Cohen – voyeurism și picanterie

 

 Leonard Cohen (1934-2016) – RIP

Frumoşii învinşi de Leonard Cohen (Editura Polirom, 2003, traducere de Liviu Bleoca) este un roman făţiş provocator, cu îndeajuns de multe influenţe şi tendinţe: autorul însuşi îl consideră a fi un roman pop, dar textul poate fi taxat, parţial cel puţin, şi ca aparţinând unei scriituri psihedelice; apoi cu siguranţă poartă o amprentă joyceeană, fiind scris, nu în ultimul rând, în câteva dintre capitolele sale, într-o manieră înrudită cu dicteul automat. Roman experimental și bizar sută la sută, apelând la un limbaj frust şi la o sexualitate exbiţionist-voyeuristă în care funcţionează un triunghi erotic: doi homosexuali groteşti, plictisiţi şi absurzi (F. şi A., naratorii alternativi din carte) şi Edith (soţia lui A., amanta lui F., moartă prematur). O altă influenţă notabilă asupra lui Cohen este cea a lui William S. Burroughs cu Prânzul dezgolit. Chestiunea homosexualităţii (dar şi a heterosexualităţii) ca un consum obseda(n)t de sex este pusă fără nici o inhibiţie, chiar cinic. Naratorii vizează să schiţeze un spectacol al orgasmului, o eliberare a acestuia din clişee. F. este un sexoman înveterat, care consumă oricât sex, secondat oricând şi de masturbare; el moare, de altfel, din pricina excesului: organul său sexual putrezeşte din pricina exagerării sexuale. Scenele de sexualitate în doi-trei sau în solitudine sunt relatate în chip delirant: sexul şi zemurile sale sunt proiectate fie ca nişte elemente cosmice, fie ca derizorii. Autoerotismul ocupă un loc important în text, în scene descrise simili-paranoic, cu scop teoretic afrodisiac: Vibratorul (Danez) devine, de pildă, la un moment dat, personaj de sine stătător.

F. este personajul marcă al romanului, întrucât, din cauza prea multei realităţi, el construieşte fantasme violente, abuzând de delir, prin sfaturi fantasmatice şi orgiastice faţă de care pudibonzii cititori şi nu numai ar trebui să îşi astupe urechile. Întrucât este un delir care ar putea oripila. Autorul mizează, de altfel, pe reacţia violentă a cititorului (precizez că traducătorul respectă întru totul litera lui Cohen şi că transpunerea în limba română este fidelă, mizând tocmai pe agresarea şi şocarea celui care citeşte). Dar delirul frondeur are un rol provocator inclusiv la nivel stilistic: Cohen şi personajele sale intenţionează să obţină un catharsis prin oripilare, prin transgresarea tuturor limitelor (moralităţii), plasându-se, omagial, într-o manieră ostentativă post-Marchizul de Sade. Delirul sexual este sugerat şi de scriitura experimentală, autorul apelând, pe ici, pe colo, la un mimat dicteu automat: „Există Vreo Diferenţă Între A Visa Geometrie şi Poziţii Sexuale Bizare? […] De Ce Am Fost Cusut De Pat Împreună Cu Nişte Nimfomane?”

Romanul este o pledoarie pentru redescoperirea sexualităţii, dar nu exaltat, nici patetic, ci cu un cinism frust: „Redaţi-ne sexul ascuns!” explodează la un moment dat personajele. O invitaţie la felul în care sexualitatea trebuie să bântuie, să amuşine și să fie amușinată, de aici abundenţa unor cuvinte „ruşinoase” ca erecţie, orgasm, copulaţie (în varianta lor ştiinţifică ori grobiană): sexele trebuie revelate în lascivitatea lor imediată, aceasta este ideea şi miza. O bună parte din roman este consacrată trupului femeii, respectiv lui Edith: acesta este rememorat ca fiind manipulabil sexual până la saţietate. „Toate părţile corpului sunt erogene […] Jos imperialismul genital!” scandează tenace F., într-o teorie obstinată din romanul lui Cohen, care susţine că orgasmul este posibil, mediat fiind de orice fel de atingere, oriunde; toate părţile corpului şi în general orice poate fi folosit în sexualitate. Elementul orgiastic din Frumoşii învinşi nu este, însă, doar imediat; unul din naratori, A., sugerează că posedă un falus mental care îl determină să perceapă lumea exclusiv sexual. În delirul său, A. declară că lumea este dominată de perversiuni şi violenţe (incest, viol, masturbare), în ciuda aparenţelor bonome. El combină actul sexual brutal cu o mistică a revelaţiei și cu sfinţenia. Aşa se face că sexualitatea violentă (cinică, experimentală, avidă de senzaţii tari) este contracarată în roman (la nivel tematic) de relatarea vieţii unei sfinte din secolul al XVII-lea, o irocheză indiană pe nume Catherine Tekakwitha; aceasta renunţă la trup într-un fel inedit: îşi expulzează propriul sex din trup, printr-o sublimare mistică. Deşi naratorul A. fantasmează sexual cu Edith, soţia moartă preschimbată într-o plastilină erotică aptă să-i satisfacă imaginarul, acesta o venerează, în acelaşi timp, pe asceta, destrupata şi desexualizata călugăriţă şi sfântă Catherine Tekakwitha, faţă de care încearcă, în chip mistic, inclusiv o formă de seducţie.

Frumoşii învinşi excelează prin sarcasm sexual, dovedindu-se a fi un „Satyricon” adaptat la anii şaizeci ai secolului XX (cu toată revoluţia lui sexuală), o liturghie neagră (cum şi mărturiseşte autorul) a sexului răsfirat şi pulverizat şi a amoralităţii programatice, un text care îşi are doza lui asumată de stridenţă, funcţionând pentru cititor ca un montagne russe. Nu este vorba doar de voyeurism şi picanterie, ci şi de o detaşare de sex tocmai prin revelarea halucinată şi halucinantă a acestuia. Rămâne sau nu ca cititorul să guste şi să nu fie speriat de acest heavy orgiastic cu tendinţă.

Iar acum citatul pentru care am optat şi care e un fragment dintr-un intenţionat dicteu automat: „vino sus tare ca alama balon din păr mlaştină mic piele coş din dragoste formă solid umflătură pentru limbă mizerie mare înştiinţare oh dezglugă dezascunde despăruieşte desîneacă sau dinţi copoi te avertizez dinte pică dinţi câini dezlegaţi neiubiţi biciuiţi formă formă tu mărgea tu mică boantă băieţească sexdefată formă ordin mic periscop din femeie străină submarin dispărut niciun om nu poate pătrunde să iasă vreodată să iasă din oceanul menstrual femeiesc mecca sau fermă mister paturi să iasă să iasă de unde nu voi merge niciodată din adânc scoică întinde din branhii fără aer iarzi de la covorul lat cenuşiu fundul plin de stridii al sufletuluidefată departe departe amazon sex control mai sus mai sus” – şi aş putea continua îndeajuns încât să aduc eventualul cititor la disperare. Dar nu vreau deloc aşa ceva (recomand să nu citească romanul acesta decât cei care au nervii lingvistici relativ tari, aceasta este precizarea mea minimă). Dixit.

(capitol de Biblioteca stranie, Editura Curtea Veche, 2009)