Întunecimile

GEDSC DIGITAL CAMERA

Un poem minunat de LIAN YANG (născut în 1955). Este vorba despre prima traducere în românește a autorului chinez Lian Yang, publicat în revista Steaua din Cluj.

 

LIAN YANG

Întunecimile

1.

Întotdeauna cînd frunzele de la geam sunt înverzite de uitare

parcã orice piatrã aruncatã cu forța de primãvarã

lovește-n propria-i ființã.

Pãsãrile-s încã cu role albastre,

ochii bãtrânului câine sunt osteniți.

Fãrã rost este traducerea valurilor ce se lovesc de țãrm.

Estetica morții provoacã florile sã rãsarã-n mãnunchiuri.

Doar cel care poate suporta explozia nebuniilor interioare deține câmpia sãlbaticã.

Când se poate evada și mai departe, aprilie are miros de sânge.

Copacii stând în lumina soarelui protejeazã în spatele nostru.

Acea cunoaștere cu care se poate pleca, pleacã și ea la rândul ei ducând pe cel mort.

Recitarea unui poem adaugã liniște profundã.

O altã lume este pânã la urmã tot aceastã lume … spune întunecimea.

2.

Omul fãrã poveste folosește evadarea din postura zilnicã,

evadeazã intrând într-o zi.

Omul care nu pleacã, a plecat.

Pescãrușii mãrilor sunt prelucrați de culoarea apusului într-o carte abstractã.

Care dintre cei încuiați alãturi de salonul bolnavilor nu e bolnav?

Speranța în van ne pare mai mult o bucatã de carne decât o bucatã din trup.

Printr-un ochi de geam scheletul scuipã un sunet tãios spre-nafara împrejmuirii.

Pãrți putrede ale rãdãcinii limbii; amurgul, pentru a se curãța, curãțã.

Șoarecii chițcãie: strigãt ascuțit când lumina pãșește peste ce-i doare.

Fiecare zi de fiecare zi e trezitã

la fel cum o noapte neagrã, dacã nu are povestea unui om

chiar dacã o povestim noi încã o datã, e imposibil sã se poatã întâmpla … spune întunecimea

3.

Fiecare ploaie te obligã sã stai pe punctul tãu final.

Sunetul ei ciocãnind în acoperiș este un pas de micã insectã.

Mutã-ți locul de liniște și popas în întuneric,

în vremea liniștitã și stãtutã pe alt om sã îl trimiți sã doarmã.

Somnul e pãrãsire, ce-i anotimp al ploilor de lume se desprinde.

Abia când întunericul te strãbate pari roib trecând prin flacãrã.

Ascultã în tine peste tot cusãturile argintii

care cârpesc un palton vechi și uzat fãcut din carne.

Fiecare ploaie cade doar în acest loc gol.

Când începi sã citești de la sfârșit o foaie cu explicații întunecate

neostenit creezi pentru urmãtoarea zi un om și mai schimbat.

Drumurile cu spațiile țintirimelor falsificate sunt și mai noroioase.

Când situația e criticã, cerșetorii de meserie se îmbulzesc urându-se unul pe altul;

ei formeazã orașul în care nu gãsești un loc ca sã te ascunzi de ploaie.

Un mare stol de ciori ude se izbesc în interiorul tãu

dând naștere diferitelor rãuri cu același chip … spune întunecimea

4.

Dar întunecimea nu spune cã între întuneric și întuneric

este doar aceastã primãvarã;

oasele zmeului de hârtie atârnã în vârful copacului,

coaja strãlucește, îndrãgostiții sãrutându-se trec pe sub el.

Polenul, în plãmâni, bate toba anilor.

Un caraghios în roșu strãlucitor poate întotdeauna sã-i facã pe copii sã fugã nebunește.

Dinții care-i mestecã pe meseriașii mãrunți sunt din ce în ce mai verzi,

noul teren al vechiului ziar este dat foarfecelui de flãcãri.

Aprilie, pornind de la scurgerea rîului, naște umbra iluziei.

Râul, acea culoare uitatã, pornind de la noi, naște umbra iluziei.

Porumbelul sunător dupã ce arde e pulbere de stele.

Când confruntarea dintre copii se încheie, se intrã dupã o ușã zãbrelitã.

În întuneric întotdeauna este un corp care nu poate pluti înapoi pe tãrâmul visului.

Chiar și ceea ce ne sperie, sperie doar frica proprie.

Întunericul nu spune nimic. Pe stradã, fiecare pieton

începe sã îngâne un “na, na, na”

Întunericul ascultã negrul și roșul aprins de pe buzele vopsite.

O școalã a primãverii ne lasã întotdeauna fãrã cunoaștere.

O amintire – cine trãiește în aceasta este un duh.

Bolile dau înfãțișãrii nuanțã strãvezie.

Când aduci oglinda înainte-ți, marea dispare transformându-se în coada unui pește mort.

Se vomitã trãncãnealã.

Întunericul e prea mult, de aceea viața nu ajunge nici o datã la el.

Dacã primãvara pleacã de la noi, primãvara e în sfârșit liniștitã!

(traducere din limba chineză de Dimitrie Lămparu)

P.S.

Porumbelul sunãtor (geshao – porumbelul fluierãtor) este un obiect tradițional, un fel de ocarinã care imitã gurluitul porumbelului, însã materialele principale din care este realizat sunt bambusul, stuful și tigva, și nu lutul.

4 Răspunsuri to “Întunecimile”

  1. PORIFERN Says:

    Un poem adevărat, aproape că trece prin toată „poezia”… lumii? timpului (atât cât există)? mișcărilor noastre?

  2. nuclearrr Says:

    „O scoala a primaverii ne lasa intotdeauna fara cunoastere”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: