stările psihopompe

polaroid 18 Stările psihopompe te fac să te percepi o punte între lumi: aici și dincolo, acolo și dincoace. Pielea unei fotografii are uneori puterea că se lipește nu doar de ochiul obișnuit care vede, ci și de degete, de gură, de urechi ori de nas chiar. Poți mirosi o fotografie, ca pe o bucată de carne, pâine ori altceva cu gust și palpare de materie, cu fibre. Pentru mine, câinele din fotografia-polaroid făcută odinioară de Andrei Tarkovski și folosită în „Nostalghia” e o imagine psihopompă, călăuzitoare. Ceva din această imagine are forța de a cataliza o formă (fie și doar simbolică) de metanoia. Iar cine are norocul de a trece printr-o metanoia, poate să se rupă relativ ușor de lumea noastră, fără să moară ori să dispară fizic. Sfinții stâlpnici de odinioară știau că stâlpul pe care se cocoțau mucenicește ca să uite de lume era un medicament al ataraxiei sănătoase. Un soi de stâlp al levitației mereu amânate, dar prezente ca adulmecare și introiecție. Fie că este vorba de un câine căzut în lumea noastră de jos în sus, fie că este vorba de o levitație refulată, stările psihopompe sunt ca niște batiste de mătase pe care e picurată acetonă discretă, Cine le adulmecă, lasă vremurile în urmă și așază după paravan (ori glasvand) lumea vizibilă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: