Celan (un portret-vitraliu)

Paul Celan (1920-1970) – pe numele său real Paul Antschel (Opera poetică I, traducere inedită de George State, Cuvânt înainte de Andrei Corbea, Iași, Editura Polirom, 2015). Un autor rupt din expresionismul german și din ontofizica lui Rainer Maria Rilke; foarte traklian la începuturi, apoi rilkean, totuși poezia lui nu este epigonică defel, ci omagială într-o primă etapă. Simple și iconice în faza de început, poemele devin tot mai absconse și cu irizări abstracte în etapele următoare. Ele conțin și descriu o gestualitate fără ornamentație (deși complicată), peisaje (exterioare și mai ales interioare) încărcate de o sacralitate diafană, de parcă ar anunța o epifanie camuflată: “La pas de înger inima îi zornăie”. Poezia e gândită de Celan ca o rugăciune cu mărturie, iar mărturia este vie, într-un sens fizic sau mai exact ontofizic (nu doar spiritual): „Exist. Mărturisesc. Prind a striga”. Moartea e o temă casnică aproape, devenind o formă de prietenie cu viața și făptura. Dragostea e o moarte mică sau o pre-moarte, însă darul ei este chiar viața palpitată; de aceea, poemele de dragoste sunt, adesea, la Celan, de tip Cântarea Cântărilor, bijuterite și suav-pătimașe. Profetismul poetic al lui Celan este intenționat alambicat și încifrat, vizând un ermetism iluminat. Cel vizat este un timp lăuntric mereu refiltrat, prin moarte, dragoste, credință și prin problematizarea acestor teme. Andrei Corbea diagnostichează, în Cuvântul său înainte, limbajul cu rană sau rănit al lui Celan care declanșează ermetismul asumat al poetului, lăudând felul în care traducătorul George State celanizează limba română, o colonizează cu tendință.

IMG_3073

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: