(re)simțite

De la mormântul bunicului patern (la care am ajuns după mulți ani) cred că mi se trag multe lucruri (re)simțite în ultima vreme. Mi-am adus aminte, de pildă, că una dintre bunici (deși nu mai știu care) îmi spunea că diavolul este un ou negru, cu firișoare de lână pe dinafară. Sau că mă uitam la albine și credeam că sunt pietre prețioase de pus în dulceață. Ori că eram fascinată de jocul Ora X a sosit, Omul negru n-a venit – mă zguduiam de emoție și foșneam mai rău ca un vârcolac la gândul că voi fi capturată de Omul negru. Mi-am adus aminte și de cum mărgelele bunicii miroseau a învechit în caseta lor scorojită (oare era o cutie de bomboane?!), dar eu credeam că sunt odoare pentru păpuși. Ciorapii de iarnă erau depozite pentru colectat tot soiul de ghemotoace: de aici mi s-a tras mereu dorința de a putea purta în buzunare spiriduși ori suflete de pitici. Vara, rochiile mele aveau în ele un dans: bunicul îmi spunea că semăn cu o rotoghilă de fum. Sau poate unul din unchii mei îmi spunea asta? Glasurile acestor morți dragi și îndepărtați se amestecă și alcătuiesc un vin-marmeladă. Îl beau, uneori, pe facebook. Rar de tot. De obicei, aici, pe blog, mă podidesc amintirile și stau cu cleștișorii lor moi agățate de sprâncenele mele. Dacă mă pițigă (cleștișorii) o fac tocmai ca să nu uit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: