cât de tare

Cât de tare fragilizează legăturile cu morții și felul în care ei lucrează prin cei vii. Bunicul meu patern a murit la Roma, în 1984. I-am resimțit moartea atunci într-un fel înstrăinat, ca pe o moarte oarecare, aveam 21 de ani. Abia în 2005, când a murit Ioan Paul al II lea, am reacționat la moartea bunicului meu ca la ceva apropiat, cald, ca o răsuflare. A trebuit să mai treacă încă zece ani și să ajung în 2015 ca aceeași moarte a unui bunic să fie viu resimțită, aproape ca o mușcătură, prin fire țesute cu limpezime și siguranță, atât de aproape de mine, de inimă și minte. Două zile întregi, la Roma, moartea bunicului meu (deși trecuseră 31 de ani) a fost un semn viu, atingător. A fost un prohod întârziat. Așa cum am spus: legăturile cu cei morți sunt atât de vii încât ele lucrează la lumina zilei, nu e nevoie de nicio fărâmă de întuneric.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: