fetiță-băiat cu ponei de jucărie

boy-girl 4

Fotografia aceasta veche îmi aduce aminte de o prăjitură numită broscuța. Poate de la pălăria de mariner a copiului-hermafrodit din imagine se trage percepția mea (nu mi-e limpede nici mie ce anume este acest copil, băiat sau fetiță, deși tind mai degrabă să îl / o numesc fetiță) sau poate de la coada căluțului – nu am încotro, nu pot evita diminutivele). Cert este că prăjitura broscuța era vernil, avea o crustă, iar înăuntru un soi de amestec din biscuiți, nucă (sau alune sfărâmate) și cacao. Iar eu chiar vedeam în mixtura aceea o broscuță și nu o prăjitură și tocmai de aceea nu mă simțeam întotdeauna în stare să o mănânc. Îmi închipuiam că mai apoi, în stomacul meu, broscuța aceea ar fi sărit cine știe unde! Măcar gândul că ea, broscuța, ar fi sărit înapoi prin gâtlej era alinător, fiindcă înseamna că ar fi evadat. Pe de altă parte, fotografia aceasta veche are de-a face, hmmm, cu somnul meu de după-amiază, de odinioară, când visam sau aveam reverii scurte cu jucării băiețești sau cu leagăne, iar poneul de jucărie era un asemenea ingredient. Dacă m-aș fi legănat în el, aș fi ajuns în ceruri (dar nu ca moartă, ci ca foarte vie!), aș fi zburătăcit, aș fi plonjat. Hâțânitura pe calul de jucărie ar fi fost ca un ghiont spre altundeva, spre ceva neștiut și tainic, așa cum doar pe la cinci ani pot fi lucrurile. Apoi mai era un lucrușor anume: căluțul de jucărie era prieten de povești, de isprăvi istorisite, de șăgălnicii. Căluțul era (sau ar fi putut fi) un foarte bun ascultător de povești. Ei, da, iată cum erau concoctate poveștile odinioară, fără mari învârteli și socoteli🙂.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: