fata-felinar

Nu doar mâinile acestei fete-felinar mă incită, ci și chipul de pe rochia ei (ori de sub rochia ei), care este tot un felinar. Întotdeauna rochiile lungi și înfoiate ascund lumi și felinare, dacă putem numi felinar orice fel de chip (al nimănui ori al unei străine / unui străin) care privește spre noi și, simultan, privește nicăieri, oriunde. Roșcata fată-felinar privește pieziș spre noi sau în jos, spre rochia ei închipată (întruchipată), iar lucrul acesta ne face să fim atenți la indicii, marcaje, semne, notații. Felinarele au darul că luminează doar într-o anumită măsură, fără să strălucească orbitor, fără să fie extreme și  tăioase. Dar lumina lor, chiar dacă nu este intensă precum a soarelui ori a stelelor incandescente, are ceva inițiatic prin tocmai strălucirea lor nedeplină. Prin urmare, dacă fata-felinar privește spre felinarul din rochie (de sub rochie), iar felinarul ne privește pe noi – cine pe cine privește de fapt și către ce anume se îndreaptă?