„Verişoara” lui Naum- Dimov

Herta 0

(fotografia mea preferată cu Herta – tunsă periuță, acum vreo 20 de ani)

Deşi este o prozatoare implicată în real şi socio-politic, o autoare de fresce interioare legate de comunism (dar nu numai), Herta Müller se dovedeşte a fi şi o „verişoară” simpatică, ludică, a celui mai constant și omogen poet suprarealist – Gellu Naum și a histrionului-poet Leonid Dimov Volumul ei de poeme În coc locuieşte o damă (apărut la Editura Vinea, acum câțiva ani şi tradus cu empatie evidentă şi eficace de nimeni alta decât Nora Iuga) pledează pentru acest lucru. Desigur această carte specială şi atipică a Hertei Müller este legată întâi de toate de o tradiţie avangardisto-suprarealistă şi nu neapărat de influenţele literaturii suprarealist-onirice a anilor ’70 în România. Eu o leg însă, prin acest volum, pe Herta Müller de Gellu Naum și Leonid Dimov prin câteva trăsături caracteristice: mimarea unui infantilism creator ca punte de a intra într-o lume misterioasă şi revelatorie, absurdul ludic şi hâtru, asociaţionismul proaspăt şi mereu provocator, epicitatea spumoasă şi prelungibilă la infinit, fantezia inepuizabilă. Cartea Hertei Müller îmi convine, însă, şi dintr-un punct de vedere creator personal: delirionismul – „ismul” meu de serviciu (ca să zic aşa), pe care am încercat să-l schiţez şi dă-l definesc cu varii ocazii (şi ale cărui caracteristici sunt următoarele: transa fragmentară, resemantizarea nebuniei, clijavul aluvionar) îşi găseşte parţial (doar parţial, subliniez, întrucât transa fragmentară, de pildă, este absentă din volumul pe marginea căruia glosez aici) o posibilă încarnare şi în cartea atât de neobişnuită a Hertei Müller.

Dacă cineva poate să-şi închipuie un hibrid pictural din Juan Miró, Max Ernst, Victor Brauner, Magritte, Rousseau-Vameşul şi lista poate continua, cam aşa arată la nivel de posibilă imagine În coc locuieşte o damă.

Ca mostră de texte selectate din acest volum este dificil de ales ceva, întrucât toate poemele (dacă le putem numi poeme) sunt de sine stătătoare şi închise în cochilia zglobie a unei istorii fanteziste; pe de altă parte, ele se înşiră ca mărgelele pe aţă, într-o relatare cvasi-simfonică, despre cum vizibilul conţine invizibilul, care poate fi şi el, la urma urmei, narativizat şi prins în insectar.

Iată un potpuriu de imagini care ar satisface estetic pe oricine (uneori citez versuri exacte din carte, alteori le redau parţial şi concentrat): din ascensor coboară un costum şi un chibrit care întreabă unde este gara; despre un posibil narator aflăm că este un falsificator de iepuri; frizerul se înfăţişează înaintea cititorilor nu cu instrumentele de frizerie, ci cu un acordeon; avem de-a face la un moment dat cu un individ care are o semilună în nas; apar doi musafiri care se predau – unul pe noptieră, altul în frapieră; din haina unui mort zboară raţe sălbatice de sezon; pisica se varsă pe masă ca o ceaşcă de ceai: în aluat stă un ofiţer care dresează un brotăcel; în capul tatălui se află un hipopotam; floarea de tutun se târguieşte cu beregata ei; creierul e cusut pe mâneca din faţă; avem de-a face la un moment dat cu o făptură care este o corcitură între o muncă forţată şi un clarinet; sub veioza de la pat stă o mătuşă de pasat; la garajul din parc, pisici pensionare târăsc după ele cinci sau şase picioare; notarul comunal s-a preschimbat în lac termal; după război, tinerii bărbaţi umblă prin castani ca nişte bătrâni şobolani; gura coafezei se mărită cu un gât de miner; cuiva îi creşte în ochi un autobuz de noapte etc.

În concluzie: o carte delicioasă, adorabilă. Merită din plin a fi ingurgitată (da, chiar aceasta recomand, ca În coc locuieşte o damă să fie o carte mâncată cu poftă precum un tort de bezele şi ciocolată, întrucât este supracomestibilă) şi nu doar de ludici ori fantezişti. Este binevenită!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: