Diferiții și prietenii la cataramă

Când au pornit-o pe stradă laolaltă, lumea se uita la ei ca la urs (mai ales că unul dintre ei era chiar urs de-a binelea). Dar ratonul și cioara se strâmbară ca niște prichindei răsfățați de la prea multe dulciuri. Fetița era mulțumită de ciubotele ei cu care putea să țină pasul ursulește, în vreme ce se uitau la graffitiuri-le top-to-bottom. Știți ceva, le zise deodată ratonul? Nu semănăm deloc unii cu alții, unii avem coadă, alții, ba, unii avem blană, alții ba, unii putem să fâlfâim prin aer, alții ba. Dar nu contează nici cât negru sub unghie. De ce nu contează, îl întrebă fetița? în vreme ce ursul tăcea mâlc, obosit de căldură, iar cioara privea concentrată la o coajă de nucă în care se mai ascundea un rest de miez. Fiindcă acolo unde mergem noi nu contează diferențele și neasemănările. Adică unde nu contează? Aici ar fi urmat o întreagă poliloghie demnă de Alisa în Țara Minunilor, dar fetița începu să chicotească. Nu contează, mda, fiindcă nu ne aflăm pe o stradă dintr-un oraș anume și dintr-o țară anume (ori un continent), pe hartă, ci ne aflăm într-o poză cu o stradă dintr-un oraș de nicăieri și de oriunde. Nici măcar nu mergem undeva, ci suntem înțepeniți în poză, ca într-o pivniță cu murături. Prin urmare putem face șți spune orice, îi chestionă deodată ursul transpirat foc de la vară. Cam așa, zise fetița. Putem spune orice, putem face orice, fiindcă nu se vede nimic din ce vom spune ori face. Nu se înregistrează nicăieri.