Greva minerilor din Valea Jiului, 1977 (o poveste kafkiană)

 

Madam Zlătescu

  Madam Zlătescu ajunsese în Valea Jiului, prin anii cincizeci, după ce cunoscuse la cinematograf un inginer de mine pe care îl plăcu la prima vedere. Era deja fată bătrână, avea 35 de ani, dar cu un tată care pierise la Canal, fiindcă fusese amic cu Iuliu Maniu, și cu o mamă bolnavă de tuberculoză, care zăcea la pat, nu avusese pretendenți serioși până atunci, deși era o femeie cu ochi mari, nas drept și buze cărnoase. Iar corpul ei era și el rotunjor cât trebuie. Bărbații n-o prea curtau, ci se fereau de ea, avea trecutul pătat din pricina tatălui ei țărănist, bani defel, căci rămăsese fără un sfanț după venirea comuniștilor, iar maică-sa agoniza la pat. Ileana Cazimir era numele ei de fată. Studiase matematica, însă din pricina tatălui trimis la pușcărie, apoi mort la Canal, nu i se îngăduise să fie profesoară, drept care căutase altceva de făcut. În cele din urmă ajunsese cu chiu cu vai vânzătoare la Magazinul de jucării din centrul capitalei, ajutată de o verișoară contabilă care de-abia își găsise și ea slujba cu pricina. Din casa veche de pe șoseaua Kisseleff, care avea cinci odăi, Ileana fusese mutată cu maică-sa într-o cămăruță dintr-un bloc de la periferia Bucureștiului, supraviețuind de pe-o zi pe alta. Apoi, în 1953, mergând la cinematograf să vadă Anna Karenina, în regia unei femei, Tatiana Lukașevici, îl cunoscuse, prin vară-sa, pe inginerul Zlătescu. Acesta era de aceeași vârstă cu ea, făcuse și el câțiva ani de pușcărie politică și își căuta o nevastă. O nevastă potrivită, firește. Inginerul îi căzu cu tronc Ilenei, deși n-ar fi avut de ce la prima vedere: era retractil, nu vorbea mult și nu ținea să aibă relații sociale ori să fie simpatic. O plăcu, la rândul lui, pe Ileana, de la început, iar căsnicia care se înfiripă în timpul record de o săptămână pe asta avea să se sprijine: pe bună înțelegere și amiciție și pe alergie la comunism de care, însă, nu aveau cum să scape. Inginerul Zlătescu fusese mulțumit să fie angajat, după închisoare, prin pilele unui muncitor cu care copilărise și care era acum mare și tare sindicalist, la minele din Valea Jiului. La 35 de ani cât avea, Ileana nu mai avea cum să iubească pătimaș, iar inginerul Zlătescu voia, la rându-i, mai degrabă o viață cu o femeie de treabă de care să nu fie trădat. Îl trădase una, odinioară, în tinerețe, când făcuse pușcărie, și îi fusese de ajuns. Cuplul se mutase în Valea Jiului, la Lupeni, luând-o și pe doamna Cazimir, mama Ilenei, și înghesuindu-se tustrei în singura odaie de viețuit a unei garsoniere primită de inginerul Zlătescu de la Întreprinderea minieră din zonă. Într-o jumătate de an, însă, doamna Cazimir muri, tuberculoza o dădu gata, drept care Ileana o transportă în capitală cu un camion deschis pentru care plăti plocon și o înmormântă în cavoul familiei. Pe acesta, comuniștii nu izbutiseră să-l confiște și să-l naționalizeze, rămăsese nedemolat. Măcar cimitirele erau în picioare, cu cavouri cu tot, fără să fie invadate de noul regim. Apoi, Ileana trăi în pace cu inginerul Zlătescu, ca doi prieteni la cataramă, discreți și retrași, soți din când în când, fără iubire romantică, dar și fără indiferență. Inginerul ajunsese să-i fie Ilenei cel mai bun prieten de-o viață, adică timp de douăzeci de ani, căci, în 1973, acesta pieri într-un accident, pe când inspecta o galerie hârbuită, alături de un tehnician și un reprezentant al sindicatelor miniere. Muriră toți trei și fură îngropați cu onoruri în zonă. Ileana era deja cunoscută pe vremea aceea ca Madam Zlătescu, așa i se spunea, fiindcă toată lumea știa că era cucoană venită din capitală. Trăia în aceeași garsonieră de la început, îi ajungea pensia de văduvă după inginerul pierit la datorie, pentru cât mânca și se îmbrăca și pentru alte lucrușoare. Se gândise o vreme să se întoarcă la București, mai ales că vremurile se mai schimbaseră puțin, nu mai era ca în anii cincizeci, dar mai apoi se răzgândise și rămăsese în Lupeni. Hotărârea ei a depins de familia care trăia în vecinătate, pe palier, în garsoniera geamănă cu a sa: Panfil, miner la aproape treizeci de ani, nevastă-sa Mona și Tudor, fiul lor de un an. Familia Panfil Șandru. Panfil era aproape toată ziua în mină, lucra în schimbul cel mai greu, Mona lucra și ea la cantina minelor, care avea regim non-stop, așa că Tudor rămânea mai ales în grija lui Madam Zlătescu. Firește că între cei doi, Ileana și Tudor, se înfiripă, de-a lungul câtorva ani, o legătură ca între copii, mai ales că Madam Zlătescu, la cei 55 de ani ai ei, după moartea inginerului, își redescoperise pofta de joacă și se hâțâna cu Tudor, prin casă, în fel și chip, mai gătindu-i și câte-un cozonac ori pricomigdale, mai povestindu-i despre Bucureștii de altădată, despre casa ei de pe Kisseleff, plimbări și ceaiuri dansante, dinainte de venirea la putere a comuniștilor. Copilul nu pricepea mare lucru, dar se obișnuise să o asculte pe doamna pieptănată atent, îmbrăcată în capot înflorat, de obicei, care, din când în când se juca la fel de aprig ca o mâță și cu care alerga prin casă și pe-afară.

 (fragment dintr-un capitol nou introdus în ediția a doua, revăzută și adăugită, Polirom, 2015)

Top 10 Un singur cer deasupra lor

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: