-uri. Există biblioteci confuze şi biblioteci exacte, limpezite în conţinutul şi selecţia lor. Există biblioteci arse (de fapt ele nu mai există) şi biblioteci care au pierit sub ape (aş fi vrut la o adică să văd o astfel de bibliotecă sub ape, nu din vreun instinct de profanator de cărţi, ci doar întrucât aşa îmi închipui eu sfârşitul lumii, ca o bibliotecă uriaşă şi înecată). Există biblioteci născute din moft ori răsfăţ, şi altele născute din pasiune şi reverenţă faţă de cărţi. Există biblioteci vanitoase şi altele modeste. Există biblioteci mincinoase şi altele adevărate (mă joc acum, întrucât ştiu sigur că bibliotecile nu pot fi niciodată mincinoase, ci doar adevărate). Dar, oare, e chiar atât de importantă distincţia şi variatele nuanţe între biblioteci? În curând astfel de detalii nu vor mai conta nici cât negru sub unghie, pentru că se anunţă în avalanşă şi valvârtej ispitele electronice ale variatelor biblioteci virtuale. De bună seamă şi acestea sunt biblioteci valabile, atâta doar că le lipseşte ceva: le lipseşte epifania și simțul olfactiv de tipăritură.

Cărei biblioteci să i te mai închini? Cărui patefon? Cărei lumi?

(fotografie de Ed van der Elsken)