Pasiunea mea, de un an încoace, la nivel de ruine (sau de splendoare în ruină) în spațiul limitrof clujevit sunt licornele de la castelul Kornis (aflate lângă orașul Dej, în satul Mănăstirea). Construit în secolul al șaisprezecelea, castelul (construit după o linie arhitecturală renascentistă) a fost distrus masiv în timpul celui de-al doilea război mondial și devastat complet după instaurarea regimului comunist în România. Astăzi, clădirile sale sunt prăbușite sau pe cale să se prăbușească, susținute de ultimii piloni ai vechii reședințe. Bastionul de la intrare este grajd improvizat pentru vacile satului Mănăstirea. Doar licornele care străjuiesc intrarea (lângă o stână de oi, ajustată lângă castel) au rămas relativ intacte și vrăjesc atmosfera. Și nu o vrăjesc oricum, ci decisiv și meditativ. Farmecul lor este enigmatic de trist, mai ales că ochii licornelor sunt înroșiți de la rugina cornului din frunte pe care ploile și alte intemperii l-au deteriorat, dar nu au izbutit să-l smulgă.
Ca orice făptură fermecată de straniile animale mitologice încă relativ intacte, m-am închipuit ca fiind o adaptată doamnă cu licorna, precum în faimoasele tapiserii. dar mai ales ca o paznică de onoare a lor, astfel încât unicul corn (unicornul) să nu dispară vreodată.
iunie 24, 2015 la 11:54 am |
Poza chiar are aerul unei tapiserii!:)
iunie 25, 2015 la 7:53 am |
🙂 așa se zvonește