O amintire de povestășie cu Alexandru Vlad

O amintire de povestășie cu Alexandru Vlad (31 iulie 1950 – 15 martie 2015). Prin 1992-1993, vreo trei luni de zile (nu știu de ce a durat doar atât, poate au fost patru luni, dar nu mai mult), am avut un ritual anume de povestășie cu Alexandru, în fiecare săptămână: mergeam la o cafenea mică și clujevită de lângă noul sediu al revistei Steaua (în paranteză fie spus, Alexandru fusese redactor la Steaua, din 1990 până în 1991 – apoi se mutase la revista Vatra -, eu ajunsesem redactor la Steaua, după plecarea lui, în 1991). La cafenea, eu luam o prăjitură, el o cafea, și îmi povestea, cam 45 de minute, despre ce ar fi putut face Șeherezada în vremurile de-acum. Îmi mai povestea și despre scriitoarele care o conțin actualmente, mai mult sau mai puțin, pe Șeherezada. Isabel Allende era una dintre ele; paradoxal, Anne Sexton era alta dintre ele. Povestea hâtru, cu ritualuri șugubețe, cu poticneli intenționate, cu zeflemeli, sorbind cu tihnă din ceașca de cafea, într-o dispoziție fumegăcioasă.